24 ianuarie

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Mici, a principatelor Munteniei si Moldovei organizatia Noua Dreapta a depus o coroana de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Mitropoliei iar apoi s-au tinut trei cuvantari in fata fostului Hotel Concordia, locul unde in data de 24 ianuarie 1859, colonelul Cuza a fost ales domnitor al Munteniei dupa ce pe 5 ianuarie acelasi an fusese ales in Moldova.

Una dintre cuvantari a fost a mea si va prezint integral textul rostit in fata fostului Hotel Concordia din strada Smardan.

Camarazi,

Astazi, 24 ianuarie 2009 sarbatorim 150 de ani de la momentul in care incepea sa se scrie istoria moderna a neamului romanesc. Acum 150 de ani, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn, mai intai al Moldovei, pe 5 ianuarie si apoi al Munteniei, pe 24 ianuarie 1859, incepea sa cristalizeze un nou stat national care mai apoi la 1918, prin unirea cu Ardealul avea sa se definitiveze visul de veacuri al romanilor, in ceea ce am numit si numim si acum Romania Mare, o Romanie care sa tina in granitele ei pe toti cei de o singura mama.

Unirea Principatelor Romane se face pe fondul politic si social creat inca din timpul Domnilor Gheorghe Bibescu in Muntenia si Mihail Sturza in Moldova. La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean face primul pas spre unirea Principatelor, desfiintand Vama din Focsani, care era cel mai important punct vamal intre cele doua tari. Actul a fost precedat in 1842 de un proiect de unificare al masurilor si greutatilor. Un rol important l-a jucat propaganda unionista, intreprinsa de catre liderii Partidei Nationale in cele doua tari si in strainatate, strainatate de care si astazi este nevoie sa isi dea acordul chiar daca este vorba de problemele noastre strict interne, o strainatate sub talpa careia pot disparea ori aparea tari.

Un alt mare pas spre unirea celor doua principate au avut-o si divanurile ad-hoc, organe cu rol consultative care adunau la un loc toate starile sociale. Au luat fiinta din nevoia de promovare si a parerii populatiei care in Muntenia era in covarsitoare majoritate pentru unire dar nu si in Moldova, datorita unei miscari separatiste conduse, la inceput de Todirita Bals inlocuit dupa moartea sa de Nicolae Vogoride. Aceasta miscare separatista avea sustinerea internationala a Austriei si Turciei.

Miscarea separatista de inainte de unirea principatelor seamana destul de bine cu miscarea separatista a comunistilor din Republica Moldova, miscare communist-separatista care isi face atat propriile interese economice si politice, cat si interesele Rusiei careia au ramas aserviti. Astfel intre Basarabia si Romania nici nu se mai pune problema unirii din punct de vedere politic, economic si international. Se pare ca desi in Moldova anilor pre-unire separatistii nu au avut success, acum in Basarabia separatistii fac legea, sunt la putere si se dedau la acte precum furarea bradului de Craciun al Primariei din Chisinau. Este un simplu exemplu prin care ne putem da seama ca increderea si speranta populatiei Republicii Moldova este calcata in picioare sub bocancul unui stat comunist-politienesc. Ca si inainte de 1859 cand Vogoride falsifica listele de participare la adunarea Ad-hoc din Moldova, asa si comunistii de peste Prut mint populatia cu scopul de a o intoarce cu fata de la o realitate care este total favorabila unei uniri.

Intr-un sfarsit, dupa tradari si interese straine, cu voia Lui Dumnezeu, la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Munteniei, si prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionarii celor doua principate.

Sa nu uitam nici de Sudul Basarabiei, Buceacul, care astazi este parte a Ucrainei, si care nu a fost niciodata pamant ucrainean si nici nu a fost vreodata revendicat de Ucraina.

Sa nu uitam nici de Bucovina care nici atunci nu era incadrata in Principatele Unite si nici acum nu este completa, fiind jumatatea instrainata Ucrainei.

