Sondaj CCSB. Principele Radu, printre primii cinci prezidentiabili

Cel mai recent barometru de opinie realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Brabding releva faptul ca actualul sef al statului, Traian Basescu, a inregistrat o scadere in preferintele electoratului romån in ceea ce priveste viitoarele alegeri prezidentiale de 25% fata de luna ianuarie, respectiv 23% fata de luna februarie.

In schimb, o crestere semnificativa se poate observa atåt la liderul PNL, Crin Antonescu (11% fata de ianuarie si februarie), cåt si la presedintele social-democratilor, Mircea Geoana - 6% fata de prima luna a anului si 4% fata de februarie. Un loc important in topul preferintelor electoratului il ocupa si Principele Radu, care ar fi votat de 9% dintre romåni, chiar daca nu a trecut nici o luna de la anuntarea candidaturii pentru Presedintie. Totodata, Principele Radu ar obtine, intr-un al doilea tur de scrutin cu actualul sef al statului, 35% dintre sufragii, fata de 65% dintre preferintele exprimate pentru Basescu.

Presedintele Traian Basescu se confrunta cu o scadere in preferintele electoratului roman, potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de CCSB in perioada 18-22 aprilie. Voturile s-au redirectionat catre principalii contracandidati ai lui Basescu de la viitoarele alegeri prezidentiale, liderul PSD, Mircea Geoana, dar si cel al PNL, Crin Antonescu. Astfel, daca actualul sef al statului era preferat in lunile ianuarie si februarie pentru preluarea unui nou mandat de 63%, respectiv 61%, in luna aprilie doar 38% dintre romani au mentionat ca il vor mai vota la prezidentiale. Cel de-al doilea lider politic preferat pentru functia de presedinte, social-democratul Mircea Geoana, a inregistrat o crestere in preferintele electoratului. Presedintele PSD ar fi votat acum de 12% din romani pentru inalta functie in stat, in timp ce in ianuarie si februarie era preferat de 5%, respectiv 8%. Cea mai mare crestere in topul increderii electoratului a inregistrat-o presedintele liberal, Crin Antonescu, pentru care si-au exprimat preferintele 12% dintre romani, fata de 1% in ianuarie si tot atat in februarie. Urmatorul prezidentiabil care a crescut in topul increderii pentru functia de presedinte este patronul “Stelei”, Gigi Becali, care este preferat acum de 10% din electorat, comparativ cu lunile precedente cand doar 1%, respectiv 2% l-ar fi votat pentru o astfel de functie. Si Principele Radu va fi votat de 9% dintre romani daca duminica viitoare vor avea loc alegeri prezidentiale. Urmatorii in topul prezidentiabililor sunt liderul PRM, Corneliu Vadim Todor – 8%, Adrian Nastase – 3%, Sorin Oprescu – 1% si altii. Raportat la candidatii pentru Presedintie din partea partidelor politice, Traian Basescu din partea PD-L ar fi votat de 41% dintre cei intervievati (45% in ianuarie si 48% in februarie), Mircea Geoana (PSD) – 21% (9% in ianuarie si 13% in februarie), Crin Antonescu (PNL) – 18% (5% in ianuarie si 5% in februarie - in cazul PNL fiind vehiculate alte nume in lunile precedente), Principele Radu – 10%, Corneliu Vadim Tudor (PRM)– 9% (5% in ianuarie si 5% in februarie), Marko Bela (UDMR) – 1% (2% in inanurie si 1% in februarie). La nici o luna de la anuntarea candidaturii pentru Presedintie, Principele Radu al Romaniei ar obtine daca ar intra in turul doi cu actualul sef al statului 35% dintre sufragii, fata de 65% dintre preferintele exprimate pentru Traian Basescu. Intr-o competitie directa cu liderul PSD, Basescu ar obtine 55% (fata de 62% cat avea in luna februarie), iar Geoana 45% (fata de 38%). Acelasi rezultat l-ar avea presedintele si intr-un tur doi pentru prezidentiale avandu-l ca adversar pe liderul PNL, actualul sef al statului fiind preferat de 55%, iar Antonescu de 45%. In ceea ce priveste topul increderii romanilor, primul loc este ocupat de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu – 56%, urmat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu – 52%, liderul PNG-CD, Gigi Becali – 43%, premierul Emil Boc – 42%, presedintele Traian Basescu – 40%, Crin Antonescu – 39%, liberalul Teodor Melescanu – 39%, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone – 38%, Regele Mihai I al Romaniei – 35%, ministrul de externe Cristian Diaconescu – 34%, ministrul turismului, Elena Udrea - 34% etc.


Elena Basescu, preferata de 8% din electorat pentru PE

Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, PD-L ar obtine cele mai multe voturi, respectiv 31% din sufragii, in scadere fata de primele luni ale anului (37% in ianuarie si 39% in februarie). Pe locul al doilea se situeaza PSD+PC cu 30% ( 34% in ianuarie si 36% in februarie), PNL – 16% (15% in februarie si 14% in februarie), PRM 8% (3% in ianuarie si 2% in februarie), Elena Basescu 8%, Pavel Abraham – 1%, UDMR – 5%, altul 1%. Intrebati in ce masura sunt de acord sau nu cu actuala coalitie politica dintre PD-L si Alianta PSD+PC pentru formarea guvernului, 47% dintre cei chestionati s-au declarat de acord cu o asemenea formula, 32% spun ca sunt impotriva, in timp ce 21% au mentionat ca nu stiu sau nu raspund. In ceea ce priveste participarea la vot, rezultatele sunt destul de negative. Mai bine de jumatate dintre cei chestionati au afirmat ca nu se vor reprezenta la vot, in timp ce doar 31% au precizat ca isi vor exercita dreptul constitutional, 15% dintre cei intervievati mentionand ca nu vor fi in localitate sau in tara la data scrutinului. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.087 de persoane si are o marja de eroare de +/-3%.


infonews.ro

Comentarii

  1. Dacă duminică ar avea loc alegeri prezidențiale pentru cine ați vota?

    Sondajul revistei ACUM

    http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=536

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu