Semnificaţii istorice pentru 5 aprilie

Winston Churchill (Wikipedia)
Winston Churchill (Wikipedia)

Pe data de 5 aprilie 1955 Winston Churchill demisionează din funcţia de prim-ministru, la vârsta de peste 80 de ani, recunoscând diminuarea capacităţilor sale. Este cunoscut ca o mare personalitate a secolului XX, unul din cei mai importanţi conducători din istoria Regatului Unit şi a lumii întregi.


1879 - A fost încheiat, la Bucureşti, primul Tratat de comerţ şi navigaţie româno-britanic.


1894 - S-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator, care în 1928 a întemeiat, la Bucureşti, ziarul Curentul.


1928 - S-a născut regizorul de film şi prozatorul Mircea Săucan, stabilit în Israel (filme: Când primăvara e fierbinte (1960), Ţărmul n–are sfârşit (1962), Alerta (1965), Meandre (1966), 100 de lei (1973), Le Retour (1996) ; lucrări publicate: Camera copiilor (1968), Manuscrisul de la Ciumati (1989), Izidor Manecuta (1990), David Rege (1991), Parastasul (1994), Funérailles ŕ Bucarest (2000) (m. 13 apr. 2003).


1934 - A fost înfiinţată legaţia României la Buenos Aires.


1938 - În urma ocupării Austriei de către Germania, relaţiile diplomatice dintre România şi Austria au fost întrerupte.


1943 - A murit actorul Tony Bulandra, societar al Teatrului Naţional Bucureşti. (n. 13 martie 1881).


1946 - A murit, la Paris, poetul avangardist Ilarie Voronca (“Ulise”, “Zodiac”, “Act de prezenţă”). (n. 1903).


1955 - Winston Churchill demisionează din funcţia de Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii ca urmare a stării de sănătate precare.


1967 - Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Canada.


1991 - Ion Iliescu, preşedintele României, a semnat, la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie dintre URSS şi România.


2003 - A murit poeta Mariana Marin. (n. 10 februarie 1956)


2005 - A murit scriitorul american Saul Bellow.


sursa: Mediafax

Comentarii