Cele 10 porunci pentru a dainui:


1. Aminteste-ti mereu ca tara este Familia ta! Oriunde s-a aflat pe glob Regele Mihai a purtat cu sine respectul si nostalgia acestei mari familii a natiunii romane, intregita de bunicii Sai si servita astazi de Rege si generatia care-i succede. Ideea de familie, atat de afectata in aceasta lume globalizata, este respectata si implinita de Majestatea Sa si recunoscuta de romani ca parte esentiala a regalitatii. Un recent sondaj avand ca subiect Casa Regala il caracterizeaza pe Regele Mihai drept familist (73%), credincios (64%), popular (46%) si cinstit/moral (45%). Principele Carol a venit in 1866 in Romania la o varsta la care tinerii de astazi abia isi termina studiile si se pregatesc sa isi intemeieze o familie. Drumul viitorului rege Carol I in viata a inceput in familia numita Romania.


2. Crezi in Dumnezeu alaturi de poporul tau! Regii Romaniei au petrecut mereu marile sarbatori crestine alaturi de popor. Palatul Regal in zilele de sarbatoare devenea o casa pe care preotii veneau sa o sfinteasca precum pe oricare alta. Regele Carol I obisnuia sa participe la liturghia de duminica asa cum face si Regele Mihai, iar Ferdinand si Maria asistau adesea la sedintele Sinodului. In aprilie 2006, dupa noaptea de Inviere petrecuta la Galati cu peste 20.000 de oameni in strada, ziarele centrale si locale scriau: "Galatenii, mai evlaviosi de Paste in prezenta Familiei Regale" sau "Monarhia a inviat la Galati".


3. Pune-i pe oameni impreuna, vegheaza sa faca lucruri bune! In ultima parte a secolului al XIX-lea Romania avea nevoie de institutii moderne europene, romanii trebuiau sa implineasca Marea Unire, fiind impreuna de facto inainte ca documentele sa consfinteasca acest lucru. Sub domnia Regelui Carol I, in finalul secolului XIX si inceputul secolului XX au luat fiinta Casa de Economii si Consemnatiuni, Uniunea Generala a Industriasilor din Romania sau Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Astazi, membrii Familiei Regale ii aduc in multe ocazii pe romani unii langa altii, ii sprijina in proiecte pentru ridicarea comunitatilor lor. Initiative precum "Prietenii Curtii Domnesti" din Targoviste - a Principelui Radu -, care a pus impreuna intreaga comunitate damboviteana intr-un proiect de milioane de euro pentru dezvoltarea durabila a cetatii Targovistei - sunt exemple concrete ale unui model de unitate. Marea majoritate a romanilor (66%) doresc astazi o implicare mai activa a Casei Regale in democratizarea si dezvoltarea Romaniei. De asemenea, 58% din populatie apreciaza utilitatea Casei Regale in procesul de aderare la Uniunea Europeana.

4. Inclina-te in fata curajului si a jertfei si arata-ti mereu recunostinta! La 25 de ani de la castigarea Independentei, Regele Carol I intreprindea o vizita in locurile unde s-au dat luptele in timpul razboiului. Periplul incepea la Rusciuc, apoi regele vizita localitatile unde se purtasera lupte si asista la serviciul divin din capela de la Plevna, ridicata pe fostul camp de lupta. Dupa Primul Razboi Mondial istoricii consemneaza periplul diplomatic al Regelui Ferdinand si al Reginei Maria intre 9-14 aprilie 1924 in Franta, cu oprire la Strasbourg pentru a onora prizonierii romani capturati in Nordul Moldovei si morti in Alsacia. In 2005, Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana precum si Principele Radu au calcat pe urmele soldatilor romani cazuti la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in urma cu 60 de ani - in Slovacia si Cehia.

5. Ajuta-i pe cei fara de ajutor! Imediat dupa sfarsitul abrupt al dictaturii comuniste, ASR Principesa Margareta revine in tara si infiinteaza "Fundatia Principesa Margareta a Romaniei", ajutand din 1990 incoace copiii din orfelinate, batranii fara ajutor, aducand miliarde de lei in proiectele de sprijin pentru cei nevoiasi. 70% dintre romani cunosc astazi si apreciaza efortul Principesei Margareta si al fundatiei pe care o conduce. Numita de catre oameni Mama Regina, Mama ranitilor ori Regina-soldat - pentru alinarea pe care a adus-o ranitilor si pentru curajul ei de a merge pe front, Maria a Romaniei a fost prezenta in punctele cele mai fierbinti ale Primului Razboi Mondial, a suferit in refugiu alaturi de cei multi si a mers in spitalele cu cele mai serioase epidemii, pentru a-i incuraja cu prezenta ei materna pe cei schiloditi. In 1943, Regina Ana cere permisiunea mamei sale sa mearga pe front in Europa, sub culorile patriei ei, Franta. Mama accepta, iar Ana de Bourbon-Parma va fi impreuna cu regimentul ei in Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg si Germania, pana la sfarsitul ostilitatilor. Primeste "Crucea de razboi" franceza.


