Principele Radu: "Respingerea Casei Regale de catre clasa politica a fost alimentata de frustrare, complex, antipatie, ignoranta sau gelozie"

Principele Radu a declarat, pe princeradublog.ro, că "vulnerabilitatea României de astazi vine din inconsistenta institutiilor" şi că "prin proiectul meu de Presedinte, doresc sa readuc in cea mai vizibila si mai reprezentativa institutie a Statului român o performanta publica bazata pe profesionalism, pe valori ale statalitatii si pe respect fata de institutie". Principele Radu a mai spus că "respingerea Casei Regale de catre clasa politica nu a avut ratiuni doctrinare, ci a fost alimentata de frustrare, complex, antipatie, ignoranta, motive personale si, foarte adesea, desi poate parea surprinzator, gelozie sau micime sufleteasca".


Noi, dupa 160 de ani

Sunt pe punctul de a incepe doua luni de vara pline in vizite prin comunitatile tarii. Timp de opt saptamâni voi fi prezent in peste o suta de localitati rurale si urbane, pentru a-mi face cunoscute pozitia, proiectele, candidatura. Dupa vizita in Spania si inainte de “caravanele” prin tara, doresc sa-mi iau ragazul de a va impartasi câteva gânduri despre societatea in care traim astazi.

Tara noastra a avut si are si astazi multe personalitati care fac bine. Exista parlamentari, ministri, politicieni, administratori locali, intelectuali, ziaristi care-si fac datoria. Sunt oameni de afaceri respectabili, plini de talent si responsabilitate. Exista oameni minunati in România de astazi si au existat si in cea de ieri. Eu doresc sa vorbesc aici cu precadere de aspectele paradoxale, irationale din tara si din Europa de astazi.

De altfel, putine moravuri s-au schimbat in România de la epoca fratilor Golescu la ziua de astazi. Daca cititi articolele critice ale lui Eminescu veti avea sentimentul ca au fost scrise la 1 ianuarie 2009. Unele dintre strâmbaciunile pe care el le ataca in 1875 seamana atat de mult cu cele din 2009 incât te intrebi daca s-a schimbat ceva in acesti ani. Luati-l ca exemplu pe Caragiale. El a scris in jurul anului 1900 cele mai acerbe satire. Unele din ele sunt perfect valabile azi, ceea ce ar duce la ideea ca la noi nu s-a schimbat nimic esential, in mai bine de un secol. Va uitati la alegerile din 2004 si aveti impresia ca priviti „O scrisoare pierduta”. Va uitati la spectacolul public al anului 2008 si vi se pare ca vedeti „Conu Leonida fata cu reactiunea”. Nu spun nimic nou, asa a fost si in 1909, si in 1929, asa este si in 2009.

Nici o epoca nu s-a caracterizat prin lipsa interesului personal sau de grup. Generatiile pasoptiste si cei care au facut posibili pasii catre statul modern român, intre anii, sa spunem, 1848-1881, vor fi fost oameni ca toti oamenii, generosi dar imperfecti, vizionari, dar cu interese personale. Ceea ce a diferit, cred eu, a fost mediul inconjurator, un anume fel de moment istoric prielnic. Viziunea a existat si a folosit la ceva. Au fost suficient de multi oameni care sa sprijine idealul statului modern român si sa aiba instrumentele de a pune in practica idealul; si am fost suficient de norocosi sa vedem acest plan infaptuit. Astazi sunt oameni generosi si animati de viziune. Altii sunt in asteptarea unui ideal care sa-i anime. Si sper ca a venit momentul pentru o coeziune nationala in jurul unui proiect de statornicie, de punere in ordine a institutiilor si valorilor.

Astazi tentatia este sa te lasi guvernat de sondaje de opinie, de procentaje si de dexteritate, nu de gesturi vizionare, de acte de curaj si de forta de caracter.

Multi dintre cei din prima linie a vietii politice au viitorul ipotecat de trecut. Nu numai la propriu, in biografia lor, ci si la figurat, in mentalitatea si psihologia lor. Nu este exclusiv cazul României, asa este si in Cehia, si in Ungaria, si in Bulgaria si chiar si in spatiul fostei Germanii de est. Dar nu trebuie sa fim dezamagiti sau neincrezatori: Vaclav Havel, ca si Ioan Paul al II-lea si Lech Walesa au fost si ei creatii ale acestei parti de lume, contemporani aceastei epoci.

Astazi, nu aducerea unui principe german ar fi actul de curaj al politicienilor, fiindca nu mai sunt aceleasi conditii istorice, culturale, economice si politice. Actul lor de curaj trebuie sa se materializeze in sustinerea complementara a unui nou tip de conducere statala, din afara familiei partidelor politice, care sa fie vizionar. Politicienii sa aiba in continuare puterea politica in tara noastra, cum o au si in restul Europei. Politica trebuie sa fie cea care conduce in România legislativ si guvernamental, conform cu Legea fundamentala. Cârmuirea statala este in complementaritate cu puterea politica. Arbitrajul vine din valorile perene si din comportamentul institutional, nu din manevre care sa te tina in stare de permanent câstig.

Aici nu e vorba doar de România, ci si de partea de Europa republicana. In monarhiile constitutionale, aspectul de simbol, de traditie e respectat indiferent cine e persoana. Alta tari, cum a fost Ungaria sau Cehia, au asezat in functia suprema in stat un profesor universitar, un academician, un om de stiinta sau un dramaturg dizident.

