POVEŞTI DE PE STRADA MEA 2 - POVESTEA IMNULUI NAŢIONAL


POVESTEA IMNULUI NAŢIONAL

(Repovestită după un fragment de scrisoare adresată unui coleg de liceu, Radu Săndulescu.)

NOTĂ: Accesarea tuturor versurilor unui imn naţional se poate face în subsolul articolului. Audiaţi "BALADA" lui Ciprian PORUMBESCU, dînd clic în CUTIA CU SURPRIZE (stînga sus, sub lozincă) pe butonul "BALADA", pentru "România - de-a dreptul superbă". Audiaţi "Trei culori cunosc pe lume", dînd clic pe butonul "IMN", pentru "Imnul RSR", din CUTIA CU SURPRIZE. Audiaţi şi "TRICOLORUL" lui Ciprian PORUMBESCU, în acelaş loc.

Cînd eram la liceu şi frecventam Cenaclul Literar „Traian Demetrescu” din Craiova. Şedinţele Cenaclului se ţineau duminica. Într-o duminică, după şedinţa de cenaclu, directorul Casei Sindicatelor mi-a propus să particip la un concurs „Cine ştie, cîştigă!”. Eu, un muncitor şi o studentă. Luni, a doua zi, studenta s-a retras. Convocat marţi, directorul, pus într-o situaţie delicată, mi-a propus (chiar m-a şi rugat) să mai aduc un coleg, să completăm numărul de 3 concurenţi. Miercuri: l-am rugat pe Octav Calleya ( Tavi sau Otty), colegul nostru, să participe la concurs, ştiind doar atît: că este as în muzică! Şi care mi-a răspuns, deşi a ezitat un pic, că o să participe. I-am povestit romanul „Cînta la Stupca o vioară”de Constantin Ghiban, Editura Militară, 1967( roman pe care nu mai avea timp suficient să-l citească, roman care a stat la baza filmului „Ciprian Porumbescu”, pe atunci neturnat încă), apoi, joi, seara, am ascultat toţi 3 concurenţii melodiile lui Ciprian Porumbescu (am avut audiţie după discurile de ebonită). Vineri şi sîmbătă: am aşteptat cu emoţie (ori fără) concursul.

La concurs, duminică, deşi conduceam, am zburcat o clipă cu „Balada”, dar Octav Calleya, întrebat la rîndul lui, după ce s-a scuzat juriului şi spectatorilor pentru o clipă de răgaz, atît cît i-a trebuit să-şi ia vioara, ascunsă după cortină, fără ştirea cuiva, a cîntat „Balada” dumnezeieşte şi a cîştigat concursul! Am rămas uimit, dar nu m-am supărat.

Am primit 300 de lei pentru locul 2, la fel ca şi muncitorul de la „Electroputere”, şi mi-am luat un ceas „Ruhla”(made in RDG).

Am povestit episodul în 1971. Octav Calleya (foto) ajunsese mare dirijor în Spania, la Malaga, (ştiam de la radio informaţii despre el şi despre Tiberiu Stoianovici, un alt coleg de-al nostru, ajuns şi el tot dirijor în Germania şi în Franţa).

Pînă atunci, în România se cîntaseră următoarele imnuri naţionale:

- 1862-1884 – „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, imn de Eduard Hubsch, cîştigătorul unui concurs naţional;

- în 1882, poetul Vasile Alecsandri scrie „Imnul Regal”, „Trăiască Regele!”, imn de stat al României, intonat între 1884-1947:

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară. (...)

- „Zdrobite cătuşe” , 1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga:

Zdrobite cătuşe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte şi jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul. (...)

- „Te slăvim, Românie!”, 1953-1977, pe versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu;

Te slăvim, Românie, pământ părintesc
Mândre plaiuri sub cerul tău paşnic rodesc
E zdrobit al trecutului jug blestemat
Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat
Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Acest imn conţinea şi versurile (în strofa a doua):

Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far şi tărie si avânt...

...ceea ce nu era pe placul meu – şi aveam argumente destule! Nu, nu era ură, decît că aceste versuri nu erau pe placul meu!

