Principele Radu: "Contextul celor trei cercuri"


Regalitatea astazi este legata de cele trei cercuri in care functioneaza viata romaneasca: cercul cel mai mic este cel national, unde dinamicile economica, politica, sociala, religioasa, culturala lasa urma in viata publica asa cum au facut-o dintotdeauna, in ultimele doua sute de ani. Unele din aceste dinamici pot veni in contrast cu ideile regalitatii de astazi, desi procentajul de sustinere a prezentei noastre in viata romaneasca este de 66%. Exista cercul de mijloc, cel regional si european, care poate influenta destinul nostru in mod hotarator, intr-o perioada a istoriei. Luati exemplul 1989, caderea Cortinei de Fier si prabusirea URSS, urmate de dizolvarea Pactului de la Varsovia si a CAER-ului. Toate acestea au produs in plan regional si european un sir de evenimente fara precedent in cei aproape 50 de ani de razboi rece. Apoi, este cercul mare, mondial, in care Romania a avut un cuvant mic de spus in istoria ei. In schimb, evenimentele mondiale au avut efecte asupra Romaniei. 11 septembrie 2001 a grabit intrarea noastra in NATO, a marit relevanta Marii Negre, a continuat indiguirea umbrei proiectate de fosta Uniune Sovietica si a dus la relevanta acestei mici coloane vertebrale care este Caucazul, intre cele doua mari: Caspica si Neagra.

Cele trei cercuri pot influenta destinul generatiei noastre a Familiei Regale. In plus, Principesa si cu mine, ca sa luam doar exemplul nostru, suntem doi oameni si destinul este in afara vointei noastre. Actiunea noastra este puternic legata de individ, de persoana, de personalitate. Aceasta aduce date noi in ecuatia publica, diferite de coordonatele unei institutii in sensul politic al termenului.

Obstacolele de astazi in calea unui exercitiu amplu al valorilor regalitatii in societate vin de la societatea insasi. In ultimii nouasprezece ani, dusmanii regalitatii in Romania au fost ignoranta, egoismul, extremismul, saracia, frustrarea, gelozia, intriga si iresponsabilitatea. Aceste stari, care se opun statorniciei si mersului inainte, se cuibaresc in mod egal in lumea politica, in societatea civila, in sanul familiei. Mai putin sunt ele prezente in mediul de afaceri, care necesita instinct si responsabilitate ca sa aiba succes, si in comunitatile locale, unde interesul public si cel comunitar sunt mai putin abstracte, mai personalizate. Asa se ajunge ca bunul-simt si masura sa fie mai prezente la un taran cu scaun la cap decat la un corifeu al societatii civile.

De altfel, ignoranta, egoismul, extremismul, saracia, frustrarea, gelozia, intriga si iresponsabilitatea sunt si dusmanii instinctului binelui national, nu numai ai regalitatii.

Cred ca suntem unica tara din fostul bloc comunist care inchiriem Sala Tronului Palatului Regal din capitala pentru nunti si agape, care tinem Bursa de Valori la etajul unui hotel, care am modificat semnele cele mai intangibile ale identitatii nationale si statalitatii in mod grotesc si irational, care am aplicat in mod brutal la viata de zi cu zi zicalele „cui pe cui se scoate” si „hotul striga hotii”. Din egoism si iresponsabilitate, noi am batjocorit recent idealuri precum lupta impotriva coruptiei si anti-comunismul, prin confiscarea lor si apoi prin abandonarea lor in umilinta.

Destinul generatiei Regele Mihai – Regina Ana a fost scris de o Europa ratacita, apoi de o situatie internationala care a promovat coexistenta pasnica. In anul 1975 s-a produs un fel de punere impreuna a celor doua puteri mondiale, SUA si URSS, fapt care a scazut relevanta Romaniei si Iugoslaviei in regiune. In 1989 s-a prabusit sistemul comunist, iar aceste doua tari sud-est europene au platit cel mai scump. Aceste fapte istorice nu au nici o legatura cu personalitatea Regelui Mihai. Ati remarcat, cred, din acest destin paradoxal, ca gesturile lui politice si profilul lui uman nu i-au hotarat destinul, ci doar i l-au daltuit.

