Principele Radu despre MINORITATEA RROMA ÎN ROMÂNIA SI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI

MINORITATEA RROMA ÎN ROMÂNIA SI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI



de Principele Radu al României


Doamnelor si domnilor,


Este, într-adevar, o placere si un privilegiu sa fiu astazi aici.


Ca român, consider ca este un privilegiu sa ma adresez
domniilor-voastre, fiindca tara mea înca mai plateste consecintele a
patruzeci de ani de izolare, si de dictatura care a facut România
iesita din comun, chiar si înauntrul blocului comunist.  Si mai platim
si consecintele unor alti zece ani în care, nici tara noastra, nici
regiunea, nici continentul nu au stiut prea bine ce sa faca din
“minoritatea din spatele cortinei de fier” a continentului.


Ca membru al familiei regale, este o placere sa fiu cu
domniile-voastre astazi, fiindca asum o pozitie iesita din comun si
surprinzatoare, aceea de a reprezenta si pe regele Mihai si
autoritatile unei tari care nu este o monarhie.  Dar acesta este numai
în aparenta un paradox.  De fapt, este un semn de maturitate a
democratiei românesti, un semn de curaj, de clarviziune si de
creativitate al oamenilor politici români de astazi, si al societatii
românesti, ca întreg.


În fine, sunt în mod special bucuros sa ma adresez voua ca sud-est
european, fiindca ceea ce se iveste în acest fascinant proces de
re-unificare europeana este alcatuit nu numai din chestiuni exceptional
de importante, numeroase încercari cruciale, dar si lipsa de
comunicare, frustrare, necunoastere si superficialitate.


Chestiunea rroma nu este, prin urmare, singura care trebuie sa fie
mai bine cunoscuta si înteleasa.  Astfel ar trebui sa fie întreaga
regiune în care aceasta minoritate traieste, daca vrem într-adevar sa
construim o Europa unita.  Fiindca largirea Uniunii Europene nu
înseamna numai extinderea teritoriului si o binevoitoare tolerare a
unei culturi si civilizatii straine, ci o reunificare în termeni
geografici, istorici si culturali.


Acelasi lucru este aolicabil si minoritatii rroma:  rezolvarea
acestei probleme cere o mai buna cunoastere a subiectului, eliminarea a
ceea ce e prost perceput si, mai presus de orice, acceptarea în mintea
noastra ca aceasta realitate este inevitabila, ca ea nu este un subiect
politic stânjenitor, ci un fapt al continentului.  Existenta
minoritatii rroma nu trebuie vazuta ca o complicatie in plus adusa de
procesul de largire al Uniunii Europene si, în nici un caz, ca un alt
pret pe care trebuie sa-l platim pentru topirea cortinei de fier.


În ultimele luni, datorita calatoriilor mele numeroase, am realizat
cât de diferit se vad lucrurile din diverse puncte de pe glob.  Am
înteles ca geografia joaca, în sistemul international, un rol mult mai
mare decât eram tentatI sa credem la sfârsitul secolului trecut.


Asadar, acest magic prefix “geo”, pe care îl atasam astazi cu
usurinta la orice (politica, strategie, cultura) este departe de a-si
fi epuizat resursele.  El ar mai putea fi atasat, ca o pereche de
ochelari de vedere în fata ochilor multor altor stiinte sau preocupari
umane.  Ar fi, poate, folositor, sa vorbim alta data, la Chatham House,
despre subiecte surprinzatoare, cum ar fi “geopatriotism” sau
“geostrategia disimularii.”


Daca acceptam ca sud-estul Europei este un subiect paradoxal, ar
trebui sa facem la fel despre minoritatea rroma.  Nu numai ca cele doua
subiecte sunt situate în aceeasi arie geografica, dar existenta
amândurora afecteaza acelasi centru nervos al creierului vest european.


Calatorind aproape în fiecare saptamâna catre un alt oras al
Europei, pot sa vad cum lucrurile arata diferit vazute de la Varsovia,
Bucuresti, Lisabona, Londra, Paris, Sofia, Dublin sau Roma.  Aceasta
diversitate de puncte de vedere, mentalitatI, ignoranta, culturi,
prejudecatI, interese, nu este numai o comoara.  Este si o problema. 
Si ea priveste si sud-estul Europei, si , minoritatea rroma.