Le-am propus colegilor mei, „provocatorii”, ca Nicolae Ceauşescu (pe atunci era „numai” Preşedintele Consiliului de Stat, un organ colectiv de conducere - 9 decembrie 1967- 28 martie 1974 - , şi , bineînţeles, Secretarul General al Partidului Comunist Român) să schimbe Imnul de stat al României cu „Tricolorul”, cîntecul lui Ciprian Porumbescu (foto), pe versurile compozitorului. Argumentele mele, în afara celui mai sus expus, erau două: simpatia mea pentru Ciprian şi frumuseţea versurilor originale:


Trei culori cunosc pe lume
Ce le ţin ca sfînt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.

Cît pe cer şi cît pe lume,
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume,
Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier,
Galben, aurul câmpiei,
Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară
Bravi şi ne-nfricaţi eroi,
Liberi să trăim în ţară
Ziditori ai lumii noi.

Iar când fraţilor m-oi duce
De la voi şi-o fi să mor
Pe mormânt atunci să-mi puneţi
Mândrul nostru tricolor.

Versurile erau nu numai frumoase, dar şi îmbărbătătoare, patriotice.

Prin intermediul Securităţii (sau prin directorul meu,Jean Popescu, şi al Elenei Ceauşescu), propunerea mea a ajuns la Nicolae Ceauşescu. A dospit-o şase ani (1971-1977); (vezi şi nota 3 de la sfîrşitul articolului). Ajunsese deja Preşedintele României, la 28 martie 1974.

Ştiam că în Albania se cînta (şi se mai cîntă încă) ca imn naţional „Pe-al nostru steag e scris unire”, alt cîntec al lui Ciprian Porumbescu (ştiam de la concurs). De pe Internet am aflat, acum cîtva timp, că acest cîntec a fost poropus albanezilor de către Victor Eftimiu, român de origine aromână, la cererea acestora de a scrie versurile pentru imnul naţional albanez; poetul, neavînd inspiraţie, în ultimul moment, a apelat la Ciprian. (Fănuş Neagu a aflat acest amănunt prin anii ‚90 – iar eu am citit în „Jurnalul Naţional” şi i-am povesti într-o scrisore cam ce povestesc acum, dar se pare că scrisoarea n-a ajuns la destinatar.)

Nicolae Ceauşescu (foto) l-a reactualizat, rescriind versurile „Tricolorului”, sub titlul „Trei culori cunosc pe lume”, şi din orgoliu, şi din patriotism (dar asta e altă poveste):

Trei culori cunosc pe lume,
Amintind de-un brav popor,
Ce-i viteaz, cu vechi renume,
În luptă triumfător.


Multe secole luptară
Strabunii noştri eroi,
Să trăim stăpîni în ţară,
Ziditori ai lumii noi.

Roşu, galben şi albastru

Este-al nostru tricolor.
Se inalţă ca un astru

Gloriosul meu popor.

Suntem un popor în lume
Strâns unit şi muncitor,
Liber, cu un nou renume
Şi un ţel cutezător.

Azi partidul ne uneşte
Şi pe plaiul românesc
Socialismul se clădeşte,

Prin elan muncitoresc.

...


Iar tu, Românie mîndră,
Tot mereu să dăinuieşti
Şi în comunista eră
Ca o stea să străluceşti.

I-am povestit unui coleg , ing. Alexandru Galan, ca fapt de maximă urgenţă, că în varianta lui Nicolae Ceauşescu lipseşte partea cea mai importantă, partea de politică externă şi lupta pentru pace, şi Nicolae Ceauşescu a adăugat penultima strofă, cu promptitudine, cam într-o săptămînă:

Pentru-a patriei onoare,
Vrăjmaşii-n luptă-i zdrobim.
Cu alte neamuri sub soare,
Demn, în pace, să trăim.

(mai sus, aceste versuri le-am înlocuit cu (...), să li se cunoască locul corect, exact.)

Imnul s-a cîntat pînă la 22 decembrie 1989, „cînd s-a rupt filmul”. S-a terminat o poveste frumoasă (pentru mine) şi a început „revoluţia”, aceeaşi poveste. Acel „pariu mondial”? Există cîteva explicaţii în „comedia de situaţii”.Le voi expune altădată: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!” Cine să se deştepte? Eu? Ceauşescu? Românul?

