10 Mai


10 Mai :: 10 Mai

de Florin Hălălău [Florin Halalau]

2004-05-10

Sărbătoare naţională pînă la instalarea comunismului, 10 Mai însemna venirea pe tron ca domn al Principatelor Unite a lui Carol I în 1866, proclamarea independenţei în 1877 şi proclamarea României ca regat în 1881. Trei aniversări care au marcat devenirea modernă a ţării. La capătul domniei Regelui Carol I, România era una dintre ţările civilizate ale Europei, iar unirea cu cele trei provincii aparţinînd de facto statului român (Basarabia, Bucovina şi Transilvania) a venit ca un lucru firesc.
După război nu s-a mai vorbit despre 10 Mai. Tot ceea ce ţinea de regalitatea României a fost trecut la index. Peste 80 de ani de istorie s-a dat cu buretele şi din toată acea perioadă au rămas doar cîteva date. Se vorbea despre independenţă, dar data fusese mutată pe 9 Mai, despre răscoala din 1907, despre eroismul armatelor române în primul război mondial, dar nici o vorbă despre Mareşalul Alexandru Averescu. Generaţii întregi de tineri au crescut cu istoria falsificată a lui Roller şi a discipolilor acestuia şi s-a şters astfel din memoria colectivă o perioadă însemnată din istoria poporului român.
A existat un moment de graţie al monarhiei după Revoluţia din 1989. De Paşti în 1992, cînd întors în ţară după o absenţă de aproape jumătate de secol, Regele Mihai a reuşit să scoată în stradă sute de mii de bucureşteni (după alte surse chiar un milion). Am să citez din excelentul articol „De ce regi?” scris de Gabriel Liiceanu cu acel prilej, apărut mai întîi în revista 22 şi reluat apoi în volumul „Apel către lichele”: „Mîngîiat de sute de mii de oameni. Freamătul acestei mîngîieri uriaşe nu se putea naşte din altceva decît din disperarea iubirii regăsite. Discursul regal s-a încheiat cu o declaraţie de iubire lipsită de emfază, austeră chiar. I s-a răspuns că este, la rîndul lui iubit. De ce atunci acela căruia i-am declarat iubire şi care ne-a mărturisit iubirea lui a trebuit să plece? De ce, iubindu-ne, a plecat şi de ce s-a strigat, zadarnic, în urma lui, „nu pleca”? Pesemne pentru că trăim de patruzeci şi cinci de ani într-o poveste urîtă şi pentru că vraja blestemului nu s-a destrămat încă. Cortina a căzut, după acea zi de Paşti, peste scenariul unei iubiri neconsumate.”
Cum mai percep românii ziua de 10 Mai? Cu indiferenţă, ca tot ceea ce li se întîmplă în ultimii ani. Regele Mihai s-a întors în ţară, dar prezenţa sa nu mai impresionează ca în 1992. Radu Duda, intitulat pompos „Alteţa Sa Principele Radu de Hohenzollern Veringen”, este un fel de ambasador (se pare chiar membru al guvernului) şi face lobby pentru integrarea europeană a României. Se prea poate ca acest lucru să fie benefic, dar mie prea îmi miroase a „pupat toţi piaţa endependenţi”.
Aş încheia cu o anecdotă. O vecină a mamei mele de la sfîrşitul anilor ’40, născută pe 10 Mai, începuse să spună că ziua ei este de fapt pe 9 Mai. Chestionată în legătură cu această curioasă schimbare, femeia aceasta (un personaj, la urma-urmei, foarte pitoresc) a răspuns senin: „Tot ce era înainte 10 Mai, acum e 9 Mai!” Femeia intuise fără să vrea că timpul fusese dat înapoi. Şi nu numai cu o singură zi. Că România trecuse la ora de iarnă în plin august şi decalajul dintre noi şi restul Europei libere avea să crească vertiginos în următorii zeci de ani. Să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă? Nu ne-ar mai ajuta la nimic.

10 Mai 2003

from: http://www.agonia.ro/index.php/article/73031/index.html

Comentarii

Trimiteți un comentariu