Regele Mihai la 85 de ani. Casa Regala a Romaniei - Istorie si supraistorie

Pe 25 octombrie, Regele Mihai de Romania a implinit 85 de ani. In seara acelei zile, Televiziunea Romana a difuzat un documentar special, prezentat in avanpremiera la Ateneul Roman, pe 23 octombrie, in cadrul unei vizionari la care au participat Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta, Principele Radu, precum si numerosi invitati, politicieni si oameni de cultura, intre care primul-ministru Calin Popescu Tariceanu.

Intreaga presa romaneasca a marcat evenimentul. Demn personaj al unei istorii vitrege, alungat din tara in tinerete si revenit abia in ultima perioada, dupa caderea regimului comunist, ultim sef de stat de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial inca in viata, Regele Mihai a ajuns - iata! - la o virsta patriarhala. La atmosfera sarbatoreasca a acestui moment a contribuit si decernarea, pe 13 octombrie, a titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara, in cadrul unei ceremonii desfasurate in Aula Magna. Despre istoria regala a Romaniei si despre rolul Regelui Mihai a vorbit Victor Neumann, cunoscut istoric, profesor la Catedra de Istorie a Universitatii de Vest din Timisoara. Dosarul acestui numar al aLtitudinilor preia textul citit de Victor Neumann cu acea ocazie, precum si o serie de imagini mai vechi ori mai recente cu Suveranul roman, inclusiv de la ceremonia universitara timisoreana. (aLt)

Istoria regilor romani este una care se suprapune in mare masura cu procesul de formare a statului modern, cu reformele fundamentale ce au condus la progresul economic al tarii si la cea dintii recunoastere si integrare europeana a romanilor, ca natiune politica de sine statatoare. Este o istorie complexa, marcata de fapte si evenimente de maxima importanta, de afirmarea valorilor culturale si profesionale, dar mai ales de emanciparea politica, infaptuirea independentei, implinirea idealului unitatii tuturor romanilor si eliberarea de regimuri totalitare si dominatii straine. O istorie ce reflecta deopotriva continuitati si rupturi. Prin implicatii, prestanta si credibilitate in ochii opiniei publice internationale, regii Romaniei au fost si sint o referinta de virf a trecutului si prezentului. Atasamentul dintotdeauna fata de constitutionalism, de legislatiile europene avansate, de pluralismul politic si valorile democratiei au facut din regalitate cea mai serioasa institutie politica a Romaniei moderne.
Casa Regala a reprezentat o fericita optiune a elitelor romanesti de la jumatatea secolului al XIX-lea si multumita ei putem acum vorbi despre idei si idealuri europene, despre repere occidentale devenite traditionale si in Romania. Cu alte cuvinte, procesul de astazi al integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana are traditii respectabile pe tot parcursul istoriei moderne si acest fapt se datoreaza in mare masura Dinastiei. Regii Romaniei au influentat formarea clasei politice moderne si au garantat echilibrul puterilor in stat; au deschis calea dezvoltarii industriei; au facut posibila nu doar constructia drumurilor ce legau Romania de statele Apusului, dar au facilitat si puntile de legatura cu cele mai respectabile dintre statele occidentale. Incepind cu domnia lui Carol I si pina la acelea ale Maiestatii Sale, Regele Mihai I - pe care astazi avem privilegiul de a-l sarbatori conferindu-i titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara -, regalitatea a conferit responsabilitate si maturitate actului de guvernare. Trebuie spus ca limbajele politice europene cistigasera teren in Vechiul Regat al Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fapt datorat in primul rind reformei sistemului administrativ, promovarii programelor economice innoitoare si impunerii unei rigori occidentale in gestica si actiunile politice.

Nobila familie de Hohenzollern-Sigmaringen - din mijlocul careia provin regii Romaniei - se inrudea cu casele domnitoare ale Prusiei, Italiei, Marii Britanii, Austro-Ungariei si Rusiei. Este o familie princiara europeana. Instalat ca domnitor in anul 1866 si incoronat rege in anul 1881, Carol I este acela caruia Romania ii datoreaza enorm din punctul de vedere al transformarii sale intr-o entitate similara natiunilor europene. Pe parcursul a 48 de ani de domnie, monarhul a stiut sa impuna cu tact, gradual, dar mai ales eficient un stil in viata publica romaneasca. Biografii lui Carol I sint cu totii de acord ca in personalitatea acestui conducator s-au regasit calitati exceptionale precum: ordinea, rigoarea, inteligenta, echilibrul, punctualitatea, harnicia, puterea de munca. Comparativ cu executiile opozantilor politici frecvent intilnite in acea epoca in Bulgaria si Serbia, regele Carol I a gasit multe argumente spre a dialoga cu ei si a-i trata cu respect si in beneficiul tarii.

