22 martie - istoria zilei

Evenimente

* 1312: La cererea regelui Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea a desfiinţat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui
* 1809: Carol al XIII-lea îi succede lui Gustav IV Adolf la tronul Suediei
* 1884: Premiera, la Teatrul Naţional, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiş nume mari ale scenei româneşti: Constantin Nottara, Aristizza Romanescu
* 1895: Auguste şi Louis Lumière au făcut, la Paris, prima demonstraţie a cinematografului, utilizând un film din celuloid
* 1912: Au fost aprobate legea şi statutele pentru înfiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români”
* 1926: Începe greva generală a muncitorilor de la Reşiţa
* 00000S-a constituit Federaţia Română de Box
* 1943: Premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale; din distribuţie făceau parte: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu
* 1945: S-a format Liga Arabă
* 1963: The Beatles lansează primul lor album Please, Please Me în Marea Britanie
* 1965: Plenara C.C. al P.C.R. alege în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.C.R. pe Nicolae Ceauşescu, la propunerea lui Ion Gh. Maurer
* 00000Bob Dylan lansează albumul Bringing It All Back Home
* 1995: Cosmonautul sovietic Valeri Polyakov revine pe Pământ, după ce a stabilit un record de 438 de zile în spaţiu

Naşteri

* 1599: Antony Van Dick, pictor flamand (d. 1641)
* 1712: Edward Moore, scriitor englez (d. 1757)
* 1868: Mihail Dragomirescu, estetician, teoretician al literaturii, critic literar român (d. 1942)
* 1868: Robert Andrews Millikan, fizican american, laureat al Premiului Nobel (d. 1953)
* 1903: Virgil Gheorghiu, poet, eseist, muzicolog, pianist român (d. 1977)
* 1904: Ovid-Aron Densuşianu, prozator român (d. 1985)
* 1909: Nathan Rosen, fizician israelian (d. 1995)
* 1931: Burton Richter, fizican american, laureat al Premiului Nobel
* 1937: Emerich Jenei, fotbalist şi antrenor român
* 1951: Tora Vasilescu, actriţă româncă de teatru şi film
* 1955: Radu Podgorean, politician român
* 1981: Mirel Rădoi, fotbalist român
* 1982: Ovidiu Petre, fotbalist român

Decese

* 1471: Papa Paul al II-lea (n. 1418)
* 1687: Jean-Baptiste Lully (Giovanni Battista Lulli), compozitor şi violonist francez (n. 1632)
* 1832: Johann Wolfgang von Goethe, poet, dramaturg, prozator german (n. 1749)
* 1896: Thomas Hughes, nuvelist englez (n. 1822)
* 1999: Valeriu Cristea, critic literar (n. 1937)
* 2001: William Hanna, copreşedinte şi cofondator al studiourilor „Hanna Barbera”

Sărbători

* Ziua mondială a apei

Wikipedia

Comentarii