Am spus câteva rânduri mai devreme ca sud-estul Europei, ca si
minoritatea rroma, sunt doua subiecte paradoxale.  Ar fi întelept sa nu
evitam sau sa dispretuim acest paradox, ci sa-l explicam.


Poate ca va amintiti de faimosul dramaturg italian al secolului al
XX-lea, Luigi Pirandello.  În scrierile sale, Pirandello analiza fiinta
umana în jurul a trei “puncte”: asa cum este, asa cum pare, asa cum
vrem sa fim.  Nu pot sa ma împiedic sa ma gândesc cât de relevanta este
aceasta împartire pentru cele doua chestiuni:  Europa de est si
minoritatea rroma.


Karl von Clausewitz spunea ca razboiul are întotdeauna o dezvoltare
neprevazuta, exact ca un pendul suspendat între trei magneti egali,
situati la o distanta egala fata de pendul:  în ciuda fortelor fizice
efale dezvoltate de magnetI, pendulul se misca neprevazut.


Dupa parerea mea, neprevazutul chestiunii rroma se înconjura de urmatorii trei “magneti”:


Faptele legate de minoritatea rroma (istorie si realitate astazi), corespunzând cu “asa cum este” al lui Pirandello.

Stereotipurile si imaginile create în jurul romilor, corespunzând cu “asa cum pare” al lui Pirandello.

Felul în care romii se vad ei însisi, corespunzând cu “asa cum vrem sa fim” al lui Pirandello.


Se poate observa usor ca cei “trei magneti” se pot aplica
chestiunilor legate de populatiile din Balcani, chestiunilor legate de
tarile candidate la UE din centrul si sud-estul Europei si, de ce nu?,
oricaror chestiuni legate de cooperare, integrare sau globalizare.


“Asa cum vrem sa fim”


Am invitat la Palatul Elisabeta, resedinta noastra din Bucuresti, pe
un tânar domn, apartinând minoritatii rroma, membru al Parlamentului
României, si l-am rugat sa-mi spuna ceea ce ar vrea el sa va spun eu
domniilor voastre.


Deputatul român mi-a spus ca poporul rroma este enigmatic.  Asta
suna frumos si romantic.  Dar s-ar putea sa fie mai mult decât atât: 
s-ar putea sa fie o realitate care ar merita sa fie analizata.  El a
continuat spunându-mi ca poporul rroma este enigmatic si pentru el
însusi.  Aceasta suna mai complicat politic si filosofic.


Mi-a mai spus ca acest popor enigmatic pentru el însusi are o mie
trei sute de ani, reusind sa supravietuiasca fara limba scrisa. 
Aceasta este o caracteristica importanta, care face ca rromii sa fie
diferiti de aproape oricare alt popor de pe pamânt.  Mi-a mai spus ca
rromii comunica prin suflet si sânge (temperament) mai mult decât prin
cuvinte, si ca aceasta îi face sa nu-si poata ascunde identitatea,
oricât de inteligenti sau de educati ar fi.  Se poate observa ca
musafirul meu punea educatia în opozitie cu sinceritatea.


Tânarul deputat român se considera apartinând unui mare popor, o
viziune despre rromi pe care o împartasea si lordul Menuhin.  Yehudi
Menuhin spunea ca omenirea datoreaza tiganilor si evreilor ultimele
doua milenii de creativitate în muzica.


Pentru rromi, cel mai pretios dar de la Dumnezeu este Pamântul. 
Aceasta afirmatie este mai usor de înteles în Balcani si in Centrul
Europei decât în Europa de vest.  Si aceasta pentru ca în tarile din
regiunea noastra, semnificatia pamântului si a existentei lui Dumnezeu
este mai simpla si mai lipsita de prejudecatI decât este în vestul
european.

Pamântul este un dar, cel mai de pret, dar pamântul este de asemenea o
sursa de libertate care-tI da dreptul sa îl traversezi în lung si în
lat, ca o expresie a libertatii.  Rromii tinutI intr-un teritoriu dat,
înseamna fiinte încarcerate.


