Ştefan Dumitrescu:UN FILM DOCUMENTAR PE MARGINEA ISTORIEI

Ion MĂLDĂRESCU - RÂMNICUL ÎN IMAGINI

Am văzut de mai multe ori filmul domnului Ion Măldărescu intitulat „RÂMNICUL ÎN IMAGINI” şi, de fiecare dată voiam să îl revăd. Semnificaţia profundă şi miezul său metaforic încântă, emite un mesaj profund, greu de explicat în cuvinte. Un proverb grecesc spune că „atunci când pui suflet într-o piatră, aceasta începe să cânte”. Pe parcursul a mai mult de şaizeci de minute, Ion Măldărescu construieşte ceea ce se cheamă un documentar - istoric, înţelept şi excelent realizat, păşind pe aceleaşi cărări cu regretatul Corneliu Tamaş, în cazul de faţă, prin alăturarea imaginii, cuvântului. Plecând de la o mai puţin cunoscută imagine panoramică a oraşului, autorul, Ion Măldărescu, scenarist şi regizor al acestui film, parcurge întreaga istorie a oraşului Râmnicu Vâlcea, de la strămoşii noştri daci, de la cetatea lor, Buridava, din apropierea oraşului, până în zilele noastre. Mă gândesc că oamenii de cultură vâlceni, mai mult decât oamenii de cultură din alt spaţiu românesc, au vocaţia istoricului, a istoriei în esenţa ei; sufletul îi trage către strămoşi, către temelia de spirit, de legendă şi de ethos a neamului, către misterul închegat de secole.

montaj-r2-300x150  Ştefan Dumitrescu:UN FILM DOCUMENTAR PE MARGINEA ISTORIEI

După vizionare, îţi dai seama că te afli în faţa unui mare patriot, a unui om care iubeşte din toată fibra neamul românesc, că autorul nu este numai creatorul unui film documentar, ci al unei temeinice lecţii de istorie. De aici încolo începe zborul de Icar al creatorului, de aici încolo el devine artist, iar filmul o operă de artă de mare valoare, profundă şi emoţionantă. Filmul, în ansamblul lui, este un poem, un eseu pe marginea istoriei neamului, aşa cum s-a derulat ea în valea largă şi sfântă a Oltului, în „Valea Râmnicului”. Cartea şi filmul Râmnicului se deschid cu perspectiva fascinantă şi cuprinzătoare a oraşului, aşa cum dormita el în istorie, la sfârşitul veacului XIX: Râmnicul patriarhal, Râmnicul cunoscut din cărţile poştale ilustrate, Râmnicul plin de sfinţenie şi taină. Comentariul asupra acestui loc începe cu un citat din Nicolae Iorga, în care este subliniată ideea existenţei noastre aici, de la începutul lumii şi a nerisipirii în spaţiu. Articolul 1 din Constituţia României precizează că „România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Pierzându-şi suveranitatea (aşa după cum se cunoaşte, după căderea lui Ceauşescu, trebuie să ştie cu toţii şi să o spună cu voce tare, România şi-a pierdut SUVERANITATEA şi, ce este şi mai grav, că ne aflăm în perioada dispariţiei noastre ca popor) este pusă de Destin, de Dumnezeu în ipostaza de a lupta pentru salvarea ei în istorie. Văzând nimicnicia şi mediocritatea unora dintre contemporani, dedaţi corupţiei, decăderii şi pierzaniei, Ion Măldărescu, procedează, păstrând proporţiile, asemenea lui Nicolae Bălcescu şi Mihai Eminescu. El crede că prezentul poate fi trezit la realitate, îmbărbătat şi împins la luptă, în numele demnităţii străbunilor.

Citatul din Nicolae Iorga şi primul articol din Constituţia României sunt aşezate, metaforic, în conţinutul acestui eseu în imagini, acest poem cinematografic, cu intenţia nedeclarată de a-i trezi pe românii de azi, din amorţire, din letargie şi laşitate, pentru a salva istoria şi a reînvia ultimul strop de mândrie pe care-l mai avem în noi. Din acest punct de vedere suntem obligaţi să-l privim pe autor ca pe un artist profund şi înzestrat; filmul este o continuitate, un dialog cu autorii Imnului naţional, cântat cândva şi aici, pe pământul Râmnicului. După ce panorama Văii Oltului ne fixează ochiul conştiinţei deasupra oraşului şi a timpului, apar imagini de început ale istoriei noastre. Pot fi observate: stânca numită „Masa lui Traian”, străjuind valurile vechiului Alutus, Castrul Arutela, Legiunile romane mărşăluind către Sarmisegetuza, poate fi auzit zăngănitul armelor şi al luptelor. Pe fond de cântec sfânt şi de doină, se derulează momente de istorie, autorul aminteşte cu smerenie, de făuritorii ei, în semn de mulţumire pentru ce au făcut folositor ţării şi îi aduce, în faţa generaţiilor de azi. Mircea cel Bătrân este evocat în culori vii şi calde, străjuind şi astăzi zidul Mănăstirii Cozia, scena trecerii Oltului de către Tudor din Vladimir şi pandurii lui, podul şi podarul de la Olt, din folclor, cu care moşii noştri treceau tumultuosul râu, impresioneză în egală măsură. Sărbătoarea intonării pentru prima dată, într-un cadru oficial, a Imnului naţional, a cărui muzică a fost compusă de Anton Pann, aşa cum îl ştim din manualul de şcoală, dirijând corul, în grădina publică Zăvoi, în ziua memorabilă de 29 iulie a anului 1848; în acelaşi Zăvoi de la marginea oraşului, Constantin Mihăilescu va ridica, un splendid grup statuar dedicat ctitorului oazei de verdeaţă a Râmnicului, domnitorul Barbu Ştirbei… Alexandru Ioan Cuza la Râmnic, Carol I, Făuritorul României moderne… istoria curge calmă în fresce memorabile, esenţiale.

