Zile nationale - Ziua Imnului de Stat




Dragi colegi,
In data de 26 iulie 2009 vom sarbatori Ziua Imnului National, moment deosebit de important pe care trebuie sa il puneti in evidenta in comunitatea dumneavoastra.Voi face o scurta prezentare a nasterii si a misiunii acestuia.

ISTORIA IMNULUI DE STAT LA ROMANI



Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, termenul “Imn naţional” sau “imn de stat” este definit drept -“cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al unităţii naţionale de stat.”

ISTORIA IMNULUI ÎN ROMÂNIA
Ideea unui imn naţional a apărut în prima parte a veacului al XIX-lea cu ocazia festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români. În anul 1862 a fost organizat un concurs public pentru desemnarea imnului noului stat constituit prin unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859). Cel care a câştigat concursul a fost compozitorul Eduard Hülseh cu piesa "Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor". Aproape 20 de ani mai târziu, poetul Vasile Alecsandri a scris "Imnul Regal Român ", care avea să devină imnul de stat al României. Acesta a fost intonat pentru prima dată în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I de Hohenzollern. Acordurile lui au fost auzite în ţara noastră până în anul 1947. În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, imnul ţării a devenit „Zdrobite cătuşe în urmă rămân", pe versuri de Aurel Baranga, melodia aparţinându-i lui Matei Socor. În perioada comunistă au fost intonate mai multe imnuri de stat ; este vorba de cel datorat poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu, "Te slăvim, Românie" (1953-1977) şi varianta modificată a melodiei "Trei culori cunosc pe lume", cântecul patriotic al compozitorului Ciprian Porumbescu ; acest imn i-a succedat primului şi a dăinuit până la Revoluţia din 16-22 decembrie 1989. Versurile imnului naţional actual al României aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducător, un adevărat tribun al al epocii Revoluţiei de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegător de folclor. Poemul "Un răsunet" al lui Andrei Mureşanu, scris în vremea Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann şi cântat pentru prima dată pe 29 iunie 1848 la Râmnicul Vâlcea (la 18 zile după izbucnirea revoluţiei). Simbolistica lui naţională şi rolul jucat în momentele cheie ale istoriei româneşti (Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial ori mişcarea revoluţionară din decembrie 1989) au făcut ca opţiunea noului regim democratic de la Bucureşti să se îndrepte după 1989 către creaţia lui Andrei Mureşanu şi Anton Pann, ce va deveni imn naţional sub titlul "Deşteaptă-te române". Potrivit Art.12, alineatul 3 din Constituţie, Imnul Naţional al României "Deşteaptă-te, române!" este format din versurile strofelor 1, 2 ,4 si 11 ale poeziei "Un răsunet" de Andrei Mureşanu, pe muzica lui Anton Pann.

ISTORIA IMNULUI “DESTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!” CUM S-A NASCUT IDEEA UNUI IMN NAŢIONAL

Iată cum descrie poetul George Coşbuc, ideea naşterii imnului naţional, în lucrarea „Un concurs literar la 1848 Era în anii revoluţiei, 1847, 1848. Începuseră frământările în Europa. Muntenia şi Moldova fierbeau, iar în Ardeal românii se pregăteau să apuce armele, spune Coşbuc. La noi, dincoace de munţi nu aveam, nu puteam să avem, o gazetă care să vorbească verde şi să îndrăznească a-şi spune focul, relatează Coşbuc. Însă, în Ardeal exista o astfel de gazetă, după datele lui Coşbuc, gazeta săptămânală a ardelenilor : "Foaie pentru minte, inimă şi literatură" redactată de George Bariţiu. Goerge Bariţiu a simţit nevoia unui cântec războinic, unei "Marsellieze” a românilor, în Ardeal. Pentru că nu avea pe nimeni cui să se adreseze, el i-a scris lui Eliade şi apoi s-a adresat tuturor poeţilor din principate să facă un cântec, o” Marsellieză” a românilor. Eliade, pentru că nu avea nimic gata, i-a trimis lui Bariţiu poezia scrisă de Cârlova, prin 1834, care purta titlul "Marşul lui Cârlova". Lui Eliade, această poezie i se păru cea mai potrivită, şi era într-adevăr singura cu caracter eroic, din acea vreme (Poezia a fost publicată la 5 ianuarie). După puţin timp, Eliade i-a trimis lui Bariţiu un cânt de cinci strofe semnat "Un român", şi intitulat " Hora Ardealului “, publicat la 14 iunie. Acest cântec s-a cântat multă vreme în Ardeal, pe o melodie veche de doină, dar acest cântec nu era nici războinic, nici eroic şi, în afară de versurile "a sosit ziua dreptăţii, ziua sfânt-a libertăţii“, nu are nimic din ceea ce îi trebuie unui cântec naţional. Marşul lui Cârlova, a devenit un fel de crez al românilor din Ardeal. A făcut lucruri mari în Ardeal. Dar el nu spunea ceea ce le trebuia românilor. Era clar, trebuia să vină şi alţi poeţi să îşi încerce forţele şi norocul. Primul a fost Alecsandri, care, publică la 24 mai poezia, deja publicată sub cenzură în Moldova, "Cătră Români" Aceasta a fost cu mult mai puternică decât a lui Cârlova, dar nu cea potrivită pentru a deveni o “Marsellieză” a ardelenilor şi a întregului neam românesc, pentru că era prea parţială în cereri şi revendicări, prea teoretică fără să expună nimic practic şi să pună degetul pe rană. După Alecsandri, a încercat Andrei Mureşanu, care după cum spune Coşbuc "şi-a publicat al său “Răsunet" . Acesta a fost publicat la 21 iunie tot în aceeaşi foaie, în care publicase şi Alecsandri. Dintre cele cinci poezii, numai una mai trăieşte azi şi se mai recită. Aceasta nu e a celui mai bun poet, ci a celui mai slab poet. Mureşanu a devenit mare, cu siguranţă prin faptul că a scris această poezie. "Fără îndoială, Mureşanu, ca ardelean, ştia cel mai bine ce are şi ce trebuie spus ardelenilor; a priceput însă, să spună păsurile neamului întreg", spune Coşbuc. Începând cu anul 1840 în toate "Principatele Române" s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea Domnitorul ţării. În anul 1848, poetul Andrei Mureşanu a rugat pe cântăreţul Gh. Ucenescu de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, să-i "potrivească" o melodie pe versurile revoluţionarei poezii, intitulată “Un răsunet". Gh. Ucenescu a adaptat melodia "Din sânul maicii mele" scrisă de Anton Pann la strofele 1, 2 si 4 din poezia "Răsunet" şi i-a dat titlul primului vers - "Deşteaptă-te, române!". Acest cântec s-a intonat pe stradă pentru prima oară în 1848 de către studenţii revoluţionari. În anul 1900 s-a făcut prima înregistrare pe disc, de către solistul Al. Pascu, în S.U.A. În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti împreună cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi, au făcut la Bucureşti, prima înregistrare instrumentală. Tot în anul 1910, corul "Ion Vidu" din Lugoj, a înregistrat pe disc, în restaurantul Lugoj din localitate, pentru prima oară, varianta corală. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!", ca şi alte marşuri sau cântece patriotice, au fost interzise; intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii '70, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale. Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Biblioteci Bihorene

Comentarii