60 de ani de la moartea Principesei Elisabeta a României, Regină a elenilor



Alteţa Sa Regală Principesa Elisabeta Charlotte Josephine Victoria Alexandra s-a născut la Sinaia, la 29 septembrie / 11 octombrie 1894, fiică a Principelui Moştenitor Ferdinand şi a Principesei Moștenitoare Maria. S-a căsătorit, la 27 februarie 1921, cu Principele Moștenitor George al Greciei şi Danemarcei, devenit Regele George al II-lea al elenilor. Principesa Elisabeta a României a murit la 15 noiembrie 1956, la Cannes, în Franţa.

Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Sinaia şi în Bucureşti. Ca şi Principele Carol, fratele ei mai mare, Elisabeta s-a născut îndeajuns de devreme pentru a avea privilegiul de a-i cunoaşte bine pe Regele Carol I şi pe Regina Elisabeta, unchii părinţilor ei. De asemenea, împreună cu fratele ei Carol, Elisabeta a beneficiat de şansa de a avea părinţi aflaţi la o vârstă tânără, apropiaţi de vârsta lor şi mai puţin ocupaţi cu treburile statului, aşa cum avea să se întâmple începând cu anul 1914, când Ferdinand și Maria au devenit Suverani. Carol şi Elisabeta, născuţi în 1893, respectiv 1894, aveau o mamă cu numai optsprezece, respectiv nouăsprezece ani mai mare ca ei. Fire enigmatică şi retrasă, uneori capricioasă, Elisabeta a primit o educaţie aleasă, numai în particular, şi a luat lecţii de pian şi de vioară de la George Enescu. Mama ei o caracteriza astfel:

Elisabeta, cu toate că era foarte tăcută, avea o fire plină de căldură, de fantezie şi de imaginaţie. Îi plăcea să stea singură, dar copil mic de tot, era uneori cuprinsă de însufleţire; ochii ei atunci se aprindeau, însă rareori rostea în cuvinte ce gândea. (…) Era cât se poate de frumoasă şi chiar în primele luni avea trăsături minunat de clasice cu toate că chipul îi era rotund ca al unui îngeraş. Privirea ei te ţintea drept, aproape sfidătoare, sub sprâncenele bine desenate.

La 27 februarie 1921, Principesa Elisabeta se căsătoreşte, la Bucureşti, cu Principele Moștenitor George al Greciei şi al Danemarcei, care devine, un an mai târziu, rege al elenilor (27 septembrie 1922 – 18 decembrie 1923). George al II-lea s-a născut la Tatoi, în Grecia, la 7 iulie 1890, ca fiu al Regelui Constantin I al elenilor şi al Reginei Sofia. La Atena, în 1922, Elisabeta s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. George al II-lea şi Elisabeta au fost obligaţi să plece în exil la Londra, în anul 1924, când Grecia a ales ca formă de guvernământ republica. Elisabeta divorţează de Regele George al II-lea în anul 1935. În acelaşi an, George îşi recapătă tronul (pe care avea să-l ocupe până la moarte, în 1 aprilie 1947), iar Elisabeta revine în România, unde locuieşte până la plecarea Regelui Mihai, în ianuarie 1948, și revine la titlul și numele de Principesa Elisabeta a României.

Elisabeta şi-a clădit la Bucureşti, alături de parcul Herăstrău şi în imediata apropiere a Muzeului Satului, un palat proiectat de arhitectul Corneliu M. Marcu, început în anul 1935 şi desăvârşit în anul 1937. O placă de aramă aflată în partea dreaptă a uşii de intrare în Palatul Elisabeta, sub bolta de piatră, indică anii construcţiei, ca şi anul naşterii şi cel al morţii arhitectului: 1911–1991. Arhitectul Marcu şi-a asumat dificilul proiect al construcţiei palatului la vârsta de numai 24 de ani. Iar Principesa Elisabeta a fost atât de curajoasă şi de originală încât să i-l încredinţeze. De altfel, de la Principesa Elisabeta au rămas desene şi schiţe, precum şi unele file de jurnal care atestă un talent literar şi artistic moştenit de la mama ei, Regina Maria a României. Un alt loc de suflet al Elisabetei a fost castelul de la Banloc, în Banat, unde şi-a găsit liniştea şi a fost înconjurată de iubirea localnicilor.

Începând cu 1948, când a trebuit să plece în exil, după abdicarea forţată a Regelui Mihai, Elisabeta a locuit în Franţa, unde şi-a asigurat existenţa oferind lecţii de pian. S-a stins din viaţă la 15 noiembrie 1956, la Cannes, în vârstă de şaizeci şi doi de ani.

15 noiembrie este ziua de naştere, în anul 1950, a Principesei Elena, fiica Regelui Mihai, precum şi ziua de căsătorie a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, în 1869.

În anul 2003, odată cu aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, în cadrul unei ceremonii militare, la aeroportul Otopeni, atât Regele, cât şi Guvernul României au decis iniţierea demersurilor pentru repatrierea osemintelor celorlalţi copii ai lui Ferdinand şi ai Mariei (cu excepţia lui Mircea, născut în 1913 şi mort în anul 1916, îngropat deja în pământ românesc). Rămăşiţele Principeselor Ileana şi Mărioara nu pot fi repatriate. Principesa Ileana şi-a sfârşit viaţa ca maică a mănăstirii ortodoxe din Ellwood City, SUA, şi va rămâne, pentru totdeauna, în spaţiul mănăstirii pe care a fondat-o. Regina Maria a Iugoslaviei a fost şi rămâne membru al Familiei Regale a Serbiei şi Iugoslaviei şi își găsește astăzi locul de veci la necropola regală de la Oplenac, aproape de Belgrad. Principele Nicolae a cerut în testament să fie îngropat alături de prima sa soţie, Ioana, la Lausanne. Aşadar, doar Principesa Elisabeta ar fi putut lua drumul întoarcerii alături de fratele, părinţii şi unchii ei. Din păcate, în testamentul său Principesa Elisabeta a specificat că, în cazul în care este posibil, ar vrea ca sicriul ei să fie îngropat la Sigmaringen, ceea ce s-a şi întâmplat, după moartea ei. Probabil că la data morţii (la doar trei ani după moartea lui Stalin), în plin Război Rece, Principesa Elisabeta nu se putea gândi că, într-o zi, România s-ar putea schimba într-atât încât să-i repatrieze pe membrii Familiei Regale trecuți la cele veșnice.

Articole recomandate

Principesa Elisabeta a României 7647145147244278691

Trimiteți un comentariu

emo-but-icon

Populare

Recente

Comentarii

NewsLetter

item