Actiuni umanitare in sprijinul beneficiarilor Fundației Principesa Margareta a României



Perioada Sărbătorilor este pentru vârstnicii singuri și familiile sărace un moment greu al anului: singurătatea este resimțită și mai acut (potrivit unui studiu național efectuat de GfK în septembrie 2015 pentru Fundația Principesa Margareta a României), iar lipsurile devin și mai apăsătoare. De 25 de ani, Fundația Principesa Margareta a României se asigură că batrânii și familiile dezavantajate din proiectele sale au toate cele necesare în preajma Sărbătorilor, mobilizând donatori și voluntari din comunitate.

Astfel, 1000 de vârstnici au parte de Sărbători mai fericite, cu ajutorul a celor 120 de voluntari ai fundației. Aceștia transportă pachete de alimente, mâncare caldă, însoțesc vârstnicii la restaurant, cântă colinde în cămine de bătrâni, realizează felicitări, împachetează cadouri și îi ajută pe bătrâni să împodobească bradul de Crăciun. Vârstnicii au primit, pe lângă compania tinerilor, alimente, tichete sociale, mâncare caldă, o masă festivă și cadouri. În același timp, peste 500 de copii dezavantajați din proiectele fundației simt și ei că este perioada Sărbătorilor. Aceștia primesc alimente, îmbrăcăminte, cărți și jucării.

Tot în luna decembrie se desfășoară cea mai importantă campanie de atragere de fonduri pentru susținerea programelor sociale ale fundației în noul an. Companii și donatori individuali încă mai pot contribui cu o sponsorizare sau o donație, pentru ca și anul viitor copiii din Fondul Special pentru Copii să poată merge la școala, iar vârstnicii din programul Nicodată Singur să primească sprijinul de care au nevoie.

Companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit către Fundația Principesa Margareta a României până pe 31 decembrie, sumă deductibilă din taxele către stat. Donatorii individuali pot contribui cu o donație online, pe site-ul fundației.

Până acum, ni s-au alăturat cu donații în produse ECCO SHOES (prin proiectul ShoeBox), AMGEN România, Negro 2000, DPD, Hanu Berarilor , Curtea Veche, Sneca Anticafe, Electrocentrale Bucuresti, precum și 73 de companii cu sponsorizări în bani, iar acțiunile sunt încă în desfășurare.

Despre Fundația Principesa Margareta a României
Fundaţia Principesa Margareta a României este una dintre puţinele organizaţii non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate seniorilor, având o experiență de 25 de ani. De-a lungul timpului, Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora lor, precum Fondul special pentru Bătrâni, rețeaua Pentru Seniorii Noștri, Niciodată Singur – voluntari aproape de vârstnici, campania națională Flori pentru Suflet, Centrele comunitare intergeneraționale sau Telefonul Vârstnicului. Peste 171.000 de persoane au primit sprijinul Fundației Principesa Margareta a României, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi.

Articole recomandate

Stiri 8276143229915267533

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Populare

Recente

Comentarii

NewsLetter

item