Maramures, Sapanta: Fără mâini, poate întreţine singur o gospodărie



Undeva, în localitatea Săpânţa, îşi duce existenţa un om modest, care şi-a câştigat respectul şi admiraţia întregii comunităţi, devenind un exemplu de voinţă şi tenacitate în momentele de cumpănă oferite de un destin potrivnic.

Despre Ioan Stan, zis a Moşului - poreclit Pătrunjel de săteni - am aflat întâmplător. Cunoscându-l pe unchieşul Ion, nu poţi să nu fii impresionat de acest bătrân de 83 de ani, desprins parcă din poveştile lui Ion Creangă. Senin, cu vorbe simple, cu bunul- simţ caracteristic ţăranului maramureşean, încropeşte o… poveste de viaţă. Destinul a fost crud cu el.

• Cu antebraţele amputate

O întâmplare nefericită i-a schimbat întreaga existenţă. În anul 1945, pe când avea 19 ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce ridica o claie de fân, o mină ascunsă în claie a explodat şi l-a rănit grav. A fost operat de medicii sovietici la Spitalul din Sighet, dar, din nefericire, aceştia, pentru a-i salva viaţa, au fost nevoiţi să-i amputeze antebraţele de la nivelul coatelor.
"Am crezut că nu voi mai scăpa. Mi-o fost tare greu după ce am rămas fără mâini. Am mulţumit lui Dumnezeu că am scăpat, după care mi-am văzut de viaţă şi iată că am 83 de ani şi încă mai pot lucra", îmi spune, cu o oarecare seninătate, unchieşul Ion.
În loc să se resemneze cu handicapul, unchieşul Ion dă în continuare dovadă de o tărie de caracter ieşită din comun. A depăşit necazul şi şi-a reluat viaţa, învăţând să facă toate lucrurile doar cu ajutorul celor două bonturi ale braţelor. S-a căsătorit şi şi-a întemeiat o familie, având doi copii: un băiat şi o fată.

• "Nu-mi doresc decât să am sănătate, să pot lucra"

Imaginea unchieşului Ion în timp ce lucrează cu furca, grebla şi alte unelte agricole sau în timp ce paşte oile şi îngrijeşte de albine i-a impresionat pe toţi. În loc să-şi plângă de milă, unchieşul Ion s-a hotărât să aibă o existenţă absolut normală. A demonstrat că ştie inclusiv să scrie. Şi-a pus pixul între cele două bonturi şi a aşternut îndată câteva rânduri în agendă. L-am însoţit prin ogradă şi am văzut cum, neîntâmpinând nicio greutate, dă de mâncare animalelor. Incredibil cum mânuia apoi furca, de parcă ar fi avut mâinile întregi.
"Nu-mi doresc decât să am sănătate şi să pot lucra. Mă mai doare un picior, dar la vârsta mea este normal. Aştept primăvara, să pot merge la câmp", îmi spune, hotărât, unchieşul Ion.
Ca să-i vină în ajutor, apropiaţii i-au confecţionat inclusiv proteze, dar nu le-a purtat decât o dată.
"Îmi era greu cu ele. Nu mai simţeam nimic. Aşa că le-am aruncat şi mă descurc mult mai bine fără ele", povesteşe unchieşul.

• Trai dintr-o pensie de 200 lei

Pasionat de istorie, îmi arată cu mândrie un album istoric cu fotografii, cu unchiul lui, care a fost primar al Săpânţei, înainte şi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Familia lui a avut mult de suferit în perioada comunistă, membrii acesteia fiind trimişi în închisorile comuniste. Constat că este şi un cititor fidel al "Glasului Maramureşului". Îmi vorbeşte cu respect de regele Mihai, care l-a vizitat acasă. Cu o oarecare supărare în glas, îmi zice că are un necaz, deoarece, în ciuda eforturilor şi demersurilor făcute la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie pentru a obţine plăţi compensatorii, nu a reuşit să obţină acest lucru, refuzându-i-se acest drept, deşi ar fi fost normal să i se acorde, fiind victimă a războiului. Trăieşte dintr-o pensie de 200 lei, la care se adaugă 45 lei ca ajutor din partea Asociaţiei Veteranilor de Război. Este mulţumit, deşi nişte bani în plus nu i-ar strica. Dorinţa cea mai arzătoare a unchieşului este de a se reface monumentul dedicat celor 40 de săpânţeni înrolaţi în armata austroungară, care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe câmpurile de luptă.
"Unchiul meu o făcut monumentul, dar o venit comuniştii şi o vrut să-l demoleze. M-am opus. M-am certat cu primarul pus de comunişti şi cu greu o lăsat postamentul. Plăcile le-o dat jos. Îi păcat de sufletele căzute să nu aibe măcar atâta. Cine ştie pe unde îşi dorm somnul de veci. Nu m-oi lăsa până când monumentul nu a fi refăcut", a spus unchieşul Ion.
Consătenii şi preotul satului au doar cuvinte de laudă despre Ion a Moşului. Îi admiră pe bună dreptate - nicidecum de compasiune - consecvenţa şi voinţa de fier.
"Îl ştiu pe Ion a Moşului din anul 1990, când am fost numit preot paroh al Săpânţei. Este impresionant modul în care acest om a reuşit să treacă peste necaz. Îl văd adesea cum merge la câmp, cum are grijă de oi. Este un adevărat creştin. Este trist când prin biserici, la colţuri de stradă, vezi oameni sănătoşi care cerşesc şi vin cu fel şi fel de hârtii. Ar trebui să-l vadă pe Ion a Moşului şi poate s-ar ruşina", e de părere Grigore Luţai, preot paroh al Săpânţei.
"Am crescut cu Ion a Moşului. Este de admirat cum reuşeşte să lucreze. Să-l vedeţi cum lucrează la fân, la fel ca oricare din noi. Este un om cu o voinţă aparte. Mulţi mai tineri ca el sunt de o sută de ori mai leneşi şi ar trebui să ia exemplu de la Ion a Moşului", a spus Theodor Stan, vecin.
"Eram copilă şi îl vedeam pe Ion a Moşului cum mergea şi lucra la câmp. Este un om deosebit când te gândeşti că alţii iau pensii uriaşe nemeritate şi se plâng mai tot timpul. Acest om este un model demn de urmat", consideră Ileana Leordean a Colonelului.
Cu un oarecare regret, dar şi o bucurie în suflet, mă despart de Ion a Moşului... Încă îmi mai persistă în suflet un soi de mirare cum că mai există oameni asemeni lui. Să ne trăieşti unchieşule Ion!

http://www.ziare.ro/1231884844-Maramures_Sapanta_Fara_maini_poate_intretine_singur_o_gospodarie

Comentarii