Regina Ana a vândut flori artificiale într-un magazin din New York


Regina Ana a vândut flori artificiale într-un magazin din New York
Regina Ana, soţia regele Mihai I, a povestit, sâmbătă seara, la TVR, întâmplări inedite din viaţa sa şi a soţului său, legate de momentul în care l-a cunoscut, de viaţa sa ca vânzătoare de panglici şi flori artificiale într-un mare magazin din New York sau de credinţa sa în fantome.

Regina Ana a acordat TVR un interviu, acesta având un caracter inedit, întrucât este primul interviu de acest gen pe care îl acordă. Interviul a fost realizat de Eugenia Vodă, la Palatul Elisabeta, şi transmis sâmbătă seara în emisiunea „Profesioniştii”.

Regina Ana a vorbit în limba franceză, deşi realizatoarea i s-a adresat, în mare parte, în limba română.

Regina povestit că a studiat pictura la Paris, dar s-a oprit pentru că a trebuit să lucreze. Ea a arătat că părinţii săi au dorit ca toţi cei patru copii ai lor să aibă o slujbă.

„Indiferent de banii pe care îi ai, trebuie să lucrezi, pentru că munca îţi dă libertate. Şi fiicele mele lucrează. Toate”, a spus regina.

Ea a arătat că, atunci când avea 19 sau 20 de ani şi încă nu îl cunoştea pe regele Mihai a lucrat ca vânzătoare de panglici şi flori artificiale într-un mare magazin din New York.

„Am fost vânzătoare de panglici şi flori artificiale. Nu prea mi se potrivea, dar e amuzant să aranjezi vitrina. E ciudat câţi oameni pot să cumpere panglici şi flori artificiale. Aşa am întâlnit mulţi oameni şi am învăţat ceva: sunt oameni foarte politicoşi cu cel care vinde şi alţii pentru care nu exişti. Asta se vede imediat. De atunci am fost întotdeauna foarte atentă: spun mulţumesc şi bună ziua celor care vând”, a spus regina.

Ea a povestit, totodată, că a fost înrolată, ca voluntar, în al Doilea Război Mondial, unde a avut mai întâi gradul de caporal, apoi a avansat la gradul de locotenent.

„La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea, pentru că vedeai atât de multă suferinţă. Tineri despre care ştiai că o să moară şi nu puteai face nimic pentru ei... decât, uneori, să-i ţii de mână... După asta m-au mutat şi am devenit şoferul comandantului. Făceam curierat”, a povestit regina.

„Am stat pe front aproape doi ani şi jumătate. Toţi fraţii mei au fost pe front: Jaques a fost aviator în Norvegia, Michel a fost paraşutist şi Andre a fost în Irish Guards. Toţi am fost înrolaţi în armată, toţi voluntari. Tata a făcut şi războiul din Finlanda ca voluntar”, a adăugat ea.

Regina Ana a României a povestit, totodată, şi amintirile sale legate de momentul în care l-a văzut prima dată pe regele Mihai.
„Vărul meu, Jean de Luxemborg, dădea un dineau la ambasada Luxemburg-ului de la Londra. Mama şi fraţii mei erau deja acolo, la Hotel Claridge’s. M-am dus la apartamentul unde ştiam că erau ai mei. Acolo, în picioare, era un tânăr în uniformă. Cum nu am ieşit de mult timp din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi. Şi l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat. M-am simţit atât de umilită de mine însămi încât am ieşit imediat ca să merg la verişoarele mele, care erau la alt etaj”, a spus regina.

Ea a arătat că, după acest episod, a mers cu regele la cinema şi i-a arătat cum „se trăieşte simplu”, învăţându-l cum să procedeze pentru a-şi cumpăra bilete sau pentru a plăti un taxi.

„După asta am mers la cinema împreună. Regele nu ştia cum se stă la coadă la un cinematograf, cum se plăteşte. Fratele meu Michel şi cu mine l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Aşa a aflat cum se stă la coadă, cum se plăteşte la un magazin, cum se cumpără bilete la cinema. Era amuzant, nu ştia nici cum se plăteşte taxiul”, a povestit regina.

