Lungă lecție de istorie

de-koningshuizen-van-europaDe curând, iar am achiziționat o carte interesantă. Ea se intitulează De Koninghuizen van Europa [Casele Regale ale Europei], scrisă de Cyrille Boulay în franceză (cu titlul în original „Legendes Royales”) și tradusă în olandeză de populara (aici) editură belgiano-olandeză „Deltas”. Despre autor sau autoare (bănuiesc că Cyrille e prenume masculin; dacă știe cineva…) nu cunosc foarte multe, decât că a mai scris ceva cărți despre viața familiilor regale (de exemplu, Royal Holidays). Deși am căutat insistent informații despre ea/el pe google, n-am găsit nimic clar. Despre carte am câte ceva de spus, mai ales că am fost atrasă de ea imediat ce am zărit-o pe raftul destinat cărților cu și despre roialitate al librăriilor. Belgia, fiind monarhie, în spațiile publice (și nu numai) - ziare, reviste, televiziune, librării, instituții școlare - se alocă mari spații membrilor și evenimentelor Casei Regale.

Ca editor, știu cât de importante sunt titlul cărții (bine ales), coperta (imagine și aspect) și prezentarea cărții de pe copertă-spate; importante și decisive în alegerea cumpărării cărților. Prin urmare, primul interes pentru cartea amintită mi-a fost stârtit de titlul ei: Casele Regale ale Europei. (Mai ales că era expusă într-un loc strategic: la nivelul ochilor. Oricine care s-ar fi aflat în fața raftului „Regal”, dădea cu ochii de ea.) Hopa! Mă interesează cartea asta! Îmi face plăcere să „răsfoiesc” istorie romanțată. Mă prinde mai repede decât cea tehnică. Ia, să vedem despre ce e vorba: „O incitantă imagine a puternicei și ilustrei dinastii a Eurpoei.” Aflu de pe coperta-față. Hmmm. Sună interesant pentru mine. Tot vreau eu să cunosc cât mai multe despre Familia Regală a Belgiei. Iar cartea asta ar fi una din cele mai atractive surse de informare în acest scop. Și îmi place și coperta. E tare: asta înseamnă durabilitate (ținând cont că în casă - acum - sunt trei citiori acerbi), înseamnă rezistență la atâtea „intemperii” (mâini). Interesul, dublat acum, mă face să întorc cartea pentru a citi și scurta recenzia:

„Neliniștita poveste de viață a lui Sissi, Împărăteasa Austriei, farmecul și durerea familiei regale britanice, tragica coperta-mare-reggiicădere a Regelui Albert I al Belgiei, sau controversata căsătorie a Prințesei Beatrix: adevărate povești ale dinastiilor europene ce au fost de-a dreptul interzise (nu sunt foarte sigură de traducerea acestei sintagme; dar, într-o traducere liberă, cam asta ar însemna) Europei. Supremația absolută de altădată a regilor și reginelor, în secolul 21 a devenit mai mult o funcție pur simbolică și protocolară. Totuși, dincolo de acest nou statut, membrii familiilor regale de azi nu au fost niciodată atât de apropiați de popor și nici atât de populari ca acum.
De Koninghuizen van Europa schițează un fermecător portret al roialității europene, de la sfârșitul secolului 19 și până în zilele noastre, prezentând o [fascinantă] istorie a grandorii, a prestigiului, a romanțelor, însă și a dramei, a nefericirilor și a declinului. Această carte este unică, punând la dispoziție și un prestigios album al Caselor Regale ale Europei printr-un bogat tezaur de fotografii rare, însoțite de istorioare amuzante.”

Desigur, la o primă citire a recenziei în librărie, scrisă și ea - ca și întreaga carte, de altfel - în olandeză, am înțeles cam 60 la sută din text. Ceea ce am redat aici a fost traducerea pe care am făcut-o ulterior, acasă. După ce am cupărat cartea. Însă am înțeles suficient cât să-mi doresc să răsfoiesc puțin cartea, să arunc o privire peste cuprinsul ei și să mă determine să o cumpăr, în ideea că voi fi făcând o achiziție „profitabilă” de viitor. Dintotdeauna am avut convingerea (așa am fost învățată de bunici, și așa îl învăț la rândul meu pe fiul meu) că o carte bună ( cartea care te pune pe studiul altor cărți) este ca un lingou de aur în casa omului înțelept, deci o afacere profitabilă de viitor - pentru el și generațiile ce vin după el.