In 7 si 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezolutiile prin care se cerea:

Respectarea drepturilor Principatelor si indeosebi a autonomiei lor in cuprinderea vechilor lor capitulatii incheiate cu Inalta Poarta in anii 1393, 1460, 1511 si 1634;

Unirea Principatelor intr-un stat sub numele de Romania;

Print strain cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene si ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii;

Neutralitatea pamantului Principatelor;

Puterea legiuitoare incredintata Adunarii Obstesti, in care sa fie reprezentate toate interesele natiei.

Toate acestea sub garantia colectiva a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.

Intrunite in capitala Frantei pentru a lua in discutie cererile celor doua Divanuri ad-hoc (10/22 mai - 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Conventia de la Paris:

Principatele isi pastrau autonomia sub suzeranitatea Portii si sub protectia celor sapte puteri;

Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, fiecare avand institutii proprii;

Se infiintau institutii comune precum Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie, armata;

Se prevedeau principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala);

Dreptul de vot ramanea cenzitar.

Dupa incheierea Conventiei de la Paris, care avea sa joace rolul unei veritabile Constitutii a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunarile Elective, care urmau sa ii desemneze pe cei doi domni.

Astfel 24 ianuarie 1859, in cladirea din spatele meu, astazi aproape o ruina, functiona Hotelul Concordia, locul in care Adunarea Electiva a Tarii Romanesti alege ca domn pe liderul miscarii unioniste, colonelul Alexandru Ioan Cuza si in Muntenia dupa ce pe 5 ianuarie fusese ales in Moldova. Asa apare Romania, sub numele initial de Principatele Unite Ale Moldovei si Valahiei si astfel se face primul pas important spre unirea mare, mult visata de neamul nostru.

Cladirea astazi zace nefolosita, este aproape o ruina de care Primaria Bucurestiului nu are timp. Este inca o cladire cu referinta istorica importanta care zace nefolosita, doar cu o placa de marmura care aminteste momentul istoric. Asa stie Primaria sa respecte valorile culturale si istorice romanesti. Sau poate o face intentionat pentru a le distruge si a ne indeparta cat mai mult de istoria si cultura noastra spre apropierea de pseudocultura criminala europeana.

Alegerea Domnului Cuza in ambele principate s-a bazat pe o greseala de frazeologie din legislatia timpului, legislatie in care era impusa alegerea a doi domni, dar nu impiedica o persoana sa candideze simultan in ambele tari. Astfel colonelul A.I.Cuza, liderul miscarii unioniste, un om care ajunge sus sustinut din umbra de masonerie a caror interese coincideau cu cele nationale romanesti. Masoneia incerca sa rupa marile puteri pentru a le controla mai usor iar o unire a celor doua principate nu statea decat ca un ghimpe in coasta tuturor imperiilor din jurul nostrum.

Alexandru Ioan Cuza, un model de demnitate si corectitudine, ultimul domn pamantean al romanilor, cel ce deja nu mai facea interesele masoneriei, sfarseste prin a fi obligat sa abdice. Complotistii, oameni publici cu adanca implicare in masonerie, au reusit sa-si realizeze planurile atragand de partea lor o fractiune a armatei, si l-au constrans pe domnitor sa abdice in noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866.

Restul vietii sale si-a petrecut-o in exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena si Wiesbaden. A fost inmormantat initial la Biserica Domneasca de langa Palatul de la Ruginoasa, conform dorintei sale, iar dupa al doilea razboi mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.

A fost instituita o locotenenta domneasca. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul si Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiana, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenentei domnesti a luat sfarsit abia dupa ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat sa devina principe al Romaniei, la 10 mai 1866.

Dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen va dura pana in 1947 cand Maria Sa Regele Mihai I este obligat de catre comunisti sa abdice si astfel incepe perioada neagra a istoriei Romaniei devenita republica.

Doamne ajuta sa ne aducem aminte si in continuare de momentele importante ale istoriei neamului romanesc, asa de mult incercat in trecut cat si in prezent!


http://ostasul.wordpress.com/2009/01/24/24-ianuare/

Comentarii