Dumnezeu a dat oamenilor pamântul ca un dar, împreuna cu libertatea
de a se misca.  Dumnezeu nu a fixat frontiere.  Omul a trasat limite si
obstacole.  Straiele colorate purtate de rromi ilustreaza
personalitatea lor, dorinta lor de libertate, spune musafirul meu. 
Rromii dau o importanta cu totul particulara lui Dumnezeu, Femeii si
Copilului.  Ce are importanta pentru ei nu este valoarea pamântului sau
a aurului, ci cultul fundamental al familiei (care trebuie sa fie
numeroasa din principiu) si ideea de planning familial îi supara foarte
mult.  Ei gasesc o placere sublima în a se întâlni cu întreaga familie,
cu toti numerosii ei membri.


Tânarul meu interlocutor mi-a reamintit ca rromii au fost eliberatI
din sclavie în a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca de
atunci,nimeni pe acest pamânt nu s-a gândit la o strategie de a da
vietii lor un scop, un loc, o mâna de ajutor.  Pâna la jumatatea
secolului al XX-lea au fost subiectii unor practici de exterminare.  As
putea adauga ca aceste practici au culminat cu holocaustul sau, cum
rromii numesc în limba lor aceasta atrocitate, “porjamos.”


În ce priveste populatia rroma din România, ei au fost subiectii
unui fenomen de segregare între 1950 si 1989, apoi de marginalizare
sociala, între 1990 si 2000.  Totusi, ultimii zece ani au adus o
îmbunatatire potentiala, fiind recunoscuti oficial ca minoritate în
România.


Dar, tot în aceasta perioada, rromii au coborât în majoritatea lor
sub nivelul saraciei.  Dupa parerea invitatului meu, vestul ar trebui
sa înteleaga motivele pentru care ei se comporta asa cum se comporta. 
Mai mult, tânarul membru al parlamentului român mi-a spus ca nu trebuie
sa cerem rromilor ceea ce ei nu au cum sa dea.  El crede ca europa nu
le-a dat nimic timp de 1300 de ani.  Si ca, în conformitate cu
învataturile lor, cineva trebuie sa dea si apoi sa ceara.


Am întrebat de ce, în opinia lui, poporul rrom a colindat pamântul
pentru 1300 de ani si nu a dezvoltat niciodata limba scrisa.  El mi-a
raspuns ca din cauza lipsei de organizare armata.  Am întrebat de ce nu
au avut organizare armata.  Mi-a raspuns ca legatura de baza a
membrilor acestui popor este credinta, iar Dumnezeu nu a creat nici o
armata.  În al doilea rând, castele erau formele lor de organizare
sociala, si ca acestea nu au provocat niciodata conflicte în afara
castei respective.  În acelasi timp, STABOR (întâlnirile publice pentru
reconciliere) nu judecau oamenii, ci îi puneau împreuna.  O astfel de
institutie este capabila sa evite conflicte, sa sublinieze cu
întelepciune ca ceea ce s-a întâmplat nu poate fi întors si sa previna
conflictele, facând armata inutila.


Am continuat prin a discuta de ce rromii nu sunt integrati în
România.  Mi-a spus ca principala cauza este saracia.  A doua: educatia
(ei au fost fortatI la o educatie pe care nu au vrut-o, în timpul
regimului comunist).  Solutia lui la sistemul de educatie al statului
este:  diferite forme neguvernamentale de integrare, care sa respecte
identitatea si valorile lor, atragându-i astfel încât sa nu se simta
discriminati sau presati.  Ce alimenteaza discriminarea?, am întrebat
eu.  El mi-a dat trei raspunsuri:  prejudecatile si stereotipurile
majoritatii, delicventa rromilor însisi si atitudinea lor de zi cu zi,
care deranjeaza pe ceilalti prin extravaganta ei.


“Asa cum este”


Prima documentare istorica atestând existenta comunitatii rromilor apare în anul 1068, în timpul imperiului bizantin.


