Principesa Margareta, numită succesor dinastic şi şef al Casei Regale



Regele Mihai I a semnat pe 30 decembrie, la Castelul Săvîrşin, Noul statut al Casei regale a României, prin care fiica sa cea mare principesa Margareta este desemnată succesorul său dinastic, şef al Casei Regale si custode al coroanei României, după moartea fostului suveran. Documentul a fost semnat în cadrul unei ceremonii private, în ziua şi la ora cînd s-au împlinit exact şaizeci de ani de la actul abdicării forţate, petrecut la Palatul Elisabeta, în Bucureşti. De asemenea, în document se precizează că, "în cazul în care naţiunea română şi Parlamentul României vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formă de guvernămînt", regele Mihai cere Parlamentului "să renunţe la aplicarea legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societăţii româneşti".



from: http://www.telegrafonline.ro/1199311200/articol/43697/principesa_margareta_numita_succesor_dinastic_si_sef_al_casei_regale.html

Comentarii