Sa facem o referire la raportul dintre contextul istoric si personalitatea liderului, mai ales al celui regal. Regina Maria, daca ar fi trait in anii 1940, ar fi lasat in istorie o altfel de urma. Ea nu ar fi fost, esentialmente, o alta personalitate. Dar contextul ar fi obligat-o la altfel de performanta. La fel, in cazul Regelui Mihai. Rabdarea, intelepciunea, repugnanta de a purta ranchiuna, au iesit in evidenta altfel in vremea lui Stalin si a lui Hitler. Daca regele Carol I ar fi fost din generatia lui Tony Blair si Nicolas Sarkozy, personalitatea sa ar fi lasat altfel de urme in istorie si ar fi luat altfel de forme in exercitiul public.

Principesa Margareta are un bagaj cultural jalonat de educatia data de Regina-mama Elena si de faptul ca a studiat la Universitatea din Edinburg. Acolo, ea si-a insusit o viziune asupra politicilor lumii, diferita de cea a politicienilor damboviteni. Aceasta are mai putina legatura cu personalitatea ei propriu-zisa si mai multa legatura cu contextul in care s-a format.

Vremurile sunt sub om in doua situatii: atunci cand liderul lasa o urma brutala in istorie sau atunci cand imbogateste, in mod binefacator si inspirat, segmentul sau de istorie, contemporaneitatea lui. Vremurile au stat sub om in timpul lui Stalin, pe care l-au facut posibil sistemul, oamenii si institutiile. Vremurile au stat sub om in timpul lui Mao, pe care l-au creat, ca lider, oameni, realitati si institutii. Dar vremurile „stau“ sub om si in altfel de imprejurari, binefacatoare de aceasta data. Sfarsitul de secol XX sta sub semnul nobil si benefic al papei Ioan-Paul al II-lea, sub profilul inspirat al lui Havel si sub verticalitatea benigna al lui Nelson Mandela.

In mod paradoxal, tot mersul istoric romanesc, din 1947 pana astazi, sta sub semnul lui Mihai I, fara ca Regele sa fi avut putere in acest segment de timp si fara ca el sa fi incercat macar sa-si subordoneze vremurile. Dimpotriva, actiunea celor trei cercuri (intern, european si mondial) il recomanda pe ultimul rege roman ca pe cineva sub vremi si nu deasupra lor, desi adevarul este ca Mihai I s-a asezat mereu deasupra. Prin credinta, rabdare si iubire.

A existat intotdeauna o limita in intelegerea prezentul. Nici astazi nu citeste prea multa lume lucrarile fundamentale, de natura sa schimbe fata lumii. Au existat cazuri in care catastrofe s-au petrecut sub ochii nostri, fiindca liderii au ignorat rapoartele pe care le primeau. Nu ignoranta i-a facut pe cei din anii 20 ai secolului trecut sa nesocoteasca viitorul marxismului, ci faptul ca nu intelegeau proportia a ce se intampla, nici adevarata semnificatie ori gravitatea fenomenului care urma sa se intample. Cei din anii 20 nu beneficiau de experienta noastra, a celor care stim astazi ce poate insemna fascismul sau comunismul. Sunt fenomene care-ti scapa, pentru ca se nasc sub ochii tai si nu stii unde vor duce. Acum privim cu intelepciune aceste lucruri, fiindca sunt parti din trecut. Orice fenomen de proportii planetare sau continentale are un inceput, ca izvorul unui fluviu. Daca te duci in Muntii Padurea Neagra si cauti Dunarea, aproape ca nu dai doi bani pe ea. Doar daca vezi ce se intampla la intalnirea ei cu Marea Neagra sau la trecerea ei prin Viena sau Budapesta incepi s-o canti.

