23 august, tradarea Romaniei si victoria Omului Nou






Imnul Regal al Romaniei -Traiasca Regele


23 august. O zi a carei semnificatie s-a pierdut in cei cei 50 de ani de comunism si in cei 19 ani de asa-zisa democratie. La 23 august 1944, tanarul rege Mihai I hotarea ca Romania sa iasa din alianta nefasta cu Germania hitlerista. Americanii si britanicii ne cantau in struna si lasau sa se inteleaga ca ne vor ajuta sa rezistam tavalugului sovietic. S-a dovedit, mai apoi, ca ne-au tradat oribil. La Yalta si prin alte parti. In 1945, Regele Mihai ii trimitea o scrisoare lui William Joseph Donovan, seful Office of Strategic Services (OSS), precursorul CIA. Regele Mihai descria intr-un raport amanuntit cum sovieticii praduiau Romania si cerea sprijin. Nu a primit niciodata vreun raspuns. In 1945, britanicii si americanii s-au facut ca ploua atunci cand Regele a initiat greva regala pentru a se opune presiunilor comunistilor. Tot britanicii si americanii au acceptat pumnul in masa al lui Visinski si formarea guvernului Petru Groza, in care se juca comedia prezentei partidelor istorice. Au urmat alegerile falsificate din 1946 si intr-un final ceea ce asteptau cu totii: alungarea Regelui la 30 decembrie 1947. Ce a urmat stim cu totii, inclusiv transformarea zilei de 23 august 1944 in sarbatoare comunista cu toata ca tovarasii lui Gheorghiu Dej nu au au avut decat un rol marginal in evenimentele din 1944.
23 august 1944 trebuia insa sa existe.

Fara 23 august 1944, Romania ar fi avut o soarta si mai tragica. La 23 august 1944 nu Regele Mihai a "tradat", asa cum unii incearca sa falsifice istoria, ci marile puteri vestice au tradat Romania. Niciodata SUA si Marea Britanie nu au cerut scuze romanilor pentru tradarea de atunci. Regele Mihai prin actul sau de la 23 august a scurtat al doilea razboi mondial cu cel putin sase luni de zile contribuind astfel la salvarea a zeci de mii de vieti. Astazi mai este singurul sef de stat in viata din aceea perioada. Nici un roman nu pare insa impresionat de statura morala si politica a Majestatii Sale. Romanii continua sa-si ignore Suveranul. Regele traieste astazi aproape uitat la Palatul Elisabeta, la Castelul de la Savarsin sau la Aubonne, resedinta sa din Elvetia.

Ne impaunam ca luptam impotriva comunismului dar nici un demnitar al statului roman nu s-a invrednicit la 23 august 2008 sa spuna vreun cuvant de pretuire la adresa Regelui Mihai, victima tancurilor sovietice si a tovarasilor lui Luca, Pauker si Dej. Iar daca nu o facem noi, romanii, cu siguranta altii nu se vor grabi sa ne vindece de ignoranta si lipsa de respect. De aceea, astazi, ne batjocorim valorile, ignoram istoria si ne prostituam fara sa stim macar de ce. Comunismul a invins! Omul Nou traieste bine mersi in capitalism cu creierul spalat.