La 10 ani de la inceputul domniei, printul Carol I avea sa considere inutila vasalitatea Romaniei fata de Imperiul Otoman. Ocazia s-a ivit cind a izbucnit razboiul ruso-turc. Parlamentul a proclamat independenta de stat la 9 mai 1877, iar aceasta avea sa fie cistigata si pe cimpul de lupta prin participarea armatei romane alaturi de armata rusa la campania antiotomana din iulie 1877 si pina in ianuarie 1878. A fost momentul in care printul Carol I a putut arata rezultatele de un deceniu ale pregatirii si organizarii militare. Romania a avut foarte mult de progresat de pe urma cuceririi independentei de stat. Cu ocazia Congresului de pace de la Berlin, din 1878, Carol I a intervenit pe linga imparatul Franz-Joseph al Austro-Ungariei, imparatul Wilhelm I al Germaniei, premierul britanic Benjamin Disraeli si cancelarul german Otto von Bismarck spre a obtine recunoasterea independentei. Devotamentul sau in sustinerea cauzei romanesti i-au atras admiratia si laudele reginei Victoria a Marii Britanii. Noua situatie politica interna si internationala creata in urma razboiului din 1877-1878 a impus emiterea unui act oficial in scopul recunoasterii independentei de stat din partea marilor puteri europene. In acest context, cele doua partide politice ale tarii au decis proclamarea regatului. Ideea regalitatii a fost sustinuta atit de conservatori, cit si de liberali. In 1879, Parlamentul a votat pentru Carol I titlul de Alteta Regala, iar la 14 martie 1881 a adoptat Legea de ridicare a Romaniei la rangul de Regat. In ziua de 10 mai 1881, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen si Elisabeta de Wied au fost incoronati ca suverani ai Romaniei. Actul a avut o importanta aparte, asigurind un plus de prestanta statului roman in fata marilor puteri. Potrivit acordurilor de la Aachen, din 1818, care stipulau ierarhia intre principii germani, Carol I, devenit rege al Romaniei, era considerat din acel moment egalul regelui Prusiei.

Regele Carol I a contribuit la promovarea doctrinelor politice prin sugestii date principalilor oameni politici. El intentionase sa alinieze liberalismul si conservatorismul romanesti la nivelul acelora europeane. Nu a reusit decit partial, dar alternarea celor doua partide la guvernare a fost binevenita pentru democratizarea politicii romanesti. Pe aceasta alternanta a guvernarilor suveranul si-a bazat aproape intreaga politica. Liberalii erau mai eficienti in a lansa proiecte de reforma, iar conservatorii erau mai meticulosi in aplicarea legilor de modernizare. In general, efectul a fost unul fecund pentru Romania.

Expozitia internationala de la Bucuresti din 1906 a marcat apogeul domniei regelui Carol I. S-au sarbatorit 40 de ani de domnie, monarhul fiind in masura sa arate nivelul de dezvoltare al economiei prin forte proprii; infiintarea Bancii Nationale, cu un capital de 30 milioane de franci aur; infiintarea de manufacturi pentru producerea de alimente, hirtie, produse derivate ale titeiului si lemnului; construirea de scoli, dispensare si biserici in mediul rural; reforma invatamintului; modernizarea comunicatiilor prin constructia de sosele, poduri, canale navigabile si cai ferate, una dintre marile reusite fiind ridicarea podului de la Cernavoda dupa proiectul inginerului roman Anghel Saligny. Cu alte cuvinte, jubileul din 1906 a simbolizat un moment de coeziune nationala.

Sfirsitul lui Carol I are loc in anul 1914, atunci cind se prefigura primul razboi mondial si cind Romania avea sa-si schimbe orientarea politica internationala, sub presiunea evenimentelor. Regele intentiona sa dea curs tratatului de cooperare semnat cu Puterile Centrale, dar, fiind un monarh constitutional, nu putea ignora optiunea clasei politice romanesti de a se alatura Antantei si a lupta pentru unitatea tuturor romanilor. Decizia Consiliului de Coroana s-a pronuntat impotriva aplicarii tratatului de cooperare din 1883 cu Germania si Austro-Ungaria, fapt ce l-a afectat enorm pe Carol, el considerind ca astfel incalca prevederile unui tratat international si nu isi respecta cuvintul dat. Asa cum rezulta dintr-una din declaratiile sale de atunci, dupa o domnie plina de impliniri remarcabile si dupa recunoasterea sa deplina ca monarh roman, ajunsese sa regrete doar faptul ca nu a murit inainte de inceperea razboiului.

