Semnificaţii istorice pentru ziua de 7 iunie

Henri Coandă
Henri Coandă


La data de 7 iunie 1886 s-a născut savantul român Henri Coandă (m. 24 noiembrie 1972), cel care a avut contribuţii importante la inventarea motorului cu reacţie şi a descoperit fenomenul aerodinamic numit “efectul Coandă”, cu aplicaţii tehnice multiple.

1843 - A încetat din viaţă poetul romantic Johann Christian Friedrich Hölderlin (romanul în versuri "Hypérion") (n. 20 martie 1770)


1848 - S-a născut pictorul postimpresionist Paul Gauguin. ("Peisaj la Viroflay", "Lupta lui Iacob cu îngerul", "Fată din Tahiti", "De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?") (m. 8 mai 1903)


1857 - S-a încheiat, la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane.


1874 - S-a născut Alexandru Iacobescu, poet, prozator, traducător. (m. 1945)


1886 - La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate.


1921 - A încetat din viaţă Luca Ion Caragiale, poet, fiul lui I.L.Caragiale, fratele lui Mateiu I. Caragiale. Poeziile sale, rămase în manuscris, au fost editate în anul 1972 de Barbu Cioculescu în volumul “Jocul oglinzilor”. (n. 2 iulie 1893)


1921 - A fost încheiată Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă care prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate.


1937 - A încetat din viaţă actriţa Jean Harlow, considerată un sex-simbol al anilor ’30. (n. 3 martie 1911) (“Îngerii infernului”, “Femeia cu părul roşu”)


1990 - Curtea Supremă de Justiţie a validat alegerea ca preşedinte al României a lui Ion Iliescu.


1994 - Senatul a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO. Proiectul a fost discutat şi adoptat anterior de Camera Deputaţilor.


2000 - Eurocorps şi-a încheiat misiunea în cadrul forţei de stabilizare NATO din Bosnia-Herţegovina, misiune începută în iunie 1998.


2001 - A fost identificată gena care produce colesterolul de înaltă densitate lipoproteică (HDL-C).


2001 - Firma americană Philip Morris a fost condamnată, de către un juriu din Los Angeles, la plata a trei miliarde de dolari pentru un bolnav de cancer, în vîrstă de 56 de ani, aceasta reprezentând cea mai drastică decizie luată împotriva unei firme din domeniul tutunului într-un proces individual.


2002 - Senatul american a adoptat un buget suplimentar de urgenţă de 31,5 miliarde de dolari, destinat finanţării activităţilor Pentagonului şi luptei împotriva terorismului.


2003 - Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea privind ratificarea tratatului de dezarmare strategică încheiat în 2002 cu Statele Unite.


2003 - Membrii expediţiei "Everest 2003", care au cucerit cel mai înalt vârf al masivului Himalaya, au revenit în România.


2004 - Cabinetul israelian a adoptat planul de retragere din Fâşia Gaza, prezentat de premierul Ariel Sharon.


2004 - Printr-un decret emis pe 7 iunie de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, ca o recunoaştere a meritelor excepţionale în domeniul teatrului.


2007 - Miniştrii europeni participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE au adoptat reglementările privind reducerea preţului plătit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate în străinătate. Reglementările reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau o cincime din preţurile actuale.


2008 - Candidatul la învestitura democrată senatorul de New York Hillary Clinton a anunţat că îşi suspendă campania electorală pentru Casa Albă, exprimându-şi sprijinul pentru rivalul său, Barack Obama.


Comentarii