Rromii au primit diverse nume de la diferitele popoare cu care au
avut contacte: “arami” (armean, pagân), “faraontseg” (gloata),
“bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean),
“saracin” (arab), “athinganoi” (tigan).  Au fost câteva teorii
divergente privind locul lor de origine.  Unii experti au crezut ca
rromii vin din Egipt, în special din cauza culorii mai închise a pielii
lor.  Astzi, însa, exista aproape un consens fata de opinia ca ei îsi
au originea în nord-vestul Indiei, în provincia Punjab.  Este sigur ca
migratia rromilor cate Europa, ca si a altor grupuri etnice a fost
gradata, cu opriri în Grecia, Bulgaria, Serbia, România.  Cuvântul
“rrom”, de la grecescul romaios, nume dat locuitorilor imperiului
roman, iar dupa crestinizare, pâna la caderea imperiului, crestinior
din Bizant, împreuna cu “sinto”, rromii din aria germanica si “kalo”,
rromii din aria hispanica, definesc o comunitate etnica
transfrontaliera, cu o limba si o cultura distincte.


Nu au existat studii românesti despre rromi înainte de 1837, când
universitatea din Berlin a cerut savantului si politicianului moldovean
Mihail Kogalniceanu, sa scrie un studiu despre ei.  Lapidare, sursele
confirma indiferenta elitei românesti fata de destinul robilor.  Despre
rromii din România exista numeroase consemnari ale calatorilor
straini.  În schimb, ei sunt atestati, sub aspect juridic si social,
doar ca robi domnesti, mânastiresti sau boieresti, înca din primele
documente ale cancelariilor Tarilor Române (3 octombrie 1385).  Timp de
câteva secole, rromii vor suporta în Tarile Române un tratament similar
cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin.


GrupatI pe tinuturi, coordonati de “bulucbasi”, subordonati
hatmanului sau vornicului de tigani, dupa legile tarii, rromii erau
considerati în sfera bunurilor miscatoare, vânduti ori daruiti, servind
si ca unitate de schimb.  Se putea vinde chiar o “jumatate” de rob,
adica jumatate din numarul copiilor care i s-ar fi cuvenit unuia dintre
soti.


Colapsul sistemului feudal avea sa determine si in România moderna
abolirea scaviei tiganilor:  în Moldova la 1844 robii domnesti si
mânastiresti, la 1855, robii boieresti;  în Muntenia, la 1847 robii
domnesti si mânastiresti, la 1856, robii boieresti.  Chiar daca robia a
fost desfiintata, programul reformist al pasoptistilor si al guvernelor
care au urmat nu a cuprins si chestiunea emanciparii, a integrarii
sociale a rromilor.  Daca î n timp, statutul taranului român a fost
îmbunatatit sistematic, pentru rromi, dupa dezrobirea juridica din
1856, absenta unei elite care sa le reprezinte interesele, a dus la
revenirea la situatia anterioara.  Dupa abolirea sclaviei, multi dintre
ei s-au întors la locurile de sclavie, oferindu-se singuri spre vânzare.


Pentru a supravietui, cei mai multi rromi au fost constrânsi sa se
separe de majoritate si sa dezvolte o “cultura a saraciei” si o
“cultura a rusinii”, excluderea sociala a tiganilor a creat, în timp,
un important decalaj socio-cultural între populatIa majoritara si
comunitatea rromilor.  Inceercari de organizare s-au facut în perioada
de dupa dezrobire, încercându-se structurarea pe bresle, dar
industrializarea începutului de secol XX, a facut inutil acest demers.


În perioada interbelica se constata o oarecare îmbunatatire a
situatiei rromilor, îndeosebi între 1934 si 1939 când, sub patronajul
unor institutii si personalitati ale vremii, Societatea generala a
rromilor a editat reviste proprii, carti, a avut 784.793 cotizanti si,
în general, a militat pentru drepturile etniei.


