Principele Radu a prezentat strategia sa privind Romania pentru urmatoarele trei decenii

Principele Radu a prezentat strategia sa privind Romania pentru urmatoarele trei decenii

Principele Radu Duda


Principele Radu, care si-a anuntat recent candidatura la Presedintie, a prezentat, ieri, intr-o conferinta de presa la Timisoara, o brosura in 20 de pagini, care cuprinde strategia sa privind Romania pe urmatorii 30 ani si care este deschisa printr-un mesaj al Regelui Mihai. Brosura, intitulata "Romania, o viziune pe 30 de ani", este deschisa printr-un mesaj catre romani al Regelui Mihai: "Romania are nevoie de o viziune durabila care sa completeze democratia si libertatile garantate de apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana". In mesajul sau, Regele Mihai mai transmite ca pune aceasta raspundere in mainile Principesei Margareta si ale Principelui Radu, cu speranta ca o vor putea duce la bun sfarsit. Strategia este impartita in doua perioade, de cate zece, respectiv douazeci de ani, strategia pe primii zece ani cuprinzand cateva obiective care trebuie realizate, printre care brazdarea tarii cu autostrazi pe rute avantajoase economic si turistic, dezvoltarea unei retele turistice si dezvoltarea initiativei private. Strategia pe urmatorii douazeci de ani are in vedere dezvoltarea educatiei si eliminarea coruptiei. "O tara solida nu are nevoie doar de democratie si libertati. Are nevoie si de cateva alte valori, patru-cinci la numar, care dau soliditate natiunii si statului ei: profesionalismul, loialitatea, generozitatea, spiritul de raspundere si puterea exemplului personal. Toate sunt valorile pe care institutia pe care o reprezint le-a sustinut in ultimii 143 de ani", a spus Principele Radu, sustinand ca aceste valori sunt incluse in strategia sa pe 30 de ani. Prin candidatura sa, Principele Radu spera sa faca din Institutia Presedintiei o institutie model. "Acesta este contextul prin care am ajuns, pe 9 aprilie, sa prezint in fata natiunii un discurs prin care am anuntat ca voi candida la Institutia Presedintiei Romaniei pentru a face din prima institutie, cea mai expusa, cea mai vizibila, cea mai simbolica, cea mai plina de inteles statal, o institutie model, sperand ca de la ea in jos societatea sa isi faca ordine in propria ograda, astfel incat Romania sa nu devina doar o tara a tuturor posibilitatilor, asa cum gresit se crede ca e bine, ci o tara a predictibilitatii", a explicat Duda. Acesta considera ca o tara in care nu exista predictibilitate este vulnerabila. "O tara in care sa nu te minunezi in fiecare dimineata de ceea ce s-a mai putut intampla. Fiindca aceasta nu se numeste libertate, se numeste vulnerabilitate", a concluzionat Duda.


www.bzi.ro

Comentarii