Regele Mihai: Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața



În mesajul său către poporul român, fostul suveran afirmă că alegerile libere sunt fundamentul democraţiei, dar ele sunt utile doar dacă aduc o guvernare mai bună. 

"Dumnezeu mi-a dat o viață lungă. De Crăciun și Anul Nou, din țară sau din exil, m-am adresat de zeci de ori vouă, părinților și bunicilor voștri. Oricare a fost împrejurarea istorică prin care am trecut, am considerat că cea mai mare valoare a României sunteți voi, oamenii ei, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă.Țara noastră a ajuns într-un punct important al istoriei ei. Suntem în NATO și în Uniunea Europeană, am atins un anume grad de democrație, libertate și prosperitate. Am început să cunoaștem, din nou, gustul dezvoltării și binefacerile ei", afirmă Regele Mihai în tradiţionalul său mesaj adresat poporului român de Anul Nou.

Fostul suveran susţine că -"alegerile libere sunt fundamentul democrației. Dar ele sunt utile doar dacă aduc o guvernare mai bună, pentru ca țara să se dezvolte. Criza economică, prezentă în întreaga lume, ne îngrijorează, de aproape doi ani încoace. Anul 2010 pare să aducă semne mai bune, iar o administrare competentă va putea feri țara de multe neajunsuri".

"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre. Ei toți au fost călăuziți de simțul datoriei, de curaj si de altruism. Vom pierde respectul și încrederea lumii față de România dacă vom continua să ne abatem de la aceste idealuri", consideră Regele.

Pe final, urările: "Crăciunul și Anul Nou sunt ocazii în care familia fiecăruia se adună pentru a se bucura împreună de iubire, gânduri bune și grija unuia față de celălalt. Vă transmit tuturor afecțiunea mea și a Casei Regale. Familia mea a fost, în anul 2009, în prima linie a vieții publice, susținând sute de acțiuni în țară și în străinătate. Anul viitor vom fi prezenți în București și în întreaga țară, precum și în Europa și lumea întreagă, încercând să aducem un viitor mai bun românilor. Vom fi mereu alături de voi, păzind valorile Statului și ale națiunii noastre.Așa să ne ajute Dumnezeu! Mihai I"

realitatea.net

Comentarii