Deceniul al patrulea al secolului trecut avea sa fie, însa, cumplit
pentru foarte multi tigani.  În noiembrie 1940, Ministerul de Interne,
la recomandarea Ministerului Sanatatii, interzisese tiganilor „nomazi”
deplasarea, pe motivul ca transmit tifos.  Anul urmator, un recensamânt
secret recenza 208.700 tigani, despre care se spunea ca ar contamina
„rasa româneasca”. Un decret din 1942 trasa liniile spolierii si
desemna criteriile de deportare pentru tigani.  S-a început prin
confiscarea bunurilor, prin Centrul national de romanizare.  Apoi s-au
rationalizat alimentele, iar tiganii „amorali” au fost expediati la
munci publice in Transnistria.  Tiganii „nomazi” au fost primii atinsi
de persecutii. Presedintele Consiliulu de Ministri a ordonat deportarea
lor in Transnistria pe satre. O alta categorie, „semi-nomazii”, au fost
si ei selectati pentru deportare.  La 11 august, inspectoratul general
scria ministrului de interne ca deportarea rromilor nomazi, decretata
la 1 mai, era aproape terminata, prin faptul ca 84% dintre ei
ajunsesera în Transnistria. Au urmat rromii „sedentari”. Unul din
criteriile de deportare era absenta bunurilor, dar proprietatea unui
teren sau a unei case nu i-a putut scapa pe multi de deportare.
Evacuarea a început la 12 septembrie 1942. În opt zile, 30.176 de rromi
sedentari au fost dusi în Transnistria.  Comisia romana pentru
victimele Holocaustului a estimat ca aproape 36.000 tigani au fi murit
în Transnistria, dar alte estimari propun o cifra cu mult mai mare.


Pâna prin anii ’60, egalitarismul perioadei comuniste a permis
rromilor reprezentari identice minimale (muzica în limba rromani,
carti, etc.), un relativ acces egal la resurse si servicii sociale,
fapt care a dus la o îmbunatatire semnificativa a status-ului lor
socio-economic. Mobilitatea sociala a creat premizele constituirii unei
elite care, pe de o parte era integrata culturii majoritare, pe de alta
parte reprezenta, tacit, modele de referinta pentru etnia rroma. Din
punct de vedere cultural si social, rromii erau considerati o
„subcultura” parazitara, un grup social marginal.


În ultima decada a perioadei comuniste în Romania, rromii “au
beneficiat” de pactul dintre România si Republica Federala Germania.
Începând cu anii ’80, germanii puteau emigra în RFG, dar statul german
platea taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, întelegere
cunoscuta sub numele de “vânzarea sasilor”.  Statul a confiscat casele
sasilor si i-a încurajat pe rromi sa se mute în ele.


Dupa colapsul economic din anii ’80, excluderea rromilor de pe piata
muncii s-a generalizat si s-a adâncit ruptura dintre populatia
majoritara si rromi, fapte ce au dus la proliferarea manifestarilor
rasiale.


La scurta vreme dupa rasturnarea regimului dictaturii comuniste,
rromii au fost recunoscuti ca minoritate nationala. Desi acest lucru a
presupus câstigarea unor drepturi politice si civile, deterioarea
situatiei lor economice si sociale a continuat. Tranzitia înspre
economia de piata i-a afectat foarte mult, întrucât lipsa fortei de
munca calificate a dus la o rata ridicata a somajului în rândul
populatiei rrome.


Diferite comunitati de rromi ( circa 40 existente) au infiintat
numeroase fromatiuni politice si organizatii civice. La 25 aprilie
2000, Guvernul român a aprobat o Strategie nationala de îmbunatatire a
situatiei rromilor, un program de zece ani care îsi propune ridicarea
nivelului social si economic al rromilor si integrarea lor în societate.


Consilierul meu a vizitat o comunitate rroma în afara unei
localitati din centrul României.  El a descoperit un univers pentru a
carui descriere cuvintele “ghetou” sau “marginalizare” pareau reci si
nesemnificative.  Casele sunt facute din pamânt si sunt acoperite cu
cartoane groase sau bucati de lemn, tinute drept acoperis de câte doi
bolovani legati cu sârma, peste vârful casei.


Fiecare dintre capii de familie a vrut sa arate vizitatorilor cât de
rau o duce.  Aflati la marginea cetatii, acesti oameni spun ca îsi
doresc câteva lucruri:  un loc de munca pentru fiecare dintre cei
capabili sa munceasca, daca nu - doar pentru capul familiei, o locuinta
decenta, educatie si hrana pentru copii. Nu stiu cine sunt, nu-si
cunosc istoria, nu-i intereseaza ca au fost sclavi sute de ani, nu mai
practica nici o meserie traditionala, nu stiu de ce trebuie sa voteze,
o data la patru ani. Talentul lor nu se mai evidentiaza în dans sau
muzica, acrobatie sau vrajitorie ci în arta de a supravietui.  În anul
2003, asa arata o buna parte din comunitatea rromilor, peste tot în
Europa Centrala si de Est, si nu numai.


