Regele Mihai al Romaniei, un rege cu care istoria nu a tinut





Conform Economist.com, pana la caderea comunismului fiind o monarhie exilata nu a fost nici pe departe multumitoare iar de atunci a fost crunt dezamagitoare. Regele s-a nascut intr-o perioada in care Europa era dominata de comunisti.

In Albania, Georgia, Ungaria, Muntenegru, Rusia si Serbia cauza regalista a fost izbita si arsa, sau chiar de cele mai multe ori a esuat la aprindere.

Cel mai clasic ramane regele Mihai al Romaniei, demn, modest, ambitios pentru tara lui dar nu pentru el insusi.

El este unul dintre cei 3 conducatori supravietuitori ai statului din 1945, ceilalti fiind regale Simeon, care avea numai 7 ani cand s-a sfarsit razboiul si Mohammed Zahir Shah, odata regele Afganistanului iar acum, la 92 de ani, intors acasa ca “tatal natiunii”.

Regele Mihai nu are pretentii la tronul sau, in schimb noile legi ale Romaniei il trateaza cu curtoazie pe unul dintre capetele tarii.

In cursul timpului regele a fost numit in mai multe feluri dar nu adresarea corecta s-a aratat ca fiind cel mai important lucru ci intelegerea acestuia.

In 1944 regele a organizat o lovitura impotriva regimului Antonescu, semnand un in graba un armistitiu cu Uniunea Sovietica.

http://www.hotnews.ro/arhiva/articol_1602409/regele_mihai_romaniei_rege_care_istoria_tinut.htm

Comentarii