S-ar putea ca momentul limpezirii raportului dintre institutiile statului sa se faca printr-o noua modificare a Constitutiei. Regele Mihai, in mesajul din 10 mai 2007, a spus exact ce trebuia legat de acest subiect. Majestatea Sa identifica vulnerabilitatea Romaniei nu in oamenii ei politici sau in democratia si libertatile ei, ci in echivocul, lipsa de limpezime si de complementaritate a institutiilor. El cerea daltuirea unei Legi fundamentale care sa corijeze acest lucru, adaugand ca drumul european al Romaniei este, de altfel, asigurat. Dar nu numai Constitutia are nevoie sa fie imbunatatita. Elita si, mai mult decât atât, societatea româneasca ar avea nevoie sa constientizeze cât de necesara este repunerea Statului, ca administratie si ca manunchi de valori, in drepturile lui. Pentru moment, societatea nu realizeaza cât de alterat este exercitiul statal, cât de confuz, politizat si impredictibil este el. Asadar, cu sau fara modificarile constitutionale, primordial este reflexul de a respecta Legea fundamentala.

Monarhiile europene au facut o performanta remarcabila in ultima jumatate de veac. Ele au supravietuit unei epoci angajate spre democratizare, prosperitate, consolidarea institutionala a libertatilor. Totul sub semnul obsesiei Cortinei de Fier si a Razboiului Rece. Faptul ca in multe dintre tarile europene, parlamentarismul, buna guvernare, democratizarea continua, prosperitatea si echilibrul militar s-au dezvoltat odata cu salvgardarea traditiei statale este un lucru admirabil. El arata astazi rezultate exceptionale: tarile cu monarhii constitutionale din Europa occidentala sunt modele de democratie si de stabilitate.

Pe de alta parte, monarhia ca atare nu a putut conserva nimic din forta ei anterioara Primului Razboi Mondial, fiindca mare parte a acestei forte era bazata pe privilegii politice si economice pe care lumea de astazi nu le asociaza democratiei. Dar forta simbolului, a reprezentarii si incarnarii natiunii, a continuitatii, mandriei si garantarea neutralitatii Statului fata de dinamica politica sunt argumente inca puternice…

La noi antimonarhismul a aparut dupa plecarea monarhiei, iar anticomunismul este solemn proclamat dupa intrarea in UE. Dar trebuie sa privim cu intelegere si cu luciditatea chestiunea: pe de o parte, in România postdecembrista nu a fost prea clar ce este dreapta si ce este stânga. Pe de alta parte, respingerea Casei Regale de catre clasa politica nu a avut ratiuni doctrinare, ci a fost alimentata de frustrare, complex, antipatie, ignoranta, motive personale si, foarte adesea, desi poate parea surprinzator, gelozie sau micime sufleteasca. Toate acestea nu prea au legatura cu politica de partid, cu doctrina ca atare. Societatea româneasca este inca, in mare masura, inecata in subiectivism, umori, toane, in detrimentul comportamentului institutional, al obiectivismului, al demnitatii in actul public. Exemplul bun, adesea, vine de jos in sus si nu invers, asa cum ar trebui.

Unul dintre motivele pentru care Regele Mihai si Casa Regala sunt fie ignorati, fie dispretuiti este faptul ca societatea româneasca a pierdut intelegerea importantei Statului, pur si simplu. Din 1938 incoace, adica de saptezeci de ani, Statul român a suferit lovituri. Oamenii s-au obisnuit sa traiasca, chiar institutional, cu un surogat de stat sau cu un stat care a succedat surogatului. Românii fie nu vad importanta unui conduceri de tip statal (a omului de stat), fie sunt fericiti sa nu il aiba, fiindca aceasta le-ar incurca socotelile personale sau asociative. Cum Regele si Familia sa reprezinta intr-un fel unic valoarea istorica si legitimitatea a Statului român, catre ei se indreapta o anume rezistenta a sistemului la schimbare, la revenirea la normal. Numai ca societatea, ca si omul, are nevoie de sudarea oaselor rupte. Si, mai devreme sau mai târziu, cu sau fara ajutorul Europei, cu monarhie sau cu republica, România va avea nevoie, pentru propria stabilitate institutionala, sa redea Statului importanta si demnitatea sa originare. Nu doar importanta administrativa, institutionala, ci si valorile cu care investesc românii, in eul lor, institutia ca atare.

Fascinati de spectacolul prezentului, uitam ca sistemul are carente si ca este perfectibil. Sau emitem judecati legate de carentele lui, dar nu-l raportam la nimic din afara. Spunem ca traim un prezent imperfect si sarac, dar nu iesim din el. Si, astfel, golurile cascavalului românesc se maresc.

Avem nevoie sa intarim institutiile si sa profesionalizam pe cei care le servesc. “Oxigenarea” prin europenizare institutionala este suficienta. Plus prosperitate si domnia legii. Astfel, oamenii se vor simti si demni si increzatori, nu numai democrati si liberi.

In România, pericolul nu vine din mentalitate, nici din slabiciunea democratiei, fiindca atât libertatile, cat si politica merg bine. Vulnerabilitatea României de astazi vine din inconsistenta institutiilor, din felul in care oamenii se raporteaza la ele si din confuzia dintre om de stat si om politic, nu ca performanta calitativa, ci ca fisa a postului. Institutiile publice nu sunt complementare, nici limpezi, ci echivoce. Iar omul le-a subordonat total.

Prin proiectul meu de Presedinte, doresc sa readuc in cea mai vizibila si mai reprezentativa institutie a Statului român o performanta publica bazata pe profesionalism, pe valori ale statalitatii si pe respect fata de institutie.
princeradublog.ro

Comentarii