Vom avea regină?

Se ştie deja! Sînt monarhist! Îmi iubesc regele pămîntesc, Regele Mihai I este o personalitate fascinantă! Să îi dea Dumnezeu sănătate!

În biroul meu am un tablou mare cu el.

Am mai explicat: În Biblie am găsit numai cartea 1 Regi, 2 Regi… etc. Dacă era 1 Preşedinţi, 2 Preşedinţi… :)

Dar…

Zilele acestea Casa Regală a dat un comunicat foarte important. Un comunicat care pune probleme. Evenimentul se reflectă şi pe blogul princepelui Radu, dar lipseşte de pe blogul acesta. Se dezbate un pic pe alte bloguri chestia asta. (Şi eu zic la fel, Mihnea, trăiască, dar nu e veşnic, Unul Singur este veşnic şi se întîmplă se stea în ceruri şi să rîdă de toţi monarhii din lume (vezi Psalmul 2! Al lui David, nu al meu! :) )

Nu cred că mesajul comunicatului este prea important pentru viaţa politică mizerabilă din România. Nu cred că sînt şanse ca România să se întoarcă la monarhie! Din păcate!

Dacă am fi fost destul de deştepţi, ca spaniolii, spre exemplu, acum “ţărişoara” noastră era şi Ţară respectabilă.

Aşa… încă se mai zbenguie ca o domnişoară bătrînă care îşi pune fundiţe şi se alintă ca o puştioacă prost crescută.

Şi? Care mi se pare mie partea interesantă a comunicatului?

Asta:

“Semnat la castelul Savirsin de Regele Mihai I, documentul intitulat ” Normele Fundamentale ale Familiei Regale a Romaniei”, precizeaza ca in cazul in care natiunea romana si Parlamentul vor considera potrivita revenirea la monarhie ca forma de guvernamint, va cere Parlamentului sa voteze renuntarea la Legea Salica. Aceasta, se spune in document, nu corespunde nici drepturilor din Europa de astazi, nici valorilor societatii romanesti.” (sublinierea mea!)

Care-i problema? Putem avea regină? De ce nu rege? E legal să avem o moştenitoare a tronului şi nu un moştenitor?

Dacă Legea Salica asta prespune, ce facem abrogăm legea cu pricina? De ce? Din ce cauză? Să ne adaptăm la “Europa” şi la valorile noii socieţăţi româneşti? Cu alte cuvinte: principii versus circumstanţe?

Dacă circumstanţele ne stau împotrivă, adaptăm principiile?

Unde este suveranitatea lui Dumnezeu în toată povestea asta? Poate că asta vrea Dumnezeu la ora asta. Să nu găsim soluţii pentru Casa Regală a României. Poate că vrea să îi stingă sămînţa… Poate că merităm să ne moară ultimul rege bun al României fără urmaşi.

O grămadă de probleme de la o simplă frază? Da, aşa cred!

Da, toată lumea ştie că regele nu va trăi veşnic şi, probabil, sub presiune (cui? de ce fel?) acest “testament” a fost lăsat mai mult pentru protecţia de impostori de felul lui Carol de România.

Nu cred că Majestatea Sa s-a molipsit de bolile neamului ăsta, şmecheria şi descurcăreala de felul: “Nu vrea Dumnezeu? Lasă, tată, că le rezolvăm noi!”

Nu cred că regele a acţionat în felul acesta, dar cred că gestul lui deschide o nouă epocă în istoria casei regale. Este un gest care mărturiseşte o schimbare de mentalitate şi de strategie.

Şi acum… la ale noastre:

Întrebarea mea este, dacă preotul trebuie să fie bărbat, profetul şi regele pot fi înlocuiţi de proorociţă şi regină?

Da? Nu?

Dacă da, atunci n-are rost să despicăm firul de păr în patru…

Se pare însă că Legea Salica interzicea accesul la tron al unei femei!

De unde această chestie? Din Biblie?

Bun! Să se anuleze legea SAlica, dar dacă se anulează, de ce se anulează, din cauza dreptului European şi a noilor valori ale societăţii româneşti?

Mărturisesc că sînt îngrijorat mai ales de această afirmaţie. De cînd Casa Regală care a stat sub lozinca “Nihil sine Deo!” începe să îşi ajusteze principiile după o Europă în plină criză morală şi după nişte valori ale României de azi, care sînt superbe, dar lipsesc cu desăvîrşire.

Într-un cuvînt, ceea ce transmite Casa Regală (dorind acest lucru?) este cam aşa:

1. N-avem bărbaţi pe linia directă de moştenire. Criză!

2. Dacă nu avem bărbaţi, sînt bune şi femeile. Soluţie!
3. Oricum trebuie să facem “aggiornamento”. Lumea a mers deja în altă direcţie, trebuie să ne adaptăm! Explicaţie!

Comunicatul s-a dat in ziua abdicării. De ce?

Oare nu avem de-a face cu o nouă abdicare?

PS.

Tocmai reîncepuse dezbaterea pe blog în dreptul postului cu Fivi.

Comentariile au fost relansate de Ulen. Îi înţeleg punctul de vedere, dar cred că are şi un punct de orbire.

Dînsul pare să spună, dacă am înţeles eu bine: “mi s-a întîmplat mie, deci se poate!”. Cred că experienţa nu este normativă! Tipul acesta de argument nu se găseşte în rastelul dezbaterilor de acest fel!

PPS.

Mărturisesc că sînt deopotrivă de iritat de comentariul lui Ulen, care tratează conservatorii potrivit unei concepţii în care relaţia între ignorant, bătut în cap şi conservator ar fi una de sinonimie, dar şi de comentariile unor adepţi ai poziţiei conservatoare, care sînt acizi, dar la fel de lipsiţi de argumente valide, construite cu luciditate, ca şi Ulen.



from: http://patratosu.wordpress.com/2008/01/02/vom-avea-regina/

Comentarii