Regele Mihai: Anul 2009 va fi un an crucial pentru România în contextul internaţional



Regele Mihai a transmis românilor un mesaj de An Nou. Fostul suveran apreciază că 2009 este foarte important pe scena politică internaţională pentru România.

o

"Viitorul României este în mâna instituţiilor, nu a oamenilor care le servesc. În anul care vine va conta fiecare gest românesc pe arena politică şi economică mondială, iar rostul României în momentele viitoare de criză economică va depinde de competenţa celor care îi reprezintă interesele. Aşa să ne ajute Dumnezeu ", a urat fostul suveran al României.

Regele Mihai I al României, s-a născut la 25 octombrie 1921 la Sinaia şi este fiul lui Carol al-II-lea.

Prinţ de Hohenzollern, Mihai I a fost suveranul României timp de 10 ani, şi a avut două domnii, prima în 20 iulie 1927 - până la 8 iunie 1930, iar cea dea doua între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.


Realitatea TV

Comentarii