17 noiembrie - istoria zilei

Evenimente

* 284: Diocleţian este proclamat împărat de soldaţii săi
* 1558: Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii
* 1855: Exploratorul britanic David Livingstone descoperă Cascada Victoria, din Africa
* 1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcţie, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roşie
* 1872: Este înfiinţată Academia Navală Mircea cel Bătrân, din Constanţa
* 1918: Consfătuirea fruntaşilor politici, membri ai Partidului Naţional şi ai Partidului Social-Democrat, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop, la care se discută proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, proiect ce conţinea hotărârea de unire cu România
* 1918: Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal Socialismul, organul Partidului Socialist şi al Uniunii sindicale
* 1950: Organizaţia Naţiunilor Unite decide acordarea independenţei Libiei
* 1970: Elton John participă la un concert la A&R Studios în New York, care mai târziu va deveni albumul 11-17-70
* 1970: Douglas Engelbart primeşte patentul pentru primul maus de calculator
* 1989: Au loc manifestaţiile anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul Revoluţiei de catifea
* 1992: La Bruxelles este parafat un acord prin care România obţine statutul de asociat al Comunităţii Economice Europene
* 1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România. Emil Constantinescu, preşedintele Convenţiei Democrate Române, obţine 54,41% din voturi, devenind noul preşedinte al României
* 2003: Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei

Naşteri

* 1503: Il Bronzino, pictor florentin (d. 1572)
* 1749: Nicolas Appert, inventator francez. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj (d. 1841)
* 1755: Regele Ludovic XVIII al Franţei (1814-1824) (d. 1824)
* 1857: Joseph Babiński, neurolog francez (d. 1932)
* 1878: Lise Meitner, fiziciană austriacă-suedeză (d. 1968)
* 1887: Bernard Law Montgomery, mareşal britanic (d. 1876)
* 1899: Ştefan Vencov, fizician român (d. 1955)
* 1902: Constantin Baraschi, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1966)
* 1902: Eugene Wigner, fizician maghiar (d. 1995)
* 1905: Regina Astrid a Belgiei (d. 1935)
* 1906: Soichiro Honda, intreprinzator şi inginer japonez (d. 1991)
* 1925: Rock Hudson, actor american (d. 1985)
* 1941: George Littera, critic şi istoric de film (d. 2000)
* 1942: Martin Scorsese, regizor american de film
* 1944: Danny DeVito, regizor şi actor american
* 1956: Dorin Creţu, pictor român stabilit (1990) la Paris
* 1987: Kat DeLuna, cântăreaţă din S.U.A., cu origini dominicane

Decese

* 1494: Giovani Pico della Mirandola, umanist italian (n. 1463)
* 1558: Regina Maria I a Angliei (n. 1516)
* 1624: Jakob Böhme, filosof german (n. 1575)
* 1681: Tito Livio Burattini, arhitect, matematician şi om de ştiinţă italian (n. 1617)
* 1796: Ţarina Ecaterina cea Mare a Rusiei (n. 1729)
* 1818: Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, soţia regelui George al III-lea al Regatului Unit (n. 1744)
* 1917: Auguste Rodin, sculptor şi grafician francez (n. 1840)
* 1944: Magda Isanoş, poetă română (n.1916)
* 1947: Emil Racoviţă, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarticii (n. 1868)
* 1957: George Murnu, scriitor şi istoric român, membru al Academiei Române (n. 1868)
* 1959: Heitor Villa-Lobos, compozitor brazilian (n. 1887)
* 1990: Robert Hofstadter, fizician american (n. 1915)
* 2000: Louis Néel, fizician francez, Premiul nobel pentru Fizică 1970 (n. 1904)
* 2002: Abba Eban, diplomat şi om politic israelian (n. 1915)

Sărbători

* Sf. Grigorie Taumaturgu, Ep. Neocezareei; Cuviosii Lazar Zugravul si Zaharia (calendarul ortodox si greco-catolic)
* Sf. Elisabeta a Ungariei (calendarul romano-catolic)
* Ziua internaţională a studenţilor
* 2005: Ziua internaţională fără fumat (a treia zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1977)

Comentarii