Considerarea corecta a fenomenelor si punerea lor pe raftul potrivit al istoriei vin la timpul lor. Fenomenele sunt tratate cu relevanta pe care le-o da acea epoca si nu alta. Puteti avea, de exemplu, surpriza ca Arghezi sa fie mult mai relevant in 2049 decat este acum, in 2009. Tot asa cum, de exemplu, evenimentele din decembrie 1989 vor fi asezate intr-o cu totul alta lumina in anul 2029.

In Romania, Biserica, Academia si Casa Regala au o legatura identitara, care actioneaza deasupra oamenilor sau a vremilor. Aceste trei institutii nu sunt legate numai de valori comune, ci si de destin comun. Au fost diverse momente, dupa 1947, chiar si dupa 1989, in care diversi oameni au interzis, confiscat, viciat, denaturat, intarziat sau compromis aceasta legatura. Dar exista si lucruri pe care mana omului, chiar a celui dotat cu putere politica sau culturala, nu poate actiona. Aceste trei institutii respecta ierarhia, autoritatea, se conduc dupa o etica specifica si cultiva respectul, loialitatea, adevarul, iubirea, vocatia. Ele sunt, de asemenea, institutii ale vesniciei. Matematica, Altarul sau Coroana nu sunt grabite. Ele au timp de asteptat. In fine, aceste institutii au de-a face cu acelasi tip de inamici: impostura, iresponsabilitatea, raul, tradarea, egoismul.

In anul 1997, cand Regele a militat pentru NATO cu sprijin politic si institutional de la coalitia crestin-democrata a lui Victor Ciorbea, a fost acuzat ca este aproape de taranisti. In timpul guvernarii socialiste a lui Adrian Nastase, Casa Regala a fost identificata de unii drept partener al neocomunistilor care i-au pus regelui mitraliera in fata, in 1991. In anii 2005-2008, Casa Regala a devenit partenerul imoral al liberalilor. Desigur, aceste exagerari nu au atins majoritatea opiniei publice, dimpotriva. Casa Regala nu poate face alta alegere politica decat cea a natiunii.

Familia Regala, odata stabilita in mijlocul societatii romanesti, fie ca tara este republica, fie ca este monarhie, coopereaza, in chip natural, cu oricare dintre partidele ajunse in pozitie de putere politica in mod democratic. Este regula euro-atlantica a oricarei carmuiri statale. De altfel, practica ultimilor zece ani a dovedit-o perfect: crestin-democrati au fost succedati de socialisti, care au fost succedati de liberali. Familia Regala a gasit mai important, din punct de vedere istoric, sa se alature eforturilor de dezvoltare, decat sa categoriseasca sau sa ierarhizeze politicile diverselor guvernari.

Juan Carlos I, devreme in cursul domniei, a conlucrat mai bine de un deceniu cu un partid nu prea monarhist, socialistii spanioli, impreuna cu care a pus mare parte din bazele Spaniei democratice si prospere de astazi. Dar nimeni nu a stat sa-l intrebe pe Regele Juan Carlos daca prefera sau nu aceasta guvernare. Juan Carlos a dat dovada de intelepciune si de o mare arta a domniei, prin conlucrarea cu o grupare politica legata mai putin de monarhie.

Asupra cercului regional si european, Familia Regala poate avea un rol major. In perimetrul Europei o poate face prin insasi identitatea ei, care este europeana, nu doar prin credinta, cultura, principii sau traditie. Daca Regina Ana ar fi trimisa sa reprezinte statul roman, in 75% din tarile Europei Majestatea Sa s-ar duce acasa. Are legaturi de sange cu mai toate tarile europene, de la nord pana la sud si de la vest la est.


http://www.princeradublog.ro/?p=2960

Comentarii