România, din nou în criză profundă – Comemorarea masacrului legionar de la Jilava

Un prim lot al elitelor neamului a fost exterminat
“Opera” asasinilor legionari a fost continuată pe scară naţională, după 1947, de către comunişti
La 20 ani de la înlăturarea dictaturii ceauşisto-securiste, România încă îşi caută ieşirea din întuneric


În aceste zile, ţara noastră traversează o criză cu ramificaţii multiple în plan economico-social, instituţional şi politic. Din 1989, cetăţeanul de rând aşteaptă fatalist împlinirea promisiunilor făcute la revoluţie. Cei mai puţin răbdători şi-au luat lumea în cap. Din păcate, printre ei se regăsesc multe vârfuri din diverse domenii de activitate. România s-a afundat în sărăcie şi pare jefuită de speranţe în viitor. S-ar zice că noi suntem capabili încă să învăţăm ceva din lecţiile trecutului. Şi una dintre cele mai dure ni le-a predat istoria acum 69 ani, la o dată care a marcat începutul declinului, sau dacă vreţi, intrarea dintr-un labirint din care ne chinuim şi acum să ieşim.
aptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 când la Penitenciarul Jilava (nume oficial: “Penitenciarul Bucureşti”) a venit o grupă de legionari înarmaţi care au ucis 65 arestaţi, ofiţeri superiori şi fruntaşi ai vieţii politice româneşti interbelice. La 4 septembrie 1940, la propunerea lui Horia Sima, şeful partidului de extremă dreapta (fascist) Garda de Fier şi comandantul organului său paramilitar Mişcarea Legionară (descrisă de Alexandru Creţianu ca o mişcare paramilitară fascistă, stil SS), regele Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu mandatul de formare a guvernului. 


La 5 septembrie 1940, Antonescu i-a cerut regelui puteri depline, suspendarea Constituţiei şi dizolvarea Parlamentului, iar în seara aceleiaşi zile i-a cerut regelui să abdice şi să părăsească ţara. Puciul a reuşit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 şi s-a expatriat, cedând tronul fiului său, prinţul Mihai. Una dintre primele acţiuni ale noului prim ministru, generalul Ion Antonescu, a fost arestarea lui Mihail Moruzov, creatorul şi şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române – SSI (1924-1940) şi a adjunctului său, Niky Ştefănescu. Moruzov trebuia eliminat pentru că ştia prea multe – Horia Sima era interesat să nu se afle că a fost agent informator al SSI, iar Antonescu se temea de divulgarea conţinutului compromiţător al dosarului său personal deţinut de Moruzov.

Cu ocazia reînhumării cu funeralii naţionale a lui Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, viceprimministru, a arestat o serie de foşti fruntaşi politici şi înalţi funcţionari incomozi, “carlişti”, sau care ar fi avut vreo legătură cu împuşcarea “Căpitanului” Codreanu şi i-a internat la Penitenciarul Jilava. Judecătorii care au semnat aceste “mandate de arestare preventivă pentru continuarea şi definitivarea anchetei” ştiau că Penitenciarul Jilava se afla în custodie legionară, fapt care pereclita viaţa arestaţilor. Tribunalul Bucureşti s-a simţit obligat să intervină şi, sub pretextul colectării de mărturii pentru pregătirea proceselor, a dispus transferarea unora dintre arestaţi la alte închisori. Prefectul de Poliţie al Bucureştiului, Ştefan Zăvoianu, colaboratorul legionarilor, a considerat că ordinul vine de la Antonescu, care şi-ar fi schimbat părerea în privinţa dorinţei de eliminare a acestor nedoriţi responsabili de moartea “Căpitanului” şi a refuzat să execute directivele Tribunalului. Atunci, la 26 noiembrie 1940 s-a cerut ajutorul armatei pentru a executa transferul arestaţilor. Zăvoianu a aflat că este pe cale să fie neutralizat şi a decis să acţioneze de urgenţă. În noaptea respectivă au fost asasinaţi cei 64 deţinuţi în arest preventiv, politicieni şi ofiţeri superiori ai armatei şi poliţiei, sub acuzarea de complicitate la arestarea şi executarea lui Codreanu.
 

Printre cei 65 arestaţi asasinaţi s-au numărat:
- Generalul Gheorghe Argeşanu, fost ministru al Apărării Naţionale, fost prim ministru;
- Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie;
- Generalul de Poliţie Gabriel Marinescu, fost prefect al Poliţiei Capitalei (1930-1937), subsecretar de stat la Interne (1937), ministru de Interne (1939) şi ministru al Ordinii Publice (1939), cel mai ilustru fiu al Tigveniului, prima localitate rurală electrificată din România;
- Generalul Ion Bengliu, originar din comuna Corbeni, comandant al Jandarmeriei Române (1938-1940). Ani la rând, soţia sa, d-na Irina Bengliu, fostă Miss România, care s-a bucurat şi de admiraţia regelui Carol al II-lea, îşi petrecea vara în casa familiei, de la Corbeni, chiar şi la anii senectuţii evocând cunoscuţilor o Românie pe care puţini o cunoscuseră. Astăzi, imobilul se află în proprietatea familiei cunoscutei artiste plastice, prof. Elena Stoica, maestru şi descoperitor de talente argeşene care au făcut cunoscut numele ţării noastre în lume;
- Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii al Armatei şi adjunctul său, Niky Ştefănescu etc.
 