Realitatea cruda nu a conturat, însa, doar dorinte frumoase în
mintea lor. Multi dintre ei vor sa-si procure bunuri cât mai usor cu
putinta, pe seama societatii.  Este demn de semnalat prezenta, la unii
indivizi sau la unele comunitatI, a unei subculturi a feloniei, a
delictului minor, tentatia de a încalca legea, de a disimula, de a se
adapta si parazita.


“Asa cum pare”


In cartea sa,”Lupta pentru controlul identitatii”, Ian Hancock
vorbeste despre stereotipuri si prejudecatI privitoare la rromi.  El
pretinde ca exista numai o vaga întelegere a identitatii rroma printre
ne-rroma.  Aceasta lipsa de întelegere, scrie el, este datorata unei
combinatii de diferite motive:  fiinta lor asociata cu cucerirea
islamica asupra unei parti a lumii crestine; culoarea pielii, a carei
nuanta mai închisa este legata de ideea de pacat; faptul ca valorile
culturii rroma nu încurajeaza relatia cu ne-rromii si creaza suspiciuni
printre cei astfel exclusi; faptul ca rromii nu au teritoriu sau putere
economica, politica sau militara; si, desigur, faptul ca sunt tigani,
adica lenesi.


Hancock spune de asemenea ca prejudecatile lumii vestice fata de
rromi sunt datorate, de asemenea, faptului ca oameni care nu au
cunoscut un rrom în persoana niciodata în viata lor, nu ezita sa
vorbeasca în detaliu despre cum arata si traiesc rromii.  Imaginea pe
care europenii o au este jumatate  negativa si jumatate romantica. 
Raspândirea informatiilor false poate trece, uneori, drept
întelepciune.  De exemplu, exista o foarte raspândita idee ca rromii
urasc apa si spalatul, ceea ce nu este numai inexact, dar se aplica cu
brio altor popoare.  Sa nu uitam ca popoare respectabile, membre
fondatoare ale Uniunii Europene, nu se spalau în Evul Mediu, de frica
sa nu-i îmbolnaveasca atingerea apei.


Cercetatorul român Florin Colceag evoca o legenda tiganeasca menita
sa justifice comportamentul lor anti-social:  un soldat roman a ordonat
unui fierar tigan sa faca cinci cuie pentru crucificarea lui Isus.
Tiganul fierar a înghitit unul dintre cuie spunând ca l-a pierdut si,
astfel, lui Isus Hristos nu i-a fost strapunsa inima.  Ca rasplata, El
a decis ca rromii au dreptul sacru sa fure de la romani si de la
descendentii lor.


O trecere prin diverse studii despre minoritatea rroma releva un
numar semnificativ de feluri în care rromii sunt vazuti de ne-rromi:


–Comportamnetul agresiv fata de ceilalti ese adeseori vazut ca un comportament conform cu codurile lor sociale.

–Izolarea se spune ca a forjat în ei sentimentul ca sunt “alesi” sau ca sunt un popor special.

–Rromii se spune ca sunt adaptabili la orice sistem social în
functiune.  Chiar daca marea lor majoritae sunt analfabeti, ei sunt
adesea descrisi ca având cunostintele necesare pentru a evita justitia
si pentru a profita de avantajele legislatiei în vigoare, cum ar fi
ajutorul social.

–Conservarea traditiilor lor este o forma de întarire a puterii lor de
grup.  Interesul personal si cel de grup sunt într-o strânsa legatura,
ajutându-I sa paraziteze orice sistem politic sau social si dezvoltând
în ei flexibilitate a gândirii.  Totusi, unii cercetatori vorbesc
despre o nativa inteligenta, cu o înalta intuitie muzicala si capabili
sa dezvolte mestesug cu un mare nivel de maiestrie.

–Îndemânarea si filosofia oportunitatii în viata le-a dezvoltat
capacitatea de a exploata orice ocazii în orice împrejurare.  Se spune
ca au o mare capacitate de a se adapta împrejurarilor si de a pastra,
în acelasi timp, propria lor perspectiva cosmica.


