Pactul Ribbentrop-Molotov nu poate fi anulat de catre o instanta româneasca

pactÎnalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat, în motivarea deciziei de respingere a cererii de revizuire a procesului în urma caruia a fost executat maresalul Ion Antonescu, formulata de catre Serban Alexianu, data ieri publicitatii, la mai bine de un an de la pronuntarea deciziei, ca magistratii instantei ierarhic inferioare au gresit când au anulat Protocolul secret numarul 3 din pactul de neagresiune încheiat între Reich-ul german si Unuinea Sovietica, în conditiile în care „nu se poate constata nulitatea de acte internationale la încheierea carora România nici nu a fost parte”.

Magistratii Curtii Supreme au respins cererea formulata de Serban Alexianu prin care solicita revizuirea deciziei din 1946 a Tribunalului Poporului, care l-a trimis pe tatal sau în fata plutonului de executie alaturi de maresalul Ion Antonescu, de ministrul de externe Mihai Antonescu si de generalul Constantin Vasiliu, pe motiv ca Protocolul secret numarul 3 din Pactul Ribbentrop-Molotov nu poate fi considerat fapta sau împrejurare care nu a fost cunoscuta de instanta la solutionarea cauzei, asa cum prevede legea pentru admiterea unei cereri de revizuire.

Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au explicat ca potrivit articolului 394 Cod procedura penala revizuirea poate fi ceruta când s-au descoperit fapte sau împrejurari noi, ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei. „Din aceasta formulare a legii rezulta ca prin fapte si împrejurari nu pot fi întelese acte în sens de probe si nici elemente de fapt (…), ci anumite stari de fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei situatii de fapt, în raport cu care faptele retinute prin hotarârea definitiva nu ar corespunde adevarului”, au retinut magistratii. „Daca s-ar considera ca prin fapte sau împrejurari s-ar întelege si probe, respectiv acte cu valoare de probe, ar însemna ca revizuirea sa poata fi transformata într-o posibilitate de prelungire a etapei procedurale a administrarii de probe (…)”, au explicat judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie în motivarea deciziei.

Decizia Curtii de Apel este netemeinica, au considerat magistratii
„Recursul procurorului apare fondat, impunând casarea sentintei, iar prin rejudecarea cererii de revizuire sa se dispuna respingerea acesteia ca nefondata. O atare solutie, având drept consecinta respingerea cererii de revizuire în întregul ei, restabileste implicit si limitele firesti ale rejudecarii în revizuire, în cadrul careia nu se poate constata nulitatea de acte internationale la încheierea carora România nici nu a fost parte (…)”, au retinut magistratii Curtii Supreme, facând referire la decizia Curtii de Apel Bucuresti care a anulat în parte hotarârea pronuntata de catre Tribunalul Poporului. „A constatat ca protocolul secret nr.3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenta stabilite, a stat pa baza gravelor agresiuni cu pierderi teritoriale suferite de România în anul 1940, încalcând normele imperative ale dreptului international din acea perioada, cu privire la integritatea teritoriala a statelor (…) astfel ca a devenit nul”, au motivat judecatorii Curtii de Apel Bucuresti.

Sursa: Gardianul

Comentarii