Regele Mihai, cetăţean de onoare al Timişoarei


Consiliul Local Timişoara se va întruni, joi, într-o şedinţă extraordinară, în care primarul Gheorghe Ciuhandu îi va decerna titlul de cetăţean de onoare al oraşului Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Regele MihaiRegele Mihai

Proiectul de hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara Majestăţii Sale Regele Mihai I al României a fost aprobat în şedinţa de consiliu de la finele lunii februarie 2009, la propunerea primarului. Legat de contribuţia fostului suveran la dezvoltarea Timişoarei, în referatul care însoţeşte hotărârea de consiliu se arată: „Oraşul nostru trebuie să îi fie recunoscător şi astăzi Majestăţii Sale pentru întemeierea unor instituţii de cult, învăţământ şi cultură: Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Opera Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Biblioteca Universitară, Universitatea Timişoara, Filarmonica de Stat Banatul, Facultatea de Agronomie (devenită ulterior Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului) - sunt numai câteva dintre instituţiile emblematice ale Timişoarei care există datorită Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României”.

Şedinţa de consiliu va avea loc joi de la ora 17. MS Regele Mihai I al României va fi prezent la Timişoara în perioada 20-23 mai 2009. Pe lângă titlul de cetăţean de onoare al oraşului, tot joi, Regelui Mihai I i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa, la Universitatea de Vest. Pentru UVT este un moment aniversar, pentru că se împlinesc 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ, prin decret regal. MS se va întâlni cu studenţii şi va asista la un spectacol la Operă. Fostul suveran va pleca sâmbătă spre Elveţia.

http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/regele-mihai-cetatean-de-onoare-al-timisoarei/cn/news-20090518-01574150

Comentarii