Mihai I, Regele romanilor

Mihai s-a nascut la Sinaia, fiu al lui Regelui Carol al II-lea si al printesei Elena si nepot al Regelui Ferdinand I. Urmare a fugii lui Carol impreuna cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu si a renuntarii sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925, Mihai i-a succedat regelui Ferdinand la moartea acestuia in iulie 1927.

In noiembrie 1947, Mihai a calatorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe printesa Ana de Bourbon-Parma, care urma sa-i devina sotie. Regele Mihai „nu a vrut sa se intoarca, dar personalitati americane si britanice [prezente la nunta regala] l-au incurajat sa o faca”, conform unor „cercuri regaliste romanesti” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasa „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune ca l-ar fi sfatuit pe Mihai ca «mai presus de orice, un rege trebuie sa fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatari, regele Mihai nu a avut astfel de intentii de a nu reveni acasa.

Dupa intoarcerea sa in Romania, Mihai a fost silit sa abdice la 30 decembrie 1947. Comunistii au anuntat abolirea monarhiei si instaurarea unei republici populare si au transmis la radio inregistrarea proclamatiei regelui despre propria sa abdicare. In sedinta extraordinara din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat urmatoarele: „Doamna si Domnilor Ministri, vreau sa va comunic ca actul acesta s-a facut prin buna invoiala. Regele a constatat – asa cum este scris aici – ca institutia monarhiei era o piedica serioasa in calea desvoltarii poporului nostru. Istoria va inregistra o lichidare prieteneasca a monarhiei, fara zguduiri – cum poate inamicii nostri ar fi dorit. Ca sa utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a facut azi un divort si decent, si elegant de monarhie. Prin urmare, si actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernarii noastre. Vreau sa se stie pretutindeni – si aceasta este foarte important – ca lucrul acesta s-a facut cu cumintenie, la timpul sau. Noi mergem inainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom ingriji ca fostul rege sa plece linistit, asa cum se cuvine, pentru ca nimeni sa nu poata avea un cuvant de repros pentru acela care, intelegand glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit sa paraseasca tara, urmat peste o saptamana mai tarziu, de principesele Elisabeta de Romania si Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, „au colaborat atat de strans cu rusii, incat au devenit cunoscute drept «matusile rosii» ale Regelui”.

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/319515/Regele_Mihai

Comentarii