Meritele acestei prime etape din istoria Casei Regale nu s-au rezumat doar la initiativele, actiunile si reusitele regelui Carol I. Regina Elisabeta a fost ea insasi o prezenta constanta si de foarte bun augur in viata publica romaneasca. A contribuit mult la imbogatirea vietii culturale si la modernizarea societatii din Vechiul Regat. Suverana s-a dedicat creatiei literare, dar si operelor de binefacere. Sub pseudonimul Carmen Sylva, ea a fost indelung apreciata in context national si al miscarii literare europene. Colaborind cu Pierre Loti, un important reprezentant al modernismului francez, regina Elisabeta a scris piese de teatru, poezii, dar si romane. Criticii si istoricii literari sint de parere ca in opera scriitoarei Carmen Sylva se regasesc deopotriva elementele romantismului autohton si acelea ale modernismului european. Intr-adevar, nota romantica fusese inspirata de operele lui Vasile Alecsandri si Mihai Eminescu, in vreme ce modernismul i-a fost insuflat de opera teoretica a lui Eduard du Jardin.

*

O a doua perioada remarcabila din trecutul Dinastiei romane este domnia Regelui Ferdinand I. Cuprinsa intre 1914 si 1927, ea ramine emblematica pentru ca atunci a avut loc intregirea teritoriala a Romaniei. Istoricii sint de acord ca Ferdinand I a fost un om plin de tact si compasiune, inzestrat cu o ambitie iesita din comun si cu o putere extraordinara de a indura adversitatile sortii. El nu a pregetat sa-si faca datoria pina in momentele finale ale domniei sale, punind binele colectiv al tarii inaintea binelui personal sau al familiei. In discursul de incoronare din 10 octombrie 1914, Ferdinand I promitea sa fie "un bun roman". Nu numai ca si-a onorat promisiunea, dar a intrecut cele mai optimiste asteptari. Anii neutralitatii, 1914-1916, i-a folosit pentru a spori capacitatea de lupta a armatei romane. Probabil, cea mai importanta hotarire pe care a luat-o a fost aceea de a parasi tabara Puterilor Centrale si de a se alia Antantei. Tratatul cu Antanta din 4 august 1916 l-a pus la grele incercari, dar a avut un final fericit. A dus un razboi lung si costisitor sub aspect al pierderilor materiale si umane. Armata romana, al carei comandant suprem era, a fost nevoita sa sustina doua campanii deosebit de grele intre anii 1916 si 1918.

Regele Ferdinand I a intervenit in tot acest interval pe linga liderii Antantei pentru ca armata romana sa primeasca armament si munitii in cantitati suficiente si sa poata sustine cu succes efortul de razboi. Monarhul nu a uitat sa fie atent la problemele sociale inerente unui razboi si a stiut sa-si apropie soldatii si civilii. Pentru a contracara propaganda bolsevica, in primavara lui 1917 a dat doua proclamatii de pe frontul din Moldova in care promitea populatiei realizarea unei reforme agrare si a unei reforme electorale, deziderate ce s-au implinit dupa incheierea pacii. Ferdinand a dat dovada de o demnitate iesita din comun, mai ales cind situatia politica internationala a fost potrivnica Romaniei. A refuzat sa sanctioneze pacea de la Buftea-Bucuresti cu Puterile Centrale, din primavara lui 1918, si nu s-a dezis nici o clipa de aliatii Romaniei din Antanta. Rasplata binemeritata a venit la sfirsitul conflictului mondial, cind, in lunile aprilie-decembrie 1918, s-a infaptuit unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei si Banatului cu Vechiul Regat al Romaniei. La 1 decembrie 1918, prin vointa unor adunari populare democratice, regele Ferdinand I a devenit primul suveran al Romaniei intregite. Era un fapt politic de o importanta covirsitoare, la care natiunea aspirase indelung. Romania devenise cel mai intins, mai populat si mai puternic stat din Europa de Sud-Est.