În felul acesta, Zăvoianu s-a asigurat că mărturii, anchete şi procese jenante, atât pentru Horia Sima şi conducerea legionară, cât şi pentru Antonescu nu vor mai avea loc.
Cine a fost Gabriel Marinescu?
Gabriel Marinescu (n. 7 noiembrie 1886, Bucureşti – d. 27 noiembrie 1940, general şi om politic român, a îndeplinit funcţiile de prefect al Poliţiei Capitalei (1930-1937), subsecretar de stat la ministerul de interne (1937), ministru de interne (1939) şi ministru al Ordinii Publice (1939). S-a născut la data de 7 noiembrie 1886, în municipiul Bucureşti. Tatăl său a fost timp de peste patru decenii comandant al Şcolii Primare de la Malmaison, astfel încât tânărul Gabriel a trăit printre ofiţeri. A studiat la Colegiul “Sfântul Sava”, urmând apoi cursurile Şcolii Fiilor de Militari din Iaşi. La 1 iulie 1907 a absolvit Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie din Dealul Spirii, ca şef al celei de-a 50-a promoţii, fiind înaintat la gradul de sublocotenent.
După trei ani era avansat locotenent, apoi căpitan (în 1915) şi maior (1 aprilie 1917). În perioada primului război mondial, ofiţerul Gabriel Marinescu din Regimentul 2 Vânători a luptat în linia întâi în funcţia de comandant de batalion. A fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” (cea mai înaltă distincţie militară de război a României, instituită prin Înaltul Decret Regal nr. 2.968/26 septembrie 1916, semnat de Regele Ferdinand Întregitorul) prin Înaltul Decret Regal nr. 849/11 august 1917, “pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă cerând să lupte în linia întâi cu batalionul său la ruperea frontului german de la Mărăşti, unde, în ziua de 11 iulie 1917, a cucerit poziţiile întărite ale acestuia şi apoi satele Topeşti şi Bârseşti, de pe valea râului Putna”.
După război, în anul 1918, este numit comandant al Regimentului 9 Vânători. A fost înaintat apoi la gradele de locotenent-colonel (1921) şi, în fine, colonel (1 octombrie 1926). Din iniţiativa sa s-a construit Monumentului luptătorilor din Regimentul 9 Vânători, existent şi astăzi la intersecţia Splaiul Independenţei – Şoseaua Cotroceni (la Podul Cotroceni, în zona străzii Ernest Djuvara, de lângă Grădina Botanică), din solda sa şi militarilor comandaţi de el. Este numit în fruntea Consiliului de Război al Corpului II Armată, apoi adjunct al şefului Statului Major al Inspectoratului General al Jandarmeriei.
După revenirea prinţului Carol în ţară, colonelul Marinescu şi colonelul Paul Teodorescu (comandantul Regimentului 2) îl întâmpină şi îl conduc apoi la Cotroceni cu fanfară, cu surle şi trâmbiţe, fără aprobarea superiorilor, iar aici cele două regimente îl întâmpină în uniformă de mare ceremonie. Ca urmare, la data de 11 iunie 1930, colonelul Marinescu este numit prefect de poliţie al Capitalei, îndeplinind această funcţie până la 23 februarie 1937. Printre realizările sale se numără înlocuirea gardienilor publici analfabeţi.
La data de 23 februarie 1937 este numit subsecretar de stat la Ministerul de Interne în Guvernul Gheorghe Tătărăscu (3), ocupând această demnitate până la 28 decembrie 1937, ministru de interne fiind chiar primul ministru Gheorghe Tătărescu. Este înaintat la gradul de general de brigadă la 10 mai 1937. Revine la 1 februarie 1939 în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne în guvernele conduse de patriarhul Miron Cristea şi de Armand Călinescu.
La 21 septembrie 1939, după asasinarea lui Armand Călinescu, generalul Marinescu este numit în funcţia de ministru de interne, în cabinetul generalului Gheorghe Argeşanu. În această calitate este însărcinat cu represiunea legionarilor. După o săptămână, Marinescu devine ministru secretar de stat însărcinat cu Ordinea Publică (28 septembrie – 23 noiembrie 1939) în guvernul condus de Constantin Argetoianu.
În septembrie 1940, după proclamarea statului naţional-legionar, Gabriel Marinescu este arestat şi închis la Închisoarea Militară Jilava, singur în celula nr. 4. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, orele 01.00, a fost asasinat în celulă de către o echipă a morţii legionară. În corpul său s-au găsit 10 gloanţe, din care trei i-au străpuns craniul. După cum precizează relatările celor care au asistat la asasinatele din acea noapte, generalul îi primeşte pe asasini şi, cu ultimele vorbe, îi înjură birjăreşte.


Alexandra SIMIONESCU


http://argesuldenord.wordpress.com/

Comentarii