În caruselul imaginilor apar, inevitabil: prima mare conflagraţie mondială, bunicii şi străbunicii celor de astăzi, luptele de la Brezoi, ostaşii căzuţi pentru apărarea gliei, caii împuşcaţi, aşa cum au rămas, căzuţi în drum şi fresca momentului de la 1 Decembrie 1918. Cu acurateţă de stilist rafinat, Ion Măldărescu pune „pânză” lângă „pânză”, imagine lângă imagine: Râmnicul anului 1900 privit de pe dealul Capela, imaginea Halei, „Şcoala cu ceas”, gimnaziul Lahovari din anul 1910, clădirea Episcopiei Râmnicului, la anul Domnului 1915, toate la un loc alcătuind creşterea prin vremi a Râmnicului, dar şi a României. Emoţionante sunt şi cadrele care amintesc de evoluţia culturii vâlcene, naşterea instituţiilor culturale, evocarea figurilor care au creat şi au îmbogăţit viaţa teatrală la Râmnic. Sunt multe, şi „sfinte” aceste evocări: teatrul Adreani, regizorul Constantin Georgescu, actorii Tică Dumitrescu, soţii Moţoc, Mircea Croitoru, Adela Georgescu, Mimi Bălaşa… Remarcabil la Ion Măldărescu este nu doar ştiinţa, ci şi instinctul artistic, dublat de inspiraţia prin care a ales cele mai reprezentative secvenţe şi le-a aşezat cap la cap, construind templul viu al Istoriei acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Există în filmul acesta cu miez semantic câteva „motive filozofice”, care iluminează, dau sens şi bogăţie de gândire acestui film documentar, de unde şi puternica impresie, pe care o ai după vizionarea filmului, că te afli în faţa unei opere de artă. După „tema” trezirii mândriei naţionale, în această perioadă de restrişte pentru neamul românesc, când poporul este ameninţat cu ieşirea de pe scena istoriei (după 2020 prognozele demografice arată că populaţia rromă va depăşi pe cea românilor, românii devenind a doua etnie în stat după ce a ţiganilor. Subliniez: poporul român se află în faţa dispariţiei sale din istorie !) după acest îndemn la trezire al naţiunii, un al doilea „motiv filozofic” este cel al „continuităţii luptei”. Episodului dedicat războiului de la 1877-1878 îi este alăturată imaginea colonelului Gheorghe Măldărescu, înaintaşul autorului, acesta continuând astăzi, cu arme estetice, lupta pentru salvarea neamului. Pe parcurs, este prezentat impunătorul Monument al Independenţei, creaţia sculptorului Iordănescu, şi înălţat prin strădania doctorului Sabin, prefect al judeţului, în urmă cu peste nouă decenii.

O teribilă metaforă-simbol în centrul expunerii, este cea în care apar efigiile conducătorilor ţării, din vremea celui de-al doilea război mondial: Regele Mihai şi mareşalul Ion Antonescu. O altă imagine şocantă, un „ţipăt al expresiei” îl constituie manifestaţia de „23 august”, la care demonstranţii poartă pancarte cu lozinci şi busturile noilor cârmuitori: portretul Regelui Mihai flancat de cel ale Anei Pauker şi al lui Petru Groza sugerând actul trădării şi instaurarea noii orânduiri. Imaginile perspectivale fac din acest film documentar nu doar o cronică a istoriei Râmnicului, ci un eseu filozofic şi amar, de largă respiraţie patriotică, pe marginea naşterii şi a devenirii istoriei locului, indisolubil legate de povestea neamului românesc. Mi-aş permite să sugerez Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectoratelor şcolare, să achiziţioneze acest film - admirabilă lecţie de istorie şi carte de învăţătură, meditaţie pe marginea întrebărilor dar şi a răspunsurilor: cine suntem noi, românii, de unde venim, încotro ne ducem, de ce este istoria noastră atât de dureroasă şi de profundă ? Propriile idei estetice, elaborate în exclusivitate sub forma acestui documentar istoric, de către un profesionist al artei vizuale, au menirea de a da răspunsuri Istoriei naţionale, autorul filmului, Ion Măldărescu, aflându-se, fără doar şi poate, printre marii artişti care au exprimat o nouă viziune a patriotismului în imagini.

http://slova-crestina.ro/

Comentarii