Constitutia din martie 1923 a parafat integrarea Romaniei in sistemul politic si juridic al Europei contemporane. Conjunctura internationala a avut si ea un rol in aplicarea noului sistem legislativ. Pentru prima oara in viata statului roman s-a asigurat o participare neingradita a cetatenilor la viata publica, oprelistile legate de apartenenta confesionala si cultural-lingvistica fiind eliminate. De asemenea, s-a eliminat censul electoral si s-a decretat liberul acces al tuturor barbatilor majori la urna de vot. Deschisa modernizarii tarii, favorabila industrializarii si formarii clasei de mijloc, monarhia constitutionala a reprezentat cea mai buna garantie a evolutiei Romaniei pe coordonatele democratiei. Regele Ferdinand I s-a regasit in bucuriile natiunii si a reusit sa-si depaseasca nelinistile. Dupa o suferinta prelungita, intregitorul de tara a trecut la cele vesnice la 20 iulie 1927, fiind inhumat la Curtea de Arges, alaturi de marele sau predecesor, Carol I. In memoria colectiva, numele sau simbolizeaza suveranul drept, monarhul ce a implinit dezideratul unirii tuturor romanilor intr-o singura entitate statala.

*

Incoronarea lui Carol al II-lea ca rege al Romaniei, la 8 iunie 1930, a reprezentat o alta pagina a istoriei Casei Regale. Carol al II-lea a acceptat Constitutia din 1923, guvernind prin cabinete taraniste, liberale si de uniune nationala, pentru ca mai tirziu, la 10 februarie 1938, sa instaureze un regim autoritar propriu. In constiinta posteritatii, Carol al II-lea a ramas ca un monarh controversat, o personalitate cu un mare potential de conducator ce doar uneori s-a ridicat la inaltimea asteptarilor cetatenilor romani. O judecata cumpanita si in temeiul faptelor va arata ca Europa intreaga a fost afectata in anii '30-'40 de afirmarea ideologiilor si regimurilor autoritare si totalitare si ca problemele Romaniei nu erau singulare. Domnia lui Carol al II-lea va trebui discutata nu numai prin prisma neajunsurilor din anii '30, prin aceea a tragediilor ce au avut loc in 1940, cind a fost pierduta o mare parte din teritoriul Romaniei in favoarea URSS, Ungariei si Bulgariei, ci, deopotriva, prin prisma evolutiei tarii, prin depasirea crizei si prin importanta redresare economica, prin functionarea si subventionarea fundatiilor culturale patronate chiar de catre rege si prin programele ce au dat continuitate Dinastiei.

Finalmente, ceea ce intereseaza intr-o scurta retrospectiva a istoriei Casei Regale este traiectoria ideilor generoase, iar ele se regasesc peste tot asa cum le-a lasat mostenire Carol I. A±i pentru ca anul acesta este Anul Carol I, voi mai spune ca din vremea lui Romania are referinte dintre acelea memorabile privind formarea elitelor moderne. Un exemplu remarcabil vine in intimpinarea afirmatiei de mai sus. Inca din anii inceputului ei, Casa Regala a fost coparticipanta la activitatile Academiei Romane. Ion Heliade Radulescu - primul presedinte al Academiei - l-a numit pe Carol I nasul celei mai prestigioase institutii stiintifice si culturale a tarii. Incepind cu 1881, s-a instituit chiar o cununie intre Dinastie si Academie. Savantii, prin cel mai stralucit dintre reprezentantii lor, intotdeauna l-au considerat si l-au numit pe rege drept protectorul Academiei Romane. In fiecare an, regele dona Academiei, din veniturile domeniilor regale, o suma fixa pentru studiul si tiparirea operelor ce urmau sa stea la temelia culturii nationale moderne. Este cazul lui Magnum Etimologicum Romaniae, initiat de B.P. Hasdeu, si al Marelui Dictionar al Limbii Romane, initiat si coordonat de Sextil Puscariu. Relatia era atit de stralucita incit Academia nu isi putea incepe sesiunile fara prezenta regelui, toate discursurile de receptie la Academie desfasurindu-se sub conducerea sa nemijlocita. Avind in minte o asemenea referinta, vom fi in masura sa apreciem Casa Regala a Romaniei nu doar ca o institutie istorica, ci si ca o entitate supraistorica.

Cit priveste sarbatoarea de astazi, sintem onorati ca ni se ofera un exceptional prilej spre a prelua si intelege pildele de mare curaj, de un admirabil echilibru si inspirata clarviziune ale Majestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei, demonstrate in anii celui de-al doilea razboi mondial si dupa. Astfel, vom afla inca o data nenumaratele motive pentru care istoria romaneasca moderna si contemporana nu poate fi despartita de aceea a Dinastiei ei. Vom observa ca prin Casa Regala a Romaniei de ieri si de astazi avem referinte la noblete si la fapte inconfundabile, in temeiul carora putem construi mai exact proiectul ce ne leaga de viitor.

La Multi Ani, Maiestate!

Comentarii