Casa de Habsburg revine la Bran

Dominic de Habsburg a fost repus ieri in posesie, la trei ani dupa ce castelul ii fusese retrocedat de autoritatile romane. Inaugurarea oficiala e programatapentru 1 iunie 2009. Castelul Bran a intrat ieri oficial in proprietatea arhiducelui Dominic de Habsburg, dupa ce avocatii propietarului de drept, reprezentantii Muzeului Bran si ai Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN) au semnat un protocol de predare-primire. Monumentul revine proprietarilor de drept, dupa ce le fusese retrocedat, pe 18 mai 2006, dar ramasese in administrarea statului roman, prin Ministerul Culturii, pentru inca trei ani.

"Este o simpla formalitate, o chestiune tehnica, administrativa, a carei data fusese stabilita cu multa vreme in urma. Nu a existat nicio ceremonie, nicio festivitate oficiala. Nu am dorit acest lucru in primul rand pentru ca ambele parti se concentreaza acum pe redeschiderea celor doua muzee", a declarat ieri Andrei Gaitanaru, consilier in cadrul MCCPN.

Competitia inaugurarilor

Familia de Habsburg va administra Castelul prin Compania de Administrare a Domeniului Bran, ai carei actionari majoritari sunt Dominic de Habsburg si surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofe. Inaugurarea oficiala este programata pentru 1 iunie, cand e anuntata si lansarea vinurilor Chateau Bran - Merlot 2007, in editie limitata, si Cabernet Sauvignon, in editie de colectie, cu semnatura lui Dominic de Habsburg.

Corin Trandafir, avocatul lui Dominic de Habsburg, a precizat ca toate incaperile care erau deschise publicului inainte de retrocedare vor fi accesibile si de la 1 iunie, iar remobilarea castelului a fost finalizata. Castelul a fost vizitat, in 2007, de 540.000 de persoane, si aproximativ 600.000, in 2008.

Pe de alta parte, MCCPN va deschide cu o zi inaintea Familiei de Habsburg, pe 31 mai, Muzeul National Bran, care cuprinde obiectele de patrimoniu transferate recent de statul roman din Castelul Bran. Acesta este amenajat la Vama Medievala, un spatiu aflat in apropierea castelului, care apartine tot familiei de Habsburg, dar de care statul mai poate dispune pana in 2012. "Cu aceasta ocazie va fi adusa aici si caseta cu inima Reginei Maria, in prezent depozitata la Muzeul National de Istorie al Romaniei", a spus Andrei Gaitanaru.

De la retrocedarea din 2006, statul a trebuit sa plateasca chirie pentru colectiile sale din castel. Printr-o hotarare de guvern din 2007, chiria s-a redus de la 82.000 de lei la 18.000 de lei. Avocatii mostenitorului au atacat decizia si au avut castig la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), la inceputul acestei luni. Instanta a obligat statul roman sa plateasca daune de 330.000 de euro. "Acesti bani vor fi folositi pentru reparatii si restaurari in cadrul castelului", a explicat Corin Trandafir. Potrivit acestuia, suma necesara pentru renovari este de peste jumatate de milion de euro.

Cumpararea, ratata in 2007


La finalul anului 2006, avocatii Casei de Habsburg propusesera Consiliului Judetean Brasov achizitionarea castelului in rate, in 12 ani. Desi presedintele CJ Aristotel Cancescu (PNL) s-a aratat interesat, colegul sau de partid, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii la acea vreme, s-a opus. Dupa discutii aprinse in comisia constituita in parlament, oferta a fost retrasa. In 2007, castelul a intrat pe locul doi pe lista "Forbes" cu cele mai scumpe cladiri din lume, cu o valoare estimata la 140 de milioane de dolari. (A contribuit Doinel Tronaru)

REVENDICARI

Monumente castigate in instanta

Castelul Bran nu este primul care a fost retrocedat proprietarilor de drept, dupa ce a fost confiscat de regimul comunist in 1947.

SINAIA.
Domeniul Regal de la Sinaia, care cuprinde Castelul Peles si Pelisor, a fost redat Casei Regale a Romaniei in 2007, dupa ce il revendicase in 2001. Conform memorandumului semnat de Casa Regala si Guvernul Romaniei, Casa Regala renunta la drepturile asupra bunurilor mobile din Muzeul Peles si se anganja sa mentina destinatia de muzeu a castelului, in schimbul unei compensatii de 30 de milioane de euro. "Pana in momentul de fata, statul roman nu a platit nicio compensatie Familiei regale in ceea ce priveste domeniul de la Sinaia", a declarat ieri Ada Lungu, purtator de cuvant al Casei Regale. (Razvan Bunea)

SAVARSIN.
Castelul regal de la Savarsin a reintrat in proprietatea Familiei Regale a Romaniei pe 1 iunie 2001, in urma unui proces deschis in 1999. "Familia Regala s-a judecat cu cei de la RA-APPS si dupa ani de procese a castigat si dobandit Castelul de la Savarsin", explica purtatatorul de cuvant al Casei Regale. (Alex Negru)

HUNEDOARA.
Nici Castelul Corvinilor nu a scapat de revendicari, chiar daca nu a fost confiscat de comunsti. Un locuitor din Targu- Jiu sustinea, in 2001, ca i se cuvine edificiul istoric, pe motiv ca ar fi urmasul direct al generalului Corvin, din cadrul familiei nobiliare a Huniazilor. Primaria Hunedoara a respins cererea, pentru ca monumentul a intrat in proprietatea statului in 1918, odata cu Unirea Transilvaniei cu Romania. (Ciprian Iancu)

http://stiri.kappa.ro/actualitate/casa-habsburg-revine-bran/stire_191396.html

Niciun comentariu

Un produs Blogger.