Steretotipurile si imaginile deformate care descriu, în
subconstientul colectiv majoritar, minoritatea rroma sunt produsele
generalizarii comportamentului descris mai sus la întregul corpus
social. Miturile sunt cele care contribuie la modelarea imaginii unor
grupuri care nu se potrivesc modelului social dominant.


Totusi, în aceeasi cultura a modelului social dominant, rromii nu
sunt totdeauna (si, mai ales, nu singurii) perceputi în termeni
negativi. În proiectia populara, tiganii sunt simbolul libertatii. 
Sunt sute de bucati literare, romane sau poezii, ca si un mare numar de
cântece, care îi au pe rromi ca subiect.  Si tema este, în majoritatea
covârsitoare a cazurilor, libertatea:  libertatea de a nu avea o slujba
de la ora 9 la ora 16, libertatea fata de restrictii sexuale,
libertatea fata de greutatea de a avea posesiuni materiale, libertatea
fata de lege. Necinstea este o caracteristica fundamentala a
stereotipului despre rromi;  Isabel Fonseca a spus odata ca:  “Tiganii
mint.   Ei mint mult mai mult decât orice alt popor.”


Libertate de a minti sau a minti pentru a fi liber?


Imaginea moderna a rromului este duala:  pe de o parte, imaginea
romantica a tiganului ca personaj primitiv, rural, posesor de cal si
caruta; pe de alta, imaginea parazitului social, murdar si needucat. 
Ambele au însa o constanta: romii ca grup social fara o cultura sau
identitate proprie, simbol al nelegiurii si razvratirii. Cei care
transmit mesaje catre societate zi de zi, evita, de cele mai multe ori,
sa prezinte lucrurile bune, exemplele fericite generate de comunitate. 
Comportamentul deviant al vreunui tigan va vinde mai bine ziarele decât
initiativa unui profesor care sprijina comunitatea de la care se
revendica.


Contrar stereotipului, se estimeaza ca doar 5% din populatia rroma din Europa duce un mod itinerant de viata.


Transmiterea stereotipului a fost facilitata de globalizare acum, la
inceputul mileniului III.  Iata câteva exemple legate de cea de-a
saptea arta: tiganul apare, invariabil, în productiile hollywoodiene,
si nu numai, ca fiind expresia celor doua trasaturi mentionate mai
devreme - exotismul si parazitismul.


Filmul “Chocolate” cu Juliette Binoche si Johnny Depp îl arata pe
tigan ca fiind romantic, dansând si cântând, inofensiv fata de
societatea care il respinge, lovindu-i valorile, umilindu-l.


Felonia este prezentata milioanelor de spectatori în filmul
“Snatch”, în care rolul tiganului-lider este jucat de Brad Pitt. Mafie,
jocuri de noroc, box ilegal, înselaciune si, din nou, dans si muzica.


Un film, excelent, de altfel, regizat de Emir Kusturica arata romii
sârbi de la sudul Dunarii, la fel cu cei din “Chocolate” si din
“Snatch”. Aici transpare o mai buna cunoastere a ierarhiei comunitatii,
precum si o mai subtila ilustrare a dragostei lor pentru muzica. În
rest, gangsteri, trafic cu petrol, prostitutie, razbunari si haos.


Cine poate clarifica situatia romilor? Particularitatile lor fac
dificila definirea istorica si deschid drumul prejudecatilor. Istoria
i-a învatat pe rromi ca, daca vor fi mai putin în contact cu Gadje , le
va fi mai bine.


Ladislaw Brody, parlamentar ceh de origine rroma, spunea ca “suntem
împartiti în patru clanuri - muzicieni, mestesugari, oameni de afaceri
si hoti.  Hotii sunt cei care ne fac viata dificila. Noi putem sa
spunem cine carui clan apartine dupa modalitatea de a vorbi. Dar
majoritatea nu poate distinge care este o persoana de treaba si care
nu. Poti vedea un tigan îmbracat bine, dar care sa fie ultimul hot.
Hotii sunt în minoritate în comunitatea noastra, dar ei formeaza
stereotipul aplicat rromilor.”


Istorie, (”asa cum este”), stereotipuri (”asa cum pare”) si
subiectivitate (”asa cum vrem sa fim”) sunt cei trei magneti între care
întelegerea minoritatii rroma se misca precum un pendul.  Marea
Britanie, Franta, România si întreaga Europa va avea de tras  cele mai
potrivite concluzii si va avea de adus pendulul într-un punct stabil.


