Inginerii funciare in Predeal

Nu mai putin de 54 de hectare aflate in proprietatea privata a mai multor persoane din orasul Predeal au fost date de catre primarul Mihail Vestea Casei Regale.
Desi pagubitii au solicitat instantei retrocedarea terenurilor, iar aceasta a confirmat legalitatea cererii lor, primarul a facut tot ce a vrut.
In anul 2003, Comisia de Aplicare a Legii numarul 1/2001, privind restituirea terenurilor catre fostii proprietari din orasului Predeal, a refuzat sa puna in posesie 54 de hectare de teren forestier urmasilor a patru persoane care au primit aceste terenuri din Fondul Regal imediat dupa primul razboi mondial. Ca urmare, sapte dintre urmasi s-au constituit parte civila si in decembrie 2003 au atacat decizia Primariei Predeal, validata de primarul Mihail Vestea.


In replica, Comisia Primariei Predeal a depus o intampinare, sustinand ca "anumite terenuri solicitate de reclamanti i-au apartinut lui Corneliu Zelea Codreanu si au facut deja obiectul restituirii, insa in favoarea mostenitorilor acestuia". Dupa ce reprezentantii Primariei Predeal nu au reusit sa demonstreze in instanta, cu dovezi, adevarul celor sustinute, acestia au refuzat sa puna in aplicare decizia justitiei. Motiv pentru care au urmat inca patru ani de procese. Intre timp, primarul din Predeal, Mihail Vestea, a decis (in 2006) sa restituie Casei Regale si terenurile in litigiu.
Dupa numeroase amanari si termene, Judecatoria Brasov a admis, prin decizia 6109, actiunea celor sapte urmasi. Astfel, s-a decis ca Marcu Tudor, Codleanu Ioan, Marcu Mihnea Victor, Manolache Gheorghe Daniel, Manolache Constantin Marius, Pompieru Elena Corina si Nicolau Valentin sa primeasca din partea Comisiei locale Predeal si a Comisiei judetene Brasov de aplicare a Legii fondului funciar cate "100 de RON pe zi incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data primirii documentatiei si pana la data emiterii titlurilor de proprietate".
Primaria Predeal nu a atacat in termenul legal de 15 zile aceasta hotarare judecatoreasca.
Cu toate ca de la decizia instantei au trecut mai multe luni, cei sapte urmasi nu si-au primit nici titlurile de proprietate si nici despagubirile pentru intarziere.
Subprefectul Szakal Andras, cel care se ocupa de aplicarea Legii fondului funciar, a declarat: "Vom aplica hotararea. Numai ca eu am aflat despre acest fapt abia joi (hotararea fiind emisa la mijlocul lunii iulie a acestui an – n.r.). Problema nu este la mine, ci la Comisia Locala din Predeal, care aplica legea. Ei trebuie sa gaseasca alte terenuri, la schimb, pentru a le da celor de acolo in compensatie".
Unul dintre principalii contestatari, Ion Codleanu, este insa ferm: "Eu vreau terenul meu inapoi, nu alte terenuri. Nu inteleg de ce proprietatea mea a fost luata".

from: Romania Libera

Comentarii