Principele Radu: "Regalizarea prezentului"

Ma intereseaza, cum am spus si mai inainte, talmacirea regalitatii, fiindca sunt sigur ca aceasta valoare esentialmente europeana poate ajuta cetateanul si natiunile continentului nostru in secolul XXI. De asemenea, cred ca democratia, ca sistem, are nevoie sa fie sprijinita, inspirata, completata, pentru a scapa de neajunsurile si paradoxurile ei. Intr-o lume in care democratia se extinde geografic si se adanceste binefacator, carentele ei sunt mai corozive decat ieri. Asadar, institutii ne-democratice, precum Casa Regala a unei republici, poate ajuta democratia sa devina mai buna si mai cuprinzatoare. Vad efortul nostru de astazi nu in monarhizarea republicii, dar in ceea ce as numi regalizarea prezentului.

Daca doresti sa ai stabilitate, viziune si viitor, trebuie sa te bazezi pe valori si pe institutii. Asadar, nu poti exista intr-un sistem institutional care este echivoc, tulbure si se suprapune in atributii. Legea fundamentala, fie ea republicana, fie monarhica, trebuie sa asigure institutii ne-echivoce, limpezi si complementare, asa cum spunea Regele Mihai in mesajul catre natiune din 10 mai 2007. Situatia actuala din institutiile romanesti are nevoie urgenta sa fie schimbata. Nu intamplator, Regele a vorbit constant, in mesajele sale din ultimii doi ani, despre acest lucru. Vulnerabilitatea noastra institutionala afecteaza credibilitatea Romaniei, permite abuzul de putere, cultiva incalcarea eticii, inseala buna-credinta a oamenilor si incurajeaza disimularea, batjocorirea valorilor, confiscarea si apoi abandonarea ideilor generoase, fundamentale.

Si, in acest sens, varianta constitutionala cea mai europeana si mai acceptabila este aceea a unui sef de stat republican cu atributii apropiate de cele ale monarhului constitutional.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, democratiile europene occidentale s-au dezvoltat politic si economic, ducand democratia si libertatile, precum si prosperitatea si institutiile la un grad ridicat de valoare si performanta. Dupa mai multe decenii de prosperitate, stabilitate si influenta, in tarile occidentale a aparut, in ultimii ani, cu din ce in ce mai multa pregnanta intrebarea „cine suntem cu adevarat” si „ce este, cu adevarat, legitim”?

In dictaturile comuniste est-europene, revenite dupa 1989 in lumea europeana si atlantica, din motive diametral opuse (saracie, izolare, umilire, institutii slabe), a aparut in ultimii ani exact acelasi tip de intrebari. S-ar putea ca raspunsul la ele sa treaca prin regalitate, ca manunchi de valori identitare. Asa ajunge Coroana sa se intersecteze, dupa 200 de ani, cu democratia.

Revin la o afirmatie facuta in zilele trecute: monarhia nu este opusul democratiei, ci al republicii; opusul democratiei este dictatura. Astfel, exista republici dictatoriale si monarhii perfect democratice. Iar regalitatea este Coroana, pur si simplu. Cand Romania a devenit republica, dupa ce a fost un regat suveran si independent, Coroana a plecat in exil, pierzand puterea politica, dar pastrandu-si legitimitatea istorica, valoarea si simbolul, ba chiar si, intr-un anume fel, calitatea de institutie.

Monarhia, expresie a legaturii dintre cetatea lumeasca si cea cereasca, s-a pastrat in simbol, in radacina, in traditie, in legitimitate. Instrumentul statului, pe care monarhul il incarneaza, s-a modernizat in ultimele trei secole, devenind ceea ce este astazi. Ritualul incoronarii monarhului britanic, desi arhaic, este exact interpretarea teologico-politica a relatiei dintre cetatea lumeasca si cea cereasca. Dar el continua chiar si asa, in conditiile in care statul britanic este perfect modern, fiindca valoarea continuitatii Tronului si Coroanei britanice este de neinlocuit. Chiar si deschiderea anuala a Parlamentului britanic se poate caracteriza in acelasi fel.

