Imnul regal - Trăiască regele

Începând cu anul 1840 în Principatele Române s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării.

În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reţinută piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor" scris de Eduard Hübsch.

În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român". Imnul s-a cântat, în mod oficial, pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.


Ascultă Imnul Regal al României - "Trăiască Regele":




Versuri

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!

Comentarii

  1. Frumos si puternic mesaj.Doamne-ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevaratul imn ai romanieiRESPECT ONOARE SI MANDRIE SA ne traiasca Majestatea sa Regele

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa dea Bunul DUMNEZEU si sa se reinstaureze Monarhia in Romania cat mai curand posibil ! Traiasca Majestatea Sa Regele!

    RăspundețiȘtergere
  4. TRAIASCA MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMANILOR !
    TRAIASCA DINASTIA ROMANA !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu