Sovromurile: jaf rusesc de proporţii din avuţia României

sovromDupă ce şi-a asigurat dominaţia politică, URSS-ul a adus România la masa negocierilor economice. Loiali sovieticilor, comuniştii romani au susţinut o colaborare pe termen lung. Cu doar o zi înainte de finalul războiului, 8 mai 1945, la Moscova s-au semnat două acorduri economice. Unul dintre ele a fost considerat “izvorul sovromurilor”.

Ce erau Sovromurile?

Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor “statelor frăţeşti” era slujirea intereselor URSS. Încă din timpul războiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesaţi în bogăţiile ţărilor ocupate. După 1945, una dintre modalităţile inventate de ei pentru a controla sectoarele de bază ale economiilor ţărilor central-europene a fost înfiinţarea de “întreprinderi mixte”. În România, acestea au luat naştere în urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispuşi să “investească” în câteva dintre întreprinderile romaneşti de stat sau private 50% capital, constând în special din utilaje, să asigure, la nevoie şi personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemţi). Partea românească trebuia să contribuie la rându-i cu 50% capital şi forţa de muncă. Şi beneficiile de pe urma acestei “colaborări” urmau a se împărţi tot pe jumătate. Acordurile uneau, doar pe hârtie, doi “parteneri” inegali: o Uniune Sovietică învingătoare şi o Românie învinsă şi slăbită.

Practic, din iunie 1945 până în prima jumătate a lui 1946, s-au înfiinţat 19 sovromuri, în ramurile industriale de cea mai mare importanţă economică şi strategică pentru România. Primul a fost Sovromtransportul, cu profil de societate de navigaţie. În condiţiile în care căile de transport către URSS au fost afectate de bombardamente, deschiderea de care beneficia ţara noastră la mare şi Dunăre erau cai foarte utile ruşilor. Al doilea decret-lege semnat de Regele Mihai I a vizat înfiinţarea Sovrompetrolului de la Ploieşti. Astfel, sovieticii controlau şi cea mai întinsă şi bogată zona petroliferă.

Controlul absolut asupra sovromurilor era deţinut de sovietici, care şi-au numit oamenii în conducerea întreprinderilor mixte şi au interzis accesul romanilor în contabilitatea sau pe exploatările sovromurilor. Astfel că timp de şapte ani industriile romaneşti extractivă (petrol, gaze, cărbune), grea, chimică şi navală, de exploatare a lemnului, construcţiile, transporturile altele decât pe calea ferată şi distribuţia filmelor au “înflorit” în mâinile ruşilor. Situaţie care va determina redacţia revistei britanice Lumea azi, aparţinând Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, să afirme, în 1949, ca “singurul capitalist din industria românească este Rusia comunistă.”

Despre pierderile înregistrate de ţara noastră în perioada funcţionarii acestor sovromuri vorbesc cifrele care ilustrează activitatea doar a două dintre ele - Sovromquartit şi Sovromlemn. În condiţiile în care Rusia aspiră să construiască bombă atomică, rezervele de uraniu din exploatările romaneşti de la Băiţa şi Stei (jud. Bihor) deveniseră mai valoroase ca aurul. Din chiar începutul activităţii sale (1952), Sovromquartitul adunase un număr de 15.942 de angajaţi. A livrat până în 1960 URSS-ului, peste 17.000 de tone de minereu de uraniu. Dacă la începutul lui 1946 la Sovromlemn se lucra doar cu trei gatere care defrişau 355 mc de pădure pe lună, peste doar un an se lucra cu 47 de gatere care distrugeau peste 1.200 mc de teren împădurit pe lună.

Odată cu trecerea timpului, lipsa de control asupra propriilor resurse şi a procesului de producţie, în condiţiile în care până şi ofiţerii de Securitate români aveau nevoie de permise speciale pentru a pătrunde în unele sovromuri, la nivelul conducerii statului s-a pus problema găsirii unei modalităţi de control a acestor întreprinderi. În 1947, adjunctul ministrului Industriilor, Ion Gheorghe Maurer, a pus pentru prima dată problema înfiinţării comisiilor mixte de verificare a activităţii sovromurilor. Oficial, chestiunea a fost discutată abia în şedinţă Biroului Politic al PMR din 24 februarie 1953. Motivele formale invocate de români pentru cererea de desfiinţare a sovromurilor erau necesitatea subordonării acestor întreprinderi statului român şi respectarea legislaţiei romaneşti, pierderile înregistrate de unele întreprinderi mixte, dificultăţi în asigurarea forţei de muncă.

Demersurile de desfiinţare a sovromurilor au fost încununate de succes. După începerea tratativelor (7 martie 1953), protocolul de preluare a primelor opt sovromuri în patrimoniul statului român a fost semnat abia la 31 martie 1954. Celelalte întreprinderi mixte au revenit României în decursul următorilor doi ani. Dar, deşi actele erau făcute, preluarea efectivă a mai durat câteva luni, timp suficient ca sovieticii să mai profite de statutul lor de ocupant. Urmaşul lui Stalin, Nikita Hruşciov, a recunoscut necesitatea desfiinţării întreprinderilor mixte în toate statele satelit ale URSS, deoarece ele “erau nişte bătături pe degetele de la picioare şi răneau sentimente naţionale producând neînţelegeri în lagărul nostru.”

Iată ce spunea Constantin I. Brătianu în 1945 privitoare la această situaţie: “În timp ce germanii ne-au luat toate ouăle de la găini, ruşii au mâncat mai întâi găinile şi acum insista să le dăm ouă”.


http://www.lovendal.net/wp52/sovromurile-jaf-rusesc-de-proportii-din-avutia-romaniei/

Comentarii