pagina-cu-poze1Să revenim la carte. Am deschis-o. M-au fascinat, pentru început, multele fotografii (vechi) de pe pagina dublă de la începutul și de la sfârșitul cărții; pentru că sunt vechi, și pot spune singure o istorie. Apoi „Cuvântul înainte” al Marii Ducese Vladimir a Rusiei, intitulat sugestiv „Europa Regilor”. Desigur, spusele dânsei necesită un timp mai îndelungat de traducere, însă am reținut - la prima vedere - o idee care mi-a plăcut. Parafrazată, aceasta spune cam așa: „Cartea de față ne amintește nouă (presupun că face referirie le membrii Caselor Regale) despre subtilele căsătorii politice și lasă să se vadă că toți membrii moștenitori ai fiecărei familii regale de acum sunt parte a unei aceleiași mari famili regale.”

Din „Cuprins” aflu că sunt 14 capitole, un capitol (considerabil) pentru fiecare Casă Regală europeană, precum și două portofolii cu fotografii rare ale unor memebri regali. De exemplu: un portofoliu cuprinde fotografii cu Regele Danemarcei în vacanță, iar al doilea portofoliu conține fotografii cu unele din grandioasele bijuterii purtate de unele din Împărătese, Regine și Prințese.

Mi-a tresărit inima când am citit titlul capitolului 5: Aan het hof van Roemenie[ Casa Regală a României]. Știu, nu e mare brânză. De fapt, era normal ca și despre Casa Regală a României să se scrie, alături de cele ale Austro-Ungariei, Germaniei, Rusiei, Iugoslaviei, Italiei, Bulgariei, Greciei, Belgiei, Suediei, Spaniei, Norvegiei, Olandei și Marii Britanii. Însă, a citi despre o parte din istoria țării mele de origine în una din limbile oficiale ale țării în care trăiesc (și pe care mă silesc să o învăț) a fost pentru mine ca un val prelung de emoție. Și, să spun drept, până să fiu provocată de această carte de a citi istorie, nu eram foarte interesată (și nici nu aveam bogate informații) cu privire la Casa Regală a României sau cu privire la celelalte Case Regale ale Europei.

pagina-romania3Așa am descoperit că două din fiicele Reginei Maria a României, soția Regelui Ferdinand I, au devenit: Regina Elisabeta a Greciei și Regina Maria a Iugoslaviei.
Maiestatea Sa Elena, mama Regelui Mihai, s-a născut prințesa Greciei și a Danemarcei. (Ea nu a devenit niciodată Regină.)
Regina Ana a României, soția Regelui României, este strănepoata Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei.
Regina Maria (soția Regelui Ferdinand I și bunica Regelui Mihai) s-a născut prințesa Marii Britanii. Fiică a Ducelui Alfred (al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii), și a Marii Ducese Maria Alexandrovna (unica fiică a Țarului Rusiei Alexandru al II-lea), Regina Maria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Rusiei Alexandru al II-lea. Iar, lucru de oricine știut - și în cartea discutată subliniat -, Regina Victoria a Marii Britanii mai este numită și „străbunica Europei”. Așa că, revin la ideea reținută de mine și afirmată de Marea Ducesă a Rusiei în „Cuvânt înainte”, că toți moștenitorii Caselor Regale de azi își au aceleași origini, toți formând o mare familie Regală: Marea Familie Regală a Europei, a cărei „străbunică” este Regina Victoria a Marii Britanii.

***

Ca să nu mai amintesc faptul că a fost la un pas ca originile Casei Regale a României să se tragă din Flandra (Belgia). Când, pe fondul instabilității interne ce se instalase datorită abdicării forțate a lui Cuza, și pentru a depăși aceste momente de nesiguranță politică cât mai repede, se propune ideea (mai veche, de altfel) aducerii unui prinț străin, urmând exemplul grecesc. În acest sens, s-au făcut propuneri prințului de Flandra, mezinul Regelui Leopold I al Belgiei. Însă acesta a refuzat, neavând garanția marilor puteri europene. Astfel, este propus și adus în țară prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Despre Casa Regală a Belgiei, o să citesc, traduc și scriu într-o altă săptămână. Gata cu istoria pe săptămâna asta!


http://jurnalulflorentinei.wordpress.com/2009/01/18/lunga-lectie-de-istorie/

Comentarii