22 aprilie - istoria zilei

Evenimente

* 1500: Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a descoperit Brazilia
* 1509: Henric al VIII-lea a fost încoronat rege al Angliei
* 1529: Spania şi Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică
* 1866: A avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn)
* 1913: "Pravda", "vocea" Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi-a făcut apariţia în Petersburg
* 1915: La această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului război mondial (în 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-şi numele de la acest oraş; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna "Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia", intrată în vigoare la 29 aprilie 1997)
* 1925: Eveniment în lumea automobilisticii: uzinele Ford, din Anvers, au fabricat 50.000 de maşini în serie
* 1990: După un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanţi se baricadează în Piaţa Universităţii din Bucureşti (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; această acţiune social-politică a căpătat denumirea de "fenomenul Piaţa Universităţii"
* 1996: Consiliul Naţional Palestinian şi–a deschis lucrările, dupa 32 de ani de exil
* 2005: Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o înregistrare cu cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, postul susţinând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii

Naşteri

* 1451: Isabella de Castilia (d. 1504)
* 1610: Papa Alexandru al VIII-lea (d. 1691)
* 1724: Immanuel Kant, filosof german (d. 1804)
* 1766: Madame de Staël, autoare franceză (d. 1817)
* 1850: Veronica Micle, poetă româncă (d. 1889)
* 1870: Vladimir Ilici Lenin, politician rus (d. 1924)
* 1891: Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (d. 1927)
* 1899: Vladimir Nabokov, scriitor rus (d. 1977)
* 1904: Jacob Robert Oppenheimer, fizician american (d. 1967)
* 1909: Rita Levi–Montalcini, neurobiolog, laureată a Premiului Nobel
* 1914: Constantin I. Gulian, filosof român, membru al Academiei Române
* 1916: Yehudi Menuhin, violonist, elev al lui George Enescu (d. 1999)
* 1924: Ion Lucian, actor român de teatru şi film
* 1925: Aaron Spelling, producator american
* 1927: Pascal Bentoiu, compozitor şi muzicolog român
* 1935: Fiorenza Cossotto, mezzo-soprană italiană
* 1937: Jack Nicholson, actor american
* 1944: Jeanine Stavarache, actriţă româncă de teatru şi film
* 1951: Vladimir Spidla, premierul Cehiei (ales la 12 iulie 2002)
* 1953: Irinel Popescu, medic chirurg român
* 1964: Liliana Zaharia, prof. univ. dr.

Decese

* 296: [[Papa Caius]

* 1986 Mircea Eliade (n. 1907)

Sărbători

* Ziua Planetei Pământ

Comentarii