FOTO Principele Radu, vizită în municipiul Cluj-Napoca

Principele Radu, vizită în municipiul Cluj-Napoca

În zilele de 4-5 octombrie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a efectuat o vizită cu caracter public în municipiul Cluj-Napoca.

Duminică, 4 octombrie, Principele Radu a luat parte la „Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane”. Cu ocazia vizitei, Alteța Sa Regală a propus cluburilor de afaceri din municipiul Cluj-Napoca, în spiritul tradiției de promovare a economiei românești, organizarea unei misiuni economice în Germania, în landurile Baden-Württemberg și Bavaria, pentru a aduce laolaltă oameni de afaceri transilvăneni și investitori germani.

De asemenea, în aceeași zi, Principele Radu a fost prezent, la Muzeul de Artă, la vernisajul expoziției fotografice „Familia Regală, Azi”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu.

În cursul serii, Alteța Sa Regală a participat, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, la ceremonia reamplasării Stemei Regale a României în sala de concerte.

Instalarea Stemei Regale, care reunește însemnele heraldice ale tuturor provinciilor românești, a fost, la finalul Primului Război Mondial, un gest care a celebrat Marea Unire. Opera Națională Română este primul teatru liric din România, creat prin Decretul Regelui Ferdinand I. Stema Regală a fost îndepărtată după instaurarea comunismului.

Cu această ocazie, a avut loc premiera operei Werther, în regia lui Nadine Duffaut, sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath.

Luni, 5 octombrie, Principele Radu a participat, în cursul dimineții, la inaugurarea „Royal School in Transylvania”, o școală privată care implementează în țara noastră sistemul educațional britanic.

În cursul aceleiași zile, Principele Radu a luat parte, la Universitatea Babeș Bolyai, în Auditorium Maximum, la deschiderea anului universitar al programului academic al Studiilor de securitate. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a susținut prelegerea inaugurală. Începand din acest an, cu acordul Universității, va fi creat un Centru de Studii Regale.

De asemenea, Principele Radu a participat, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, la ceremonia inaugurării Institutului Științelor Vieții „Regele Mihai I al României”, precum și Amfiteatrelor „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”.

Aici, Alteța Sa Regală a luat parte la deschiderea Târgului Educațional Transilvan și a Conferinței “Meseria este brățară de aur”.

Târgul încurajează deopotrivă părinţii şi copiii să aleagă o meserie, ca opţiune viabilă la cursurile universităţilor. Ideea acestui Târg al școlilor Profesionale la Cluj s-a dezvoltat într-un context economic favorabil marcat de dezvoltarea comunității de afaceri la Cluj și nevoia de forță de muncă calificată în astfel de domenii.

Principele Radu a vizitat, apoi, Clubul sportiv Universitatea Cluj. În continuare, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu membrii echipei de rugby „U Prodvinalco” și cu reprezentanții Clubului.

În încheierea vizitei, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a întâlnit, la Mitropolia Clujului, cu ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Articole recomandate

Stiri 3857278598767702158

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Populare

Recente

Comentarii

NewsLetter

item