UN SUPERB ESEU SCRIS PE BLOGUL SAU DE PRINCIPELE RADU:
Astazi se implinesc saizeci si patru de ani de la savarsirea actului de la 23 august, iar Regele Mihai, autorul lui, va implini peste doua luni optzeci si sapte de ani. Nici un motiv special de aniversare. De altfel, Regele spune de mult ca nu mai are nimic de adaugat in legatura cu evenimentele acelei zile. Si totusi, macar o data pe an, in mijlocul atator motive de a te simti rusinat ca esti roman, este bine sa ne aducem aminte de faptul ca Romania are si eroi, nu numai infractori. Si mai este un motiv, tot bine intemeiat, de a ne aduce aminte de trecutul recent. Tineti minte ce spunea Orwell? Ca nimic nu este mai imprevizibil, intr-un sistem comunist, decat trecutul.
Rolul Regelui Mihai la actul de acum saizeci si patru de ani, fara sa fi vrut in mod special, a fost expresia unor simtaminte care mai reusesc sa se vada in zarea secolului XXI, totusi: cautarea, iubirea, increderea, statornicia, curajul, credinta.
In clipele in care le era greu, Regele Carol sau Regina Maria, pentru a da doar doua exemple, “cautau”, in loc sa dispere; ei ofereau iubire, solutii si incredere chiar si atunci cand primeau in schimb dispret, indiferenta, ura sau neincredere. Este pretios sa vorbim astazi despre “cautare”, iubire si incredere, despre curaj, statornicie si credinta.
Cuvantul erou nu mai are acum aproape nici un inteles. De altfel, cum ar putea sa mai aiba? Ni se spunea la academie ca un erou este cineva care face fapte exceptionale in imprejurari exceptionale. Mai poate fi vorba de eroi in zilele noastre? “Nostima” noastra de contemporaneitate, in care fictiunea este un mic copil fata de realitate.
Mai poate fi vorba de eroi intr-o lume in care ne raportam la procentaje ca sa aflam ce e drept si ce nu?
Majestate, ati inceput sa exercitati autoritatea de sef al Statului acum optzeci si unu de ani. Pana si cei mai inversunati birocrati din birourile lumii sunt nevoiti sa admita ca aveti mai multa “vechime in munca” decat oricine altcineva pe acest pamant.
Ati devenit maresal al Armatei romane la nouasprezece ani si ati realizat “23 august” cand aveati douazeci si doi de ani.
Sunteti singurul sef de Stat in viata care a condus o tara participanta la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ati fost decorat si de Uniunea Sovietica si de Statele Unite ale Americii, in acelasi timp.
Sunteti, probabil, singurul sef de Stat care a creat o ferma ca sa-si intretina familia si unul din rarii care a fost pilot de incercare. Sunteti, de asemenea, un rege care obisnuia sa primeasca romanii la Versoix, iar la plecare le repara masina, daca era nevoie.
Ati supravietuit dusmanilor Majestatii Voastre si, lucru curios, ati supravietuit si copiilor lor. Spre exemplu, nu cred ca Gheorghiu-Dej s-a asteptat in ziua de 30 decembrie 1947 ca, cincizeci si doi de ani mai tarziu, sa dormiti in casa lui, la Bucuresti; aceasta s-a intamplat in 1999, adica treizeci si patru de ani dupa ce el disparuse dintre noi, si poate chiar si din Istorie. Nu ati fost singurul locatar al casei propriilor vostri calai. V-a stat alaturi si Regina, si principesa Margareta si cu mine, iar pe urma a venit si Nicolae.
Ati intalnit pe Hitler si pe Mussolini, dar ati intalnit si pe Truman si pe Churchill si uneori ati avut curajul de a nu le asculta sfaturile, desi aveau varsta tatalui sau, a bunicului Vostru.
Ati trait disperata experienta instalarii comunismului, dar ati “gustat” si “dezgustul” cauzat de dispretul, neintelegerea si indiferenta Occidentului. In cei aproape optzeci si patru de ani de viata plina de roade ati fost dezamagit nu numai de dusmani, ci si de prieteni.
Ati precedat pe tron propriului tata, caruia i-ati devenit apoi si succesor.V-ati intors la Palatul Elisabeta dupa cincizeci si patru de ani, in aceleasi camere din care ati plecat la 30 decembrie 1947. Incaperea in care Vasinski a trantit usa crapand peretele este si astazi, ca si ieri, biroul Vostru; iar camera personala a Majestatii Voastre este chiar salonul unde Petru Groza era glumet, in acea zi de 30 decembrie, aratandu-va pistolul si spunand ca l-a luat ca sa nu riste sa il arestati, ca pe Antonescu.
Ati refuzat propuneri avantajoase financiar, daca ele nu corespundeau principiilor Voastre. Priviti senin in ochii oamenilor, desi ati avea motive sa fiti intunecat; Regele Pavlos al elenilor, unchiul Vostru, spunea: “… sa ai incredere in absolut fiecare din cei din jurul tau, dar sa te astepti sa fii tradat in orice clipa.”
Cunoasteti bine arta de a fi singur, amaraciunea de a nu fi inteles si grozavia de a nu imparti cu nimeni momentele epocale.
V-am insotit acum patru ani la o sarbatoarea la Targoviste; ati mers in spate, cu pasi masurati, departe de efervescenta, sa-i spunem, “aniversara”. Nu v-a perturbat nimic, nu erati vesel, nu erati suparat, va faceati doar, cu delicatete, datoria. Cineva din
multime s-a apropiat si v-a spus: “Majestate, ne place si tacerea Voastra”.
Ati fost clar cu convingerile proprii si ferm in impunerea lor, inca de mic copil: la biserica, atunci cand preotul a vrut sa va ofere, in prezenta Reginei-mame, paharul pentru impartasanie, ati raspuns, la varsta de sase ani: “Multumesc, nu beau niciodata vin dimineata!”
Atatea fapte exceptionale in atatea imprejurari exceptionale imi dau certitudinea ca va veni o zi cand altii vor scrie mai mult, asa cum se cuvine, despre fenomenul naturii umane care sunteti.
Pana atunci, o data pe an, intr-o luna de vara, ne aducem aminte ca despre Rege trebuie scris la timpul prezent. Si la timpul viitor.
Suntem privilegiati de a fi contemporanii unei epoci care l-ar face pe Shakespeare sa roseasca de invidie: curge sange nevinovat in multe locuri din lume dar, in acelasi timp, sublimul il gasim aproape pe strada; gratie sistemelor mediatice si informatiei, spirite alese ca Yehudi Menuhin sau Dalai Lama sunt aproape tot atat de tangibile ca aparatele de ras; lumea este influentata nu de astre, ci de concernele de presa, tragedii in cel mai pur stil antic se petrec zilnic, conducatorii se ocupa de conducere si nu de condusi; timpul acesta, atat de pagan si stiintific, naste Maica Tereza, iar Regele nostru, prin intreaga lui poveste, ne da o lectie de patriotism si de eternitate mai gratios si mai rezonant decat ar fi facut-o Beethoven.
Exista, de optsprezece ani incoace, in viata noastra publica, o sete neverosimila de a convinge ca noi, romanii, nu avem nici o sansa de a inspira incredere si de a evolua predictibil. Intreaga statura a Regelui Mihai, veghind binefacator asupra noastra de la inaltimea a doua secole, ne arata contrariul.


