Res Publica si regalitatea

Baza pozitiei publice pe care Principesa si cu mine am consolidat-o in ultimii ani isi extrage seva din doua modele: separarea teoretica pe care Vladimir Volkoff o face intre regalitate si monarhie, o revelatie pentru noi, si biografia Regelui Juan Carlos scrisa de Charles Powel sub titlul „Juan Carlos, The Selfmade Monarch”, care ne-a dat imaginea unei alte contributii la regalitate decat cea a Regelui Mihai. Regele Mihai, tatal Principesei si modelul nostru primordial, se deosebeste fundamental de Regele Juan Carlos, tot asa cum si Regele Simeon a facut un fel diferit de performanta regala. Dupa lectura cartilor lui Powel si Volkoff, spre sfarsitul anului 2000, am inteles cateva lucruri pe care le-am adaptat la realitatea romaneasca. Incepand cu anul 2001, ne-am raportat la societatea romaneasca din interiorul ei si cu instrumente practice de exercitiu public. Ar trebui sa adaug la aceste volume si pe cel al lui Fareed Zakaria, numit “The Future of Freedom”. Acolo am aflat o multime de lucruri despre democratie, libertate si identitate, ca si despre incompatibilitatile dintre ele.

184.jpg

Am incercat, astfel, sa intelegem institutia regalitatii intr-o societate care a suprimat sau a transformat notiunea de monarhie. Nu am pornit de la realitatea romaneasca, ci de la o serie de idei si fapte care ne-au deschis ochii catre modelul serviciului regal in secolul XXI. Totul vine de la modelele europene, in materie de regalitate, ca si in democratie.

Cu acest concept in bagaj am venit aici, in 2001, iar societatea romineasca, din fericire, ajunsese la un stadiu care ne-a permis sa desfacem bagajele. La vremea aceea, insa, la prima venire la Palatul Elisabeta, in mai 2001, valizele noastre erau pregatite de intoarcere in Elvetia, ca sa folosesc o metafora. In luna mai a anului 2001, noi nu am venit la Palatul Elisabeta pentru a ne stabili definitiv. Am venit intr-o resedinta oferita de stat, ceea ce a fost un mare pas inainte, dar nu mai mult decat atat. Dezvoltam o prezenta regala in tara si in strainatate, fara ca regalitatea sa se regaseasca in Constitutie sau in vreo lege a Parlamentului. Este drept ca regalitatea si republica nu sunt tot atat de contrastante precum republica si monarhia.

249.jpg

Este datoria noastra, in calitate de membri ai noii generatii a Familiei Regale. Este o misiune pe care numai generatia aceasta o poate duce in spate. Nu i se poate cere Regelui Mihai sa talmaceasca regalitatea si sa o aseze in republica. El este monarhia, el este „Coroana”. Lui nu i se poate pretinde sa se „adapteze”, cum nici tatal lui Juan Carlos (Juan, contele de Barcelona) nu ar fi putut face un astfel de lucru. Generatia care ne va urma va avea misiunea de a reinventa regalitatea, numai daca regalitatea va mai fi, inca o data, victima unei „fantezii geopolitice“. Daca nu, nu va avea motive sa reinventeze ceva. Tot asa cum ar fi posibil ca generatia de dupa noi sa transforme regalitatea in muzeul figurilor de ceara. Atunci, spre confortul unora, Palatul Elisabeta va redeveni hotel-restaurant ori muzeu. Pe noi ne preocupa insa altceva. Generatia urmatoare are nevoie sa merite sa succeada, nu sa i se pregateasca succesiunea. Este o diferenta. Principesa Margareta a venit in Romania la maturitate. Niciodata nu este prea tarziu sa incepi ceva. Eu am inceput cariera militara la 42 de ani.

Regalitatea Romaniei anului 2009 cauta acea poteca identitara, a valorilor statalitatii, pe care sa poata merge pentru a servi consolidarea Romaniei. Grija ei este de a gasi calea de a servi just societatea romaneasca, intr-un fel util si acceptabil lumii euro-atlantice. Intarirea institutiilor, a valorilor si consolidarea Romaniei locale. Felul in care acest efort va gasi invelis institutional nu este responsabilitatea Casei Regale, ci a societatii romanesti. In ce fel de matrice institutionala se va aseza, in ani, aportul nostru public, va decide romanul, dumneavoastra, cei care ne citesc, oamenii. Daca rolul institutional al Casei Regale se va crea sau chiar dezvolta in timpul generatiei a cincea, atunci generatia urmatoare va avea sansa continuitatii, cu conditia sa merite.

Dupa unii autori, am intrat in modernitate o data cu revolutia de la 1789 care a consacrat ideea rupturii cu trecutul recent. Poate ca am intrat in modernitate la 1789, dar se vede ca intrarea a durat doua sute de ani, fiindca ghilotina a fost utilizata ultima oara, in Franta, in 1977. In aceeasi tara, femeile au avut voie sa voteze doar in anul 1941.

Paradoxal, decapitarea unui regim politic inseamna moartea capului, nu si a trupului. Asa este in istorie, altfel decat in anatomie. Privite astfel, evenimentele din 1789 in Franta, 1917 in Rusia si 1989 in Romania au fost oarecum la fel. Restructurarea, reformarea, re-inventarea este ceea ce schimba sistemul, iar acest fel de schimbare nu este intotdeauna adusa de o revolutie. Schimbarea structurala a sistemului cere loialitate, generozitate, spirit de raspundere, viziune, inteligenta, eruditie si, mai ales, inspiratie. Luati cazul Romaniei de dupa 1989. Democratia a venit imediat, libertatea mai tarziu, prosperitatea se arata abia acum, iar soliditatea institutiilor si statornicia nu sunt inca o realitate.


http://www.princeradublog.ro/?p=2934

Comentarii