Procesul prin care revendica 40 000 de ha de pădure în Broşteni şi Crucea pierdut de Principele Paul de Hohenzolern-Veringen


Actualitate



oOnofreiTribunalul Suceava a menţinut decizia Judecătoriei Vatra Dornei care a respins contestaţia formulată de Principele Paul de Hohenzolern-Veringen faţă de hotărârea Comisiei judeţene de fond funciar Suceava care a invalidat cererea de restituire a unei suprafeţe de 40.000 de hectare de pădure.

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, miercuri, că decizia Tribunalului Suceava este definitivă. Acesta a mai precizat că atât terenul solicitat de Paul de România, cât şi suprafeţele solicitate de Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina şi de Regele Mihai, sunt terenuri retrocedabile, dar modul în care s-a făcut revendicarea a fost unul greşit.

În luna martie Comisia judeţeană de fond funciar Suceava a decis invalidarea solicitării Prinţului Paul de România întrucât cererea de restituire a suprafeţei de 40.000 de hectare de pădure în judeţul Suceava a fost depusă în nume propriu de Paul Lambrino, iar potrivit legislaţiei solicitantul trebuia să fie tatăl acestuia, Carol Mircea, care era în viaţă la data depunerii cererii.

Îndreptăţiţi să solicite această proprietate erau Carol Mircea sau Regele Mihai, spun autorităţile locale sucevene iar cererea a fost depusă de fiul lui Carol Mircea.

padureAceastă suprafaţă de pădure a fost proprietatea privată a prinţului Nicolae, iar acesta, prin testament, a transmis toată averea sa soţiei sale, Tereza, din Venezuela, iar în încheierea testamentului prinţului Nicolae este inclusă fraza - „Blestemat să fie toţi cei care nu vor ţine cont de voinţa celor care au testat”.

La Comisia Judeţeană de Fond Funciar au fost depuse şi cererile de retrocedare ale FBOR, pentru suprafaţa de 192.000 hectare de pădure şi a Regelui Mihai, pentru 50 de hectare de teren, însă solicitările au fost respinse, a reamintit prefectul de Suceava.

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei a ţinut să precizeze că toate aceste suprafeţe de teren sunt retrocedabile, însă forma prin care au fost cerute a fost una greşită. „Dacă ar fi să luăm exemplul Prinţului Paul, moşia revendicată de acesta există, pe raza ocoalelor silvice Broşteni şi Crucea, însă nu el trebuia să fie cel care o cere. La fel şi cu cererea Regelui Mihai. Cele 50 de hectare revendicate există şi toată lumea ştie că au fost folosite de Regele Mihai. Însă nu există nici un document care să demonstreze cum a ajuns suprafaţa respectivă de la Fondul Bisericesc la Rege”, a declarat Orest Onofrei.

Referindu-se la cererea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, prefectul de Suceava a spus că singura variantă prin care cele 192.000 de hectare ar putea fi retrocedate ar fi prin promovarea unui act normativ prin care să se reactiveze vechea fundaţie. Acesta a mai precizat că a primit o solicitare din partea premierului României să trimită toată documentaţia din acest caz, şi speră că în cele din urmă se va rezolva şi această problemă.

from: http://www.news-bucovina.ro/pages/posts/procesul-prin-care-revendica-40-000-de-ha-de-padure-in-brosteni-si-crucea-pierdut-de-principele-paul-de-hohenzolern-veringen1973.php

Comentarii