Ea a mai arătat că regele Mihai a fost, la New York, timp de nouă ani, broker. „A fost dificil pentru că, atunci când eşti broker, trebuie să ieşi mult în oraş, la cockteiluri şi la dineuri, ca să găseşti clienţi. Şi nu era genul nostru, era dificil”, a spus regina.

Totodată, ea a arătat că a locuit, la un moment dat, într-o casă cu fantome şi a spus că a văzut chiar fantome.

„Da, pot să spun, există fantome. Trebuie făcute rugăciuni pentru ele, trebuie să sfinţeşti ca să le ajuţi să poată părăsi această lume...Şi la Palatul Elisabeta este o fantomă, am sfinţit şi aici, e vorba de o femeie foarte drăguţă”, a spus regina.

Ea a detaliat şi situaţia celor cinci fiice.

„Cele cinci fiice muncesc toate. Trebuie să munceaacă să-şi câştige existenţa. Margareta are o fundaţie pentru copii săraci şi pentru bătrâni, călătoreşte mult ca să adune fonduri. Elena lucrează în Anglia, cu al doilea soţ, primul fiind decedat. Soţul ei este avocat, ea lucrează la o firmă, e contabilă. Irina a fost măritată cu un suedez, dar au divorţat. Acum se ocupă de cai, în America, în Oregon. Sofia locuieşte în Franţa, în Bretania, unde îi place foarte mult. Are o fetiţă, Elisabeta, scrie cărţi pentru copii şi pictează foarte bine. Maria, a cincea fiică, trăieşte în America, în New Mexico. Şi lucrează la cabinetul unor medici. Se ocupă de programări. Nu are copii. Elena are un băiat şi o fată, Irina tot un băiat şi o fată, Sofia are o fată, deci avem cinci nepoţi”, a spus regina.

Regina Ana a României a mai spus, despre sine, că tenacitatea e principala sa trăsătură de caracter şi că trebuie să fii corect, să faci ceea ce spui şi că trebuie să mergi întotdeauna până la capăt, pentru că, „altfel, nu e bine”.

Ea a arătat că onestitatea este calitatea pe care o apreciază la un bărbat şi francheţea la o femeie.

Regina a spus că îi place lectura, dar şi grădinăritul şi că îi plac oamenii sinceri, chiar dacă sinceritatea este uneori dureroasă.

Ea a apreciat că defectul său major este acela de a critica. „Am multe defecte. Dacă nu ai defecte, nu ai nici un haz”, a spus regina.

Ea a arătat că nu este interesată în nici un fel de politică. „Politica nu mă interesează deloc, nu e pentru noi. Pentru asta sunt politicienii, îi lăsăm să îşi facă munca”, a spus regina.

„Nu am nevoie să îmi imaginez fericirea, o am, am avut-o întotdeauna”, a adăugat ea.

Culmea nefericirii este atunci când pierzi pe cineva iubit, a apreciat regina, adăugând că detestă aroganţa, oamenii îngâmfaţi, cu nasul pe sus, care îi privesc pe ceilalţi de sus.

Poetul preferat al reginei este La Fontaine, pentru că „fabulele lui sunt simple, le înţelegi”, scriitorul preferat este Dickens, pentru că „ e foarte interesant, are întotdeauna o morală”, iar compozitorii preferaţi sunt Beethoven şi Chopin, regina fiind o iubitoare a muzicii clasice.

„Îmi place muzica clasică. Muzica m-a ajutat fioarte mult. Când eram la şcoală şi trebuia să învăţ texte, nu le puteam învăţa decât pe muzică”, a spus regina.

Ea a mai spus că eroina preferată, din viaţa privată, a fost Regina Elena a României, mama Regelui Mihai I, căreia îi este recunoscătoare pentru calităţile pe care i le-a transmis regelui, iar deviza sa este: „Trăieşte fiecare zi! Nu te gândi la ziua de mâine! Până mâine mai e!”.



from: http://www.mediafax.ro/life-inedit/regina-ana-a-vandut-flori-artificiale-intr-un-magazin-din-new-york.html?4728;2333060

Comentarii