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Care duşmani?

Am avut norocul să plec în RDG, la o şedinţă CAER, pentru prepararea lignitului, ca expert. Am sosit la Berlin la 1 octombrie 1984, luni; la 38 de ani de la moartea surioarei mele, Steluţa; primul zbor cu avionul! Am stat pînă sîmbătă. La Poarta Brandemburg, joi, germanii ne cereau (răspicat), de faţă cu ruşii, să spunem popoarelor noastre (cele din CAER) că ei vor o Germanie unită şi că Zidul Berlinului era ruşinea Germaniei întregi! Şi m-am ţinut de cuvînt: ajuns acasă, am spus, cam cu „jumătate de gură”, secretarei organizaţiei de bază PCR (Securităţii, nu), dar în 1990, la concursul de timbre de la Tokyo, i-am dedicat Germaniei o machetă: „Germania” - RFG, RDG şi Berlin - prin colaj (foto, sus), ca la grădiniţă, cu gândul la Unirea noastră cu Moldova de peste Prut. La acest concurs am lansat lozinca:

"OAMENI DIN TOATĂ LUMEA, UNIŢI-VĂ!"
(Parafrază după celebra lozincă a lui Karl MARX)
(15 februarie 1990) Savin BADEA,

alături de alte citate, printre care şi acesta:

„Pe Pămînt există o singură civilizaţie!” Mihail GORBACIOV.

La 9 noiembrie 1989, cînd a căzut Zidul Berlinului, am zis: „Să-l facă svaiţer!”

În 1990 Gorby a primit Premiul Nobel pentru Pace, pe care îl merita şi el, dar şi Nicolae Ceauşescu, cu prisosinţă. Amintiţi-vă de Referendumul din 1986, cînd România a redus cu 5-10% armamentul – prioritate mondială! – la propunerea mea (particulară, doar cu 1%) şi a lui Nicolae CEAUŞESCU (oficială, cu 5%)! România s-ar fi dezarmat cu 5-10%, dar bîrfa „reacţiunii” susţine că Nicolae Ceauşescu ar fi vîndut armamentul. (Principalul este că s-a dezarmat, iar procesul dezarmării generale şi totale (?) va trebui să continue, spre binele păcii. Dar asta e altă poveste.)

Deci am pus şi eu un degeţel la... unirea Germaniei, întîmplată la 1-3 octombrie 1990 - la 6 ani de cînd pusesem piciorul în Germania - aşadar unirea şi-au făcut-o germanii, dar şi cu ajutorul lui Gorbaciov (foto alăturat). O vorbă bună a pus şi preşedintele american Ronald Reagan (foto alăturat), exprimîndu-se, într-o cuvîntare, în faţa Porţii Brandemburg (de partea Berlinului de Vest, în partea opusă), pentru dărîmarea Zidului Berlinului. Zidul a fost simbolul trist al Războiului Rece. Aşa-i că-ţi povestii prea multe, din care eu rămân, probabil, considerat nebun ? Dar popoarele (şi eu) trebuie să aflăm adevărul. Istoric. Corect. Cu umilele mele forţe am scris ISTORIA, aşa cum am putut. Şi-am să mai scriu.

De ce am scris despre Germania şi Unirea ei? Pentru că a fost prima care mi-a înfăptuit lozinca şi a ştiut ce vrea de la viaţă! Treabă nemţească, precisă!

Apoi Europa, Internetul, Globalizarea, Congresele Mondiale Bisericeşti de reunificare...

Noi şi Moldova de peste Prut am ratat şansa Unirii, chiar şi atunci cînd aveam aceiaşi voinţă, aceiaşi limbă, acelaşi drapel şi acelaşi imn naţional:

- România: „Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu (1989-prezent);

- Republica Moldova: „Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu (1991-1994)

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani (...)

Dar să revin la versurile:

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi!...

Acum, peste Prut, se cîntă „Limba noastră”, pe versuri de Alexei Mateevici şi melodie compusă de Alexandru Cristea.

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată. (...)

Şi încă e bine!

