"Nu am de gând să schimb forma de guvernământ, doar naţiunea poate face asta. Nici pe primul-ministru nu îl voi schimba, de altfel nici Constituţia nu îmi permite asta. Instituţia cu care îmi propun să am cea mai strânsă legătură este Parlamentul", a declarat principele Radu.

"Casa regală va avea de câştigat din candidatura mea, pentru că timp de aproape opt luni va fi în prim-plan. Cred că şi România va avea de câştigat. Capitalul de imagine câştigat în timpul campaniei îl voi pune în slujba României", a mai spus principele care a anunţat că va folosi cel mai mult internetul pentru a-şi face campanie.

Principele Radu a spus că se adresează celor 61% din oameni care nu au vrut să iasă din casă în noiembrie, la alegerile parlamentare.

"Ideea de a candida o discut cu principesa şi cu regele din 2007. Candidez pentru că vreau o Românie altfel. Comunele rurale unde nu merge nimeni la vot merită un pic de speranţă", a afirmat principele Radu care a mărturisit că apreciază criticile.

Legat de criticile cum că ar fi colaborat cu Securitatea, acesta a precizat din nou că "Nu am colaborat cu Securitatea. Nu ştiu cine a făcut lista pe care apare numele meu. De la CNSAS am primit un certificat de necolaborare".

Principele Radu a făcut clarificări în legătură cu susţinerea pe care o are din partea omului de afaceri Dinu Patriciu: "Nu mă susţine Dinu Patriciu. Mi s-a transmis că nu îi place candidatura mea şi că îşi susţine candidatul propriului partid".

"Pe Traian Băsescu îl văd ca pe un om politic redutabil, ca pe cel mai mare duşaman al lui însuşi. Cred că ar trebui să plece, altfel nu mă înscriam în cursa pentru prezidenţiale, dar nu o fac pentru a ajunge în locul lui, ci pentru a crea un alt loc. Pe toţi cei care sunt candidaţi politici şi mai sunt şi preşedinţi de partid îi văd ca pe oameni cu o imensă responsabilitate, pentru că nu numai că ei vor trebui să dovedească faptul că sunt cei mai buni din partidul lor pentru a candida, dar vor trebui să explice românilor cum se poate să fi fost aleşi preşedinţii unor partide, că au promis ceva acelor partide şi că se pregătesc să le lase peste şapte luni", a comentat principele Radu cu privire la contracandidaţii săi.

Acesta a spus că militează pentru altfel de relaţii între instituţia preşedintelui şi a premierului: "Problema foarte mare în leadershipul politic românesc nu este numai constituţia care nu e perfectă, ci şi faptul că, în permanenţă, cele două poziţii primordiale în stat, de preşedinte şi prim-ministru, au fost ambele politizate şi făcute ambigue. Eu propun ca instituţia premierului şi a preşedintelui să fie separate de respect, criterii şi de valoare".

Candidatul la preşedinţie, Principele Radu, a adus lămuriri asupra CV-ului personal şi a afirmat că nu a absolvit Universitatea Harvard, ci doar un curs al prestigioasei instituţii de învăţământ americane, iar greşeala strecurată aparţine în totalitate firmei angajate să întocmească acest document. În ultimele zile, presa a scris că principele şi-ar fi îmbunătăţit CV-ul în privinţa studiilor făcute în Statele Unite şi Germania.