Iata ce spune desre aceasta sociologul român Nicolae Gheorghe:


“Scopul este de a ridica statutul unui membru al comunitatii de la
cel de tigan, la cel de rrom. Adica sa se realizeze o schimbare
simbolica de la statutul de sclav la acela de egal cu un cetatean
într-un stat constitutional cu dreptul de a se identifica ca apartinând
minoritatii Roma.  A numi comunitatea Roma si nu gypsy înseamna un prim
pas în a schimba prejudecata celorlalti fata de tigani, un prim pas în
a întelege talentul si capabilitatile pe care aceasta comunitate le
are”.


Adevarata rezolvare a problemei Roma, la nivelul interuman, poate fi
apropiata doar prin parasirea paradigmei istorice, prin destructurarea
imaginilor reciproce.


In ceea ce priveste Europa unita, pe care noi toti ne straduim s-o
construim, consideram ca un succes în împlinirea visului european va
aduce cu el multe alte solutii, pe care nu le putem înca întrezari.
Desi timpul a aratat ca rromii nu par a se supune constrângerilor
sistemice, tot timpul a reliefat ca starea sociala a acestei minoritati
tine mult de nivelul de trai general al societatii-gazda. Europa
trebuie sa-si continue drumul politic, economic si identitar, dar
trebuie sa constientizeze ca exista o problema numita Roma, care nu mai
poate fi lasata în penumbra preocuparilor reale, întrucât persistenta
în periferic va face recuperarea subiectului foarte putin probabila.


În ultimul deceniu, România a fost adesea, pe buna dreptate,
criticata pentru cetatienii ei care aveau activitati sau prezente
ilegale în strainatate.  A fost jenant pentru Romiania si a fost jenant
pentru tarile occidentale.  Dar, din pacate, aceasta a fost tot ceea ce
presa occidentala a inclus despre România. Au fost, de asemenea,
momente în care tara mea a fost privita ca o tara în care întreaga
populatie iese din guri de canal.  Atunci când sunt în România, tiganii
sunt numitI “minoritatea rroma’ si trebuie respectati în conformitate
cu legislatia internationala si cu drepturile omului.  Atunci când sunt
ilegal într-o tara occidentala, tiganii sunt numiti tigani si trebuie
sa plece repede de unde au venit, adica în tara care se pregateste sa
devina parte din aceeasi familie din care fac parte cei care trimit pe
tigani acasa.  Toate acestea îmi amintesc o poveste româneasca, în care
gospodina ascundea gunoiul sub covor.


Am mentionat pe Yehudi Menuhin la începutul acestei prelegeri.


Lordul Menuhin a dovedit întotdeauna o atitudine admirabila privind
rromii.  Acest muzician evreu, care nu a ezitat sa cânte un concert la
Berlin la câteva luni dupa încheierea celui de-al doilea razboi
mondial, Yehudi Menuhin mergea, într-o zi, pe strazile centrale ale
Parisului, venind de la o repetitie.  Sub arcadele unei celebre
cladiri, el a vazut un tigan cersetor cântând la vioara si primind, în
schimb, câtiva banuti în cutia viorii.  Yehudi s-a oprit, si-a scos
vioara Stradivarius si a început sa cânte în duo cu cersetorul, sub
privirile trecatorilor care nu aveau la ei un bacsis potrivit cu cutia
lui Menuhin.


Acest impromptu al lui Yehudi este un exemplu puternic despre cum
chestiunea rroma trebuie privita:  cu întelegere, cu responsabilitate,
cu adevarata bunavointa, cu rabdare, cu simtul umorului si fara
complexe de superioritate.


Dar, desigur, lordul Menuhin nu a fost decât un muzician, iar Europa este o vioara prea mare pentru un singur arcus.


======


Textul de mai sus reprezinta o conferinta pe care am tinut-o, in
anul 2003, in trei capitale europene: la Chatham House din Londra, la
Institutul Francez de Relatii Internationale IFRI din Paris, la
Parlamentul de la Helsinki. De asemenea, conferinta a aparut in
publicatiile Radio-ului Europa Libera.

Romania Altfel

Comentarii