6. Fii cu un pas inainte si lasa lucruri bune in urma ta! In ultima decada a domniei Regelui Carol I, Romania organizeaza "Expozitia Nationala Romana - 1906", a doua ca anvergura de pe glob la inceputul secolului XX, dupa Expozitia Universala de la Paris, din 1900. Punerea pietrelor de temelie, intemeierea de institutii, sfintirea de biserici, dezvelirea de monumente de for public si multe alte gesturi de ctitorire completeaza efortul inspre dezvoltare si europenizare pe care Familia Regala Romana l-a facut incepand cu a doua parte a secolului al XIX-lea. Regele Mihai a pledat cauza Romaniei pentru NATO in 1997 si 2002. Principele Radu, prin institutia numita Biroul Reprezentantului Special, sustine cauza Romaniei pe drumul catre prosperitate peste tot in lume si aduce in interiorul comunitatilor romanesti exemple vii ale Europei si ale lumii libere. AS Principele Radu este patron al Camerei de Comert Romano-Britanica, ofiter activ in armata romana si membru fondator al asociatiei "CASA NATO". In opinia romanilor, Familie Regala inseamna "pastrarea traditiilor" (73%), "mandrie nationala" (59%) si "identitate nationala" (52%).


7. Nu uita ca esti om si bucura-te de asta! Carol I isi facea ori de cate ori putea plimbarea calare dis-de-dimineata. Apoi veneau la raport ministrii. De la Majestatea Sa Regina Ana te poti astepta tot timpul la o gluma. De fumat, a fumat serios pana foarte de curand, cand medicii i-au interzis acest lucru. Regele Mihai isi conduce masina ori de cate ori are ocazia. Noroc pentru insotitori ca cifra 200 de pe bordul masinii indica km/ora, nu mile/ora.


8. Fii atent ca romanii sunt ospitalieri! Si celelalte popoare trebuie sa stie!


9. Crezi in ceea ce faci, in timp vor crede si altii! La 80 de ani distanta, Principele Radu initiaza "Turneul prieteniei" (The Friendship Tour). Presa centrala reflecta acest lucru in doar cateva articole secundare. Americanii transforma, in fiecare mare oras, primirea facuta Altetei Sale intr-un compliment direct adus Romaniei. Calatoria Reginei Maria in Statele Unite ale Americii din 1926 nu a fost apreciata la Bucuresti, i s-a reprosat ca a vorbit de o maniera prea directa despre situatia economica a tarii in efortul ei de a atrage capital in Romania. Americanii au fost insa deosebit de entuziasmati, astfel ca New York, Chicago si alte metropole americane pastreaza inca memoria trecerii reginei.


10. Nu astepta de la oameni mai mult decat pot ei da! Principele Carol acorda atentie unei bune relationari cu aristocratia romana de traditie si cu elita militara, academica si culturala a vremii. El urmarea o cunoastere mai buna a ideilor si conceptiilor acestora invitandu-i la masa, intr-un cadru mai putin oficial decat cel creat de o audienta. Punctualitatea era uneori neglijata de invitati, asa ca Principele suveran incepea dineul fara sa ii mai astepte. Nici Regele Mihai nu a asteptat ca efemeridele Romaniei recente sa-i aseze Familia in cartile de istorie (asa cum se cuvine, cu trecut, prezent si viitor), ci s-a asezat singur in contemporaneitatea europeana a Romaniei mileniului III, conjugand un destin din trei secole, XIX, XX si XXI, in felul urmator: Carol si Elisabeta, Mihai si Ana, Margareta si Radu. *Nota:Detaliile istorice si anumite elemente inedite le datoram lucrarii de disertatie "Ceremonialul Curtii Regale a Romaniei incepand cu anul 1866" a doamnei Alexandra Arnautu, sef de Cabinet al ASR Principesei Margareta.

sursa: http://crevetelul-turbat.blogspot.com/2008/06/porunci.html

Comentarii