REGELE MIHAI ŞI REGINA ANA SĂRBĂTORESC NUNTA DE DIAMANT






Regele Mihai şi Regina Ana sărbătoresc nunta de diamant Regele Mihai I şi regina Ana aniversează, marţi, 60 de ani de căsătorie. Momentul va fi marcat de o serie de evenimente, care vor avea loc în următoarele trei zile la Palatul Elisabeta, Ateneul Român şi la Castelul Peleş. Vor fi prezente paisprezece familii regale, europene şi reprezentanţi de marcă ai societăţii româneşti.

Marţi, la Ateneul Român, va avea loc un concert extraordinar, urmat de un dineu la care sunt aşteptate peste o sută de persoane. Printre invitaţi se numără regina Sofia a Spaniei, regele Simeon al Bulgariei, regele Constantin al II-lea al Greciei, prinţul Lorenz al Belgiei şi principele Alexandru al II-lea al Serbiei.

Miercuri, apropiaţii familiei regale sunt aşteptaţi la Sinaia, la o petrecere în aer liber organizată la castelul Peleş.

La manifestările organizate cu ocazia "Nunţii de Diamant" vor participa peste 1.000 de persoane. Alături de invitaţii străini se vor afla şi membri ai Guvernului si Parlamentului României, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai Academiei Române, precum şi un număr important de reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucuresti, în frunte cu Nunţiul Papal.

Regele şi Regina s-au cunoscut la Londra, în 1947, în acelaşi an în care Mihai I a abdicat forţat. Cei doi s-au întâlnit cu prilejul căsătoriei principesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Principele Philip, duce de Edinburgh. Regele Mihai a cerut mâna principesei Ana de Bourbon Parma la doar o săptămână după ce a cunoscut-o.

În ciuda presiunilor politice din ţară, întrucât mai multi oameni de stat şi-ar fi dorit ca Regele Mihai să rămână în exil, acesta a revenit În România imediat după Încoronarea Reginei Elisabeta. La scurt timp, însă, la 30 decembrie 1947 a fost silit să abdice, pe motiv că dacă nu va semna actul de renunţare la Tron, 1.000 de tineri arestaţi de comunişti aveau sa fie executaţi.

Prin urmare, nunta Regelui Mihai şi a Reginei Ana, care avut loc la 10 iunie 1948, la Tatoi, în Grecia, a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Din acest motiv, Regina Ana a păşit pe pământ românesc abia în anul 1992, de Paşti.

Cuplul regal are cinci fiice: Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, şi Maria.

Regele Mihai, însoţit de întreaga familie regală, s-a întors oficial la Castelul Peleş în urmă cu 5 zile, după o absenţă de 60 de ani.



Antena3

Comentarii

  1. Am pierdut 5 minute din viata doar ca sa va pot spune ca ati pierdut mult in inima romanilor pt ca nu l-ati invitat pe Basescu. N-ar fi fost o problema daca nu ar fi fost pe lista invitatilor persoane ca Iliescu sau Tariceanu, indivizi nedovediti dar stiuti ca fiind impotriva intereselor nationale. Pacat, dar asta este, trebuia sa se vada o data si odata de unde bate vantul in casa regala.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu