Ideologii şi practici politice în România până în anul 1918.


  • Sistemul politic românesc de la începutul secolului al XX-lea era organizat potrivit Constituţiei României din anul 1866.
  • România era o monarhie constituţională, bazată pe principiul separării puterilor în stat, iar regele Carol I (1866 – 1914) şi-a îndeplinit rolul de arbitru al vieţii politice.
  • În condiţiile exercitării votului censitar (doar de către bărbaţi), în primii ani ai secolului al XX-lea, cele două formaţiuni care au dominat viaţa politică, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator, au guvernat alternativ (potrivit principiului rotativei guvernamentale, practică introdusă în 1895).
  • Acestea erau exponentele a două ideologii diferite cu privire la evoluţia României:
  • Liberalismul, reprezentat de oameni politici precum Ion I. C. Brătianu (preşedinte al P.N.L. din 1909), se pronunţa pentru dezvoltarea rapidă a ţării, după model occidental, pe baza capitalului autohton.

Conservatorismul, reprezentat de politicieni ca Gh. Gr. Cantacuzino (conducător al Partidului Conservator între anii 1899 – 1907), dorea o dezvoltare organică a statului, prin crearea instituţiilor moderne pe măsură ce societatea simţea nevoia apariţiei lor.

Ideologii şi practici politice după Primul Război Mondial.

  • Din anul 1918, a fost introdus în România votul universal, pentru bărbaţii de peste 21 de ani, cu excepţia magistraţilor şi cadrelor militare .
  • În aceste condiţii, numărul partidelor parlamentare sau al celor care au reuşit să ajungă la guvernare a sporit, iar cele de orientare conservatoare au dispărut de pe scena politică.
  • altă lege electorală, cea din anul 1926, a adus schimbări în privinţa vieţii parlamentare.
  • În perioada interbelică, în viaţa politică românească, adepţi numeroşi au avut ideologii politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, în esenţă, de Partidul Naţional Liberal, şi ţărănismul, având ca exponent principal Partidul Naţional Ţărănesc. Aceste formaţiuni politice s-au aflat şi cele mai lungi perioade la guvernare.
  • În condiţiile afirmării în Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stânga (comunismul) şi de dreapta (legionarismul) s-au manifestat şi în viaţa politică românească, începând din deceniul al treilea al secolului al XX-lea.
  • Monarhia a reprezentat, şi în perioada interbelică, centrul funcţionării sistemului politic din România, bazat pe prevederile Constituţiei din anul 1923.
  • Regele în timpul căruia a fost înfăptuită Marea Unire, Ferdinand I (1914 – 1927), nu a încălcat principiile vieţii politice democratice.
  • Un aspect specific al vieţii politice a fost acela că regele îl numea pe prim-ministru, după care guvernul organiza alegerile, pe care, de cele mai multe ori, le şi câştiga.
  • Evoluţia monarhiei a marcat şi practicile politice în stat. Criza dinastică din decembrie 1925, când prinţul Carol a renunţat la moştenirea tronului, a fost rezolvată de Parlament în ianuarie 1926, când moştenitor al tronului a fost proclamat Mihai.
  • După moartea regelui Ferdinand I, acesta a condus ţara tutelat de o Regenţă, fiind minor.
  • Dar, după ce a revenit în ţară, în anul 1930, şi a fost proclamat rege de Parlament în locul lui Mihai I, Carol al II-lea a urmărit reducerea rolului partidelor politice şi instaurarea unui regim în care monarhul să aibă puteri sporite.
  • Astfel, în anul 1938, acesta a instaurat un regim autoritar, în timpul căruia singura formaţiune care a funcţionat a fost cea care îl susţinea pe rege, Frontul Renaşterii Naţionale, denumită, din 1940, Partidul Naţiunii.
  • În condiţiile pierderilor teritoriale din anul 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea (septembrie 1940) şi după ce Mihai I a revenit pe tron, puterea reală în stat a fost deţinută de generalul Ion Antonescu, preşedinte al Consiliului de Miniştri.
  • Acesta a guvernat, până în ianuarie 1941, alături de legionari. Neînţelegerile cu legionarii, care doreau să obţină întreaga putere în stat, au determinat înlăturarea lor, după rebeliunea din 21 – 23 ianuarie 1941.
  • Apoi, Ion Antonescu s-a aflat în fruntea unui regim militar până la 23 august 1944, în condiţiile participării României la războiul antisovietic.
  • După înlăturarea regimului democratic, cetăţenilor români le-au fost restrânse drepturile, iar începând din anul 1940, asupra celor de origine evreiască au fost aplicate măsuri antisemite (deportări, pogromuri, muncă forţată în Transnistria etc.).

http://bac09.blogspot.com/2009/03/ideologii-si-practici-politice-in.html

Comentarii