«Ziua infamiei» la români - 30 decembrie 1947

Regele Mihai şi mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român


30 decembrie 1947 rămâne, pentru cei mai mulţi dintre români, o adevărată zi a infamiei, reprezentând data la care puterea comunistă de atunci, sprijinită direct de Armata Roşie de ocupaţie, a dat o lovitură de stat şi a instaurat un regim republican dictatorial.

Vreme de mai bine de patru decenii de dictatură comunistă şi încă două decenii de rătăcire prin tranziţie, sfârşitul fiecărui an aduce nu doar bucuria sărbătorilor de iarnă, ci şi amărăciunea comemorării republicii. Nu este o simplă ironie menită a atrage atenţia asupra unui fapt istoric trist, care a deturnat România de la istoria sa firească, întrerupând brutal tradiţia şi rostul instituţiei monarhice, ci şi un semn de întrebare pentru cei care astăzi ignoră necesitatea reaşezării în matca firească. Regele Mihai a rămas un simbol, în ciuda minciunilor utilizate sistematic, a încercărilor eşuate de a compromite toate elementele care aminteau de regimul monarhic, ba chiar de încercările brutale de intimidare a celor care susţin adevărul istoric.


Puterea comunistă nu a reuşit să-i împiedice pe români să-şi respecte Regele chiar şi când Majestatea Sa se afla în exilul forţat, aşa cum nu au avut succes nici urmaşii acestora de după 1989, primii ani de democraţie post-decembristă fiind marcaţi de repetatele încercări ale noii puteri de a-i refuza dreptul legitim de a reveni în ţară. Timpul a lucrat în favoarea Regelui şi a Casei Regale. În prezent, nimeni nu-şi mai poate imagina că Regele Mihai poate fi ţinut departe de ţara în care a revenit şi, după atâţia ani în care proprietatea privată a fost călcată în picioare, drepturile Majestăţii Sale de cetăţean român mai pot fi nesocotite. Din nefericire, prea mulţi dintre politicienii de astăzi nu-şi asumă proiectul restauraţiei.

Istoria unei zile ruşinoase

Numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai exilului românesc, intelectuali veritabili, printre care istorici de renume şi specialişti în drept, au atras atenţia că România îşi poate recupera adevăratul loc în Europa doar prin recuperarea istoriei nefalsificate. Într-un apel lansat public şi adresat autorităţilor, aceştia susţineau necesitatea unei decizii prin care monarhia să-şi reintre în drepturi.

Adevărata istorie era prezentată succint şi, pentru a oferi cititorului posibilitatea de a cântări, lăsăm textul să vorbească de la sine: “În ziua de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unităţi militare fidele comuniştilor, iar Garda Regală a fost dezarmată. Petru Groza şi Gh. Gheorghiu - Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I să abdice, şantajându-l cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti, ţinuţi sub arest. Sub ameninţarea anihilării fizice, Regele a semnat documentul de abdicare, pentru Sine şi urmaşii Săi. Prin faptul că abdicarea s-a făcut sub presiunea şantajului, actul este lovit de nulitate. În plus, comuniştii au nesocotit faptul că Regele nu putea acţiona decât în nume propriu, şi nicidecum pentru instituţia Monarhiei ca atare. Aşadar, convingerea că prin semnătura smulsă Regelui s-a abolit implicit şi Monarhia a fost complet aberantă. În şedinţa Adunării Deputaţilor, convocată în grabă după abdicare, ar fi urmat ca aceasta să fie confirmată, prin adoptarea Legii nr. 363, care proclama Republica Populară Română şi abroga Constituţia din 1923. La acea şedinţă nu s-a atins cvorumul necesar pentru asemenea decizii, doar 60 de deputaţi fiind prezenţi. Aşadar, abolirea Monarhiei nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul României. Mai mult, modificarea formei de guvernământ ar fi trebuit să fie confirmată de majoritatea populaţiei ţării, printr-un referendum. Aşa cum Regele Carol I fusese adus pe tronul României în urma unui plebiscit la care obţinuse o covârşitoare majoritate favorabilă, tot aşa şi abolirea Monarhiei ar fi trebuit să fie confirmată printr-un referendum. În deceniