18 iulie - istoria zilei

Evenimente

* 387 î.Hr.: Celţii i–au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia
* 064:Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporţii; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuţia asupra creştinilor
* 1711: Marea confruntare de la Stănileşti dintre forţele ruso–române, conduse de ţarul Petru I al Rusiei şi de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane. Victoria turcilor îl obliga pe Cantemir să–şi părăsească tronul şi să se refugieze în Rusia unde devine consilierul ţarului
* 1898: Marie şi Pierre Curie anunţă descoperirea unui nou element şi propun să se numească poloniu
* 1925: Adolf Hitler îşi publică manifestul personal, intitulat "Mein Kampf"
* 1955: A luat fiinţă Adunarea Parlamentară a NATO.
* 1965: A fost lansată staţia automată rusească "Sonda 3" care a fotografiat partea nevăzută a lunii.
* 1969: Au început lucrările pentru construcţia barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare
* 1976: Gimnasta Nadia Comăneci (14 ani) a atins primul punctaj de 10 din istoria Jocurilor Olimpice
* 1998: Conflictul din Kosovo. Cel puţin 110 albanezi din Kosovo sunt ucişi în luptele de lângă graniţa cu ALBANIA

Naşteri

* 1552: Rudolf al II-lea, Împărat Roman (d. 1612)
* 1811: William Makepeace Thackeray, scriitor englez (d. 1863)
* 1635: Robert Hooke, astronom şi fizician englez (d. 1703)
* 1853: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1928)
* 1868: Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939) (d. 1939)
* 1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)
* 1918: Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel
* 1922: Thomas Kuhn, filosof american (d. 1996)
* 1924: Ioan M. Anton, inginer român, membru al Academiei Române
* 1937: Roald Hoffman, chimist de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel
* 1967: Vin Diesel, actor american
* 1977: Andreea Raicu, manechin, prezentator TV
* 1991: Blaj Andrei Madalin, director Microsoft din anul 1998

Decese

* 1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)
* 1721: Antoine Wateau, pictor francez (n. 1684)
* 1817: Jane Austen, scriitoare engleză (n. 1775)
* 1872: Benito Juárez García, preşedinte al Mexicului (1858–1872) (n. 1806)
* 1903: Anghel Demetrescu, teoretician şi critic literar (n. 1847)
* 1938: Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), soţia lui Ferdinand I, regele României (1914–1927) (n. 1875)
* 1946 Mauriciu Brociner, erou din războiul de independenţă
* 2006: Raoul Şorban, critic de artă (n. 1912)

Comentarii