NOTE de subsol:

1. Andorra şi Ciad au acelaşi drapel cu al României şi al Moldovei. Este un semn de bun augur pentru unirea omenirii (în continuare) într-o societate inteligentă, creatoare.

2. O observaţie nostimă: La un meci de fotbal România-Albania, un prieten, Dorel PĂSCULESCU, ascultînd imnul naţional al Albaniei (pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), descoperea cu uimire că este acelaşi cîntec cu acel studiat la muzică. Ba, mai mult, în perioada cînd s-au cîntat "Trei culori cunosc pe lume" ("Tricolorul") şi "Pe-al nostru steag e scris unire", la un meci de fotbal România-Albania (ipotetic), cele două imnuri erau un adevărat "recital" Ciprian PORUMBESCU. Imnul Albaniei a preluat decît melodia lui Ciprian PORUMBESCU. Versurile cîntecului românesc sînt scrise de Andrei BÂRSEANU. Cîntecul este dedicat unirii Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, de la 1859.

Pe-al nostru steag e scris unire,

Unire-n cuget şi simţiri

Şi sub măreaţa lui umbrire

Vom înfrunta orice loviri.


Acel ce-n luptă grea se teme

Ce singur e rătăcitor,

Iar noi uniţi în orice vreme

Vom fi, vom fi învingători.


Am înarmat a noastră mînă

Ca să păzim un scump pămînt,

Dreptatea e a lui stăpînă,

Iar domn e adevărul sfînt.


Şi-n cartea veşniciei scrie

Că ţări şi neamuri vor pieri,

Dar mîndra noastră Românie

Etern, etern va înflori.


Învingători cu verde laur

Noi fruntea nu ne-o-mpodobim

Nici scumpele grămezi de aur

Drept răsplătire nu dorim.


Ştiind că-n viaţa trecătoare

Eterne fapte-am împlinit

Şi chinul morţii-ngrozitoare

Bogat, bogat e răsplătit.


3. Altă observaţie: Veronica BALINTONI îmi spunea, că, la timpul respectiv, în 1977, Nicolae CEAUŞESCU a organizat un concurs naţional pentru alegerea sau compunerea imnului naţional. Pe care imn, în lipsă de cîştigători, l-a propus... el! Ca să fiu eu anihilat, după 6 ani. Sau doar o formalitate, să aibe motiv să-l schimbe? Îl puteau acuza sovieticii că s-ar fi lepădat de cele trei versuri...

Propun PREŞEDINTELUI României, Domnul Traian BĂSESCU, şi PARLAMENTULUI României, să adopte cîntecul lui Ciprian PORUMBESCU, "TRICOLORUL", ca al doilea imn de stat al României. Cel puţin. Pe versurile originale. Şi versurile Imnului RSR sînt extraordinare! Şi vă rog să ţineţi cont că ele ne-au fost imn vreo 12 ani: imnul acesta face parte din istoria noastră, cu bune şi cu rele. Nu se poate cînta noaptea "Deşteaptă-te, române!" - produce ilaritate şi de aceea nu s-a mai cîntat noaptea la TV (chiar dacă programul este non-stop). O societate inteligentă poate avea şi două imnuri de stat. Uimirea trece repede:

Pe această cale, pentru a doua oară în viaţă, fac aceeaşi propunere, pentru poporul român.

Propun ca pe drapelul naţional tricolor să se pună, dacă nu stema actuală, măcar inscripţia ROMÂNIA, scrisă cu alb, culoarea purităţii, sau inscripţia UNIRE (Pe-al nostru steag e scris unire) - fie ambele inscripţii, faţă şi verso - să nu mai fie confundat drapelul nostru cu drapelele similare: al Andorrei, al Ciadului şi, of!, al Republicii Moldova.

Cine este cuminte va putea citi şi... POVESTEA PREŞEDENŢIEI ROMÂNIEI.

Savin BADEA

România

Republica Moldova

from: http://savin-nicolaeb.blogspot.com/2008/01/poveti-de-pe-strada-mea-2-povestea.html

2 comentarii:

  1. Mii de mulţumirio că îmi susţineţi propunerea, publicîndu-mi articolul. Savin BADEA

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.