http://www.badin.ro/

Comentarii

  1. Cred ca singura iesire a romaniei din actualul sistem este MONARHIA.
    Numai CASA REGALA poate garanta dezvoltarea societatii romanesti si reprezentarea cu demnitate a ROMANIEI in lume

    RăspundețiȘtergere
  2. omul "nou" dorit de comunisti ,din pacate este un adevar,nu utopia de la inceputuri.el traieste si este tanarul din Romania de azi,iar comunisti cu masca de democratii de la conducerea tarii,bineinteles ca nu doresc ca adevarul sa fie cunoscut de mase,ci doar de ei,ei care se cred a fi elita-dar vai ca tare imi este rusine cu ei,mai tare decat cu toti infractori.sper ca toti romani plecati in vest,vor veni si vor aduce cu ei mentalitati noi si in primul rand respectul de tara,de conducator,care a fost,este si va fi in mintea si inimile celor care cunosc adevarul:monarhia si suveranul.
    sa nu uitam ca am luptat multi ani pentru a avea un suveran,pentru a avea un rege,iar cand l-am avut aproape l-am trimis departe.niciodata nu am stiu sa ne respectam,sa speram ca copii nostri vor invata cuvantul:RESPECT

    RăspundețiȘtergere
  3. „Marii Beneficiari ai Actului trădării de la 23 August 1944
    - Stalin şi Uniunea Sovietică;
    - Churchill şi Marea Britanie;
    - Partidul Comunist din România şi în mod expres elementele alogene atee, fondatorii Internaţionalei Roşii;
    - impostorii, trădătorii şi laşii care au acceptat mariajul politic cu bolşevicii sovietici;
    - Mihai I şi familia sa;
    - Grecia şi Ungaria.
    Prin arestarea şi apoi condamnarea la moarte a Conducătorului Statului, Mareşalul Ion Antonescu, acţiunea criminală a lui Mihai I a declanşat capitularea întregii armate, a provocat mai devreme şi aproape definitiv dezastrul ţării, predând-o bolşevicilor şi slugilor lor comuniste, care până astăzi 2014, se continuă prin filiaţie neîntreruptă: comunism-neocomunism-liberalism democratic-bej, a înlesnit apoi, prin capitularea totală a României, victoria nesperată a U.R.S.S-lui în Estul Europei, facilitându-şi deopotrivă bunăstarea în exil prin înţelegerea cu Ana Pauker, iar cum scurtisima Stafie i-a acordat dispensă de plecare, a revenit în Ţara pe care a trădat-o şi a prădat-o de pe tron, revenind deci mai aproape de tron, pentru a deveni cu mult mai bogat decât visează vreodată un monarh în exerciţiul mandatului regal. Nimeni în istoria omenirii după ce a fost detronat - de drept sau pe nedrept -, nu a fost acceptat mai apoi ca monarh într-un stat cu forma de guvernământ republicană, fiind despăgubit eminamente pentru tot ce n-a avut şi răsplătit împărăteşte pentru tot ce a distrus uman, material, cultural, spiritual istoriei naţiunii noastre. Astăzi, practic în 2014, statul român are în componenţa sa la vîrf două puteri antinomice: puterea republicană cu instituţiile ei, Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul şi Casa Regală cu rege, dinastie, palate, munţi, ape şi curtea sa regală. Ambele forme de guvernământ sunt beneficiarele privilegiate ale bugetului mult prea sărăcit al ţării. Practic aninomiile nu se exclud, ci se completează, se întrepătrund. Se conturează astfel una dintre enigmele atât de nefaste ale acestei naţiuni, singura de altfel în lume, care îşi cântă cu osanale şi ritualuri: trădătorii, ucigaşii, uzurpatorii, irozii, denigratorii, profanatorii, blasfemiatorii, canaliile, despoţii, cămătarii, ciocoii, călăii, strigoii, vampirii, vatrapii, Anele, Caiafele, Iudele, etc. » Trădarea politică-testamentul dezastrului naţional. Prof. Dr. C. Nistoroiu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu