Principele Radu: „Cui pe cui se scoate”

De aproape opt ani, din momentul instalarii la Palatul Elisabeta, Casa Regala are o prezenta publica in serviciul Romaniei care nu a calcat nici o clipa pe urmele politicului, ci a functionat in prelungirea lui, sprijinindu-l. Daca a reusit sa performeze in maniera regala, nepolitica, pana acum, sigur poate sa o faca si in urmatorii 20-30 de ani. Cand generatia noastra va disparea biologic, nu stiu daca vom fi reusit sa repunem monarhia la locul si rosturile ei cuvenite. Dar sper ca regalitatea va fi bine implantata in societatea romaneasca.

Iar daca monarhia nu va ajunge sa fie preferata majoritar in timpul vietii noastre si nu va intra in agenda elitei politice si economice, sigur semnificatia si forta binefacatoare a Coroanei romane va influenta in bine societatea romaneasca in viitorii 20-30 de ani. Realitatea de azi si de ieri o dovedeste.

Ceea ce nu stiu este cum va arata la acea data societatea romaneasca. Nu stiu cate prerogative va mai avea statul roman. De asemenea, mai stiu ca generatia Principesei Margareta isi va fi facut datoria, ceea ce nu e putin lucru. Nu impiedica nimeni generatiile urmatoare, beneficiind de un drum consolidat de noi, sa duca mai departe actiunea in serviciul Romaniei si sa obtina de la societatea romaneasca ceea ce merita.

Realitatea postdecembrista a creat precedente, obisnuinte, a consolidat naravuri. Dinamica din sanul carmuirii postdecembriste a oscilat intre post-comunism si post-securism. Acest aspect a fost cunoscut si, uneori, acceptat de catre Occident, mai ales daca aducea avantaj progresului euro-atlantic.

In decembrie 2006, la Bucuresti, cand Regele a luat parte la actul de condamnare a comunismului, ca regim criminal si ilegitim, a avut loc o manifestare grotesca a unora dintre alesi, care l-ar fi facut knock-out pe Caragiale. De aceea trebuie comunismul condamnat: fiindca a disparut, lasand in urma slujitori ai lui care-l condamna. Regele, in extraordinara lui intuitie a spus, cu acea ocazie: „Faptul ca dumneavoastra condamnati astazi comunismul ma face sa cred ca i-am supravietuit“. Este o fraza de pus in rama. Este un antidot la Caragiale.

Despre tranzitia de la comunism la capitalism cu instrumente si personalitati ale sistemului insusi s-au scris tomuri intregi. „Cui pe cui se scoate“ a functionat dupa 1989 peste tot, nu numai in Romania. Faptul ca tranzitia spre modernitatea politica se face cu ajutorul oamenilor momentului este un adevar etern. Se regaseste, ca fenomen, chiar si in oncologie. Bolnavului de leucemie, daca nu i se gaseste o ruda care sa-i poata imprumuta maduva spinarii compatibila, i se face transplant cu propria maduva.

In cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I, vor fi existat oameni politici care sa fi pus mai presus interesul lor sau corifei ai societatii civile care sa se fi comportat ca niste copii razgaiati. Marturiile istorice confirma aceasta banuiala. Numai ca, uneori, se intampla momente de gratie. Momente in care, printr-o inspiratie care trece pe oameni de la egoism la generozitate, de la iresponsabilitate la simt al datoriei, printr-un moment clarvazator, in care oamenii publici simt nevoia sa dea un exemplu personal, prin insufletirea de a fi loial, se pot face pasi inainte. Romania a trait aceste momente in ultima suta cincizeci de ani. Si sunt convins ca le mai poate trai.

Poate fi distractiv, la inceput, atunci cand cineva incompetent ajunge, pe cale democratica, intr-o pozitie care necesita profesionalism. Dupa o vreme, insa, aceasta fantezie va crea vulnerabilitate si confuzie, iar in final, daca fenomenul se generalizeaza la scara intregii societati, va duce la prabusirea sistemului insusi.

Profesionalizarea politicii nu inseamna inlocuirea tehnocratilor cu politicienii, ci perfectionarea leadership-ului politic. Oamenii politici au nevoie sa fie performanti profesional din doua motive si nu din vina lor:

- Intai pentru ca democratia dusa atat de departe le ofera o importanta, in sfera puterii, fara precedent.

- In al doilea rand, fiindca odata cu dezvoltarea atat de accelerata a tehnologiei si datorita vitezei incredibile a informatiei, ei sunt obligati la performante si presiuni la care nu erau supusi inainte. Acelasi lucru li se intampla si medicilor, si pilotilor, si tenorilor. Si regilor.

Referitor la monarhie si republica, ele nu sunt nici instrumentele, nici finalitatea democratiei si libertatilor, ci simple forme de a guverna. Stiti bine ca exista republici in care nu exista nici libertati, nici democratie si, cu toate acestea, ele sunt membre ale ONU si intretin relatii diplomatice cu tari care ne dau lectii de democratie. La fel, exista monarhii unde fie democratia, fie libertatile lipsesc cu desavarsire.

In schimb, democratiile avansate ale lumii, cu libertati consolidate puternic, constitutional, pot fi monarhii sau republici. Este adevarat, ele sunt mult mai numeroase in forma republicana decat monarhica, in epoca noastra.

Mergand in urma, pe vremea regelui Carol I, cand Romania a devenit monarhie constitutionala, ea nu era nici democratica, nici prospera. A devenit asa mult mai tarziu, in secolul XXI, pentru ca statul modern s-a format, iar apoi, dupa paranteza comunista, tara a reluat procesul de desavarsire a modernizarii.

In concluzie, sistemul care a dat garantii democratiei si libertatilor a fost acela capabil sa nasca un stat independent si suveran, cu oameni vizionari si institutii puternice, care au putut impune reguli de convietuire corecte.


http://www.princeradublog.ro/?p=2966

Comentarii