Intorcandu-ne la democratie, Fareed Zakaria* o vede, in acceptia ei practica din zilele noastre, ca pe guvernarea creata prin alegeri, in care fiecare cetatean adult poate vota. Conform cu aceasta definitie, 119 tari din lume, adica 62% din toate tarile lumii adopta acest sistem, asa cum este el definit mai sus. Subscriu la aceasta formulare, considerand ca orice alceva decurgand din sistemul democratic de tip occidental al societatilor noastre de astazi, are de-a face cu libertatea (cu liberalismul constitutional) si nu cu democratia.

Autorul american citat spune ca, daca alegerile libere aduc rasisti la putere, atunci democratia este respectata, dar nu si liberalismul constitutional, adica tocmai ceea ce ghideaza lumea transatlantica, de pilda. Tari ca Peru, teritoriile palestiniene, Ghana sau Venezuela sunt democratii “neliberale”, in viziunea lui Zakaria.

El afirma ca democratia este o virtute publica, dar nu singura. Iar legatura democratiei cu celelalte virtuti publice este inteleasa numai daca definitiile sunt corecte si clar distincte. Astfel, liberalismul constitutional nu se refera la procedurile democratice de selectionare a unei guvernari (apanajul democratiei), ci el se refera mai degraba la scopurile acelei guvernari.

„Liberalismul constitutional“ se refera la traditii, la autonomia individului, la demnitatea impotriva coercitiei. Termenul include cuvintele “liberal” (fiindca vine de la filosofia grecilor si romanilor subliniind libertatea individuala) si “constitutional” (fiindca plaseaza domnia legii in centrul politicii). De asemenea, termenul “liberal” este folosit in sensul secolului XIX, insemnand libertatile individuale economice, politice si religioase, adica “liberalismul clasic” si nu sensul modern al termenului.

Sa luam cazul Statelor Unite ale Americii. Un exemplu de institutie ne-democratica, care este si cea mai populara din intreg sistemul guvernarii, este Curtea Suprema a SUA. Functioneaza, alaturi de presedinte si de Congres, ca ramura a ceea ce americanii numesc „Government“ si este singura care este „monarhica“ structural, pentru ca membrii ei sunt numiti, nu alesi, si au mandatul pe viata. Aceasta institutie, de esenta „ne-democratica“ este, asa cum spuneam, cea care inspira americanului cea mai mare incredere.

Un alt exemplu este Camera Lorzilor din Anglia, tot o institutie ne-democratica, in care calitatea de membru se transmite din tata in fiu sau este acordata de Regina la propunerea prim-ministrului. Nu numai ca existenta Camerei Lorzilor nu a stirbit democratia dar, alaturi de Camera Comunelor si de puterea simbolica a monarhului, ea a dat statului britanic cheia pentru a trece lin peste transformarile dintr-o istorie multiseculara.

Rolul simbolic al monarhului din zilele noastre nu a subrezit statul, ci l-a garantat si consolidat. Mai mult, institutia monarhului insasi este ne-democratica, fiindca pozitia de sef de stat se trasmite primului nascut. Cu toate acestea, regina Angliei este mai populara decat orice politician, si aceasta de zeci si zeci de ani, fara intrerupere.

Vorbind despre popularitatea si increderea in institutiile din tara noastra, care este republica, putem trage aceeasi concluzie: Biserica si Armata, ca si Casa Regala (nu monarhia), au coeficiente de popularitate si simpatie care merg dincolo de 60-70%. Nu acelasi lucru se poate spune despre Guvern sau Parlament. Si exemple similare s-ar putea da si in Spania, Franta, Germania.

=======

* Fareed Zakaria este editorialist al revistei “Newsweek” si redactor-sef al revistei “Newsweek International”. Este un analist politic american de origine indiana si a scris cartea “The Future of Freedom. Illiberal Democracy at Home and Abroad” (Viitorul libertatii. Democratia ne-liberala acasa si în strainatate), publicata de editura W.W. Norton&Company, New York, 2003; pagina 19.


http://www.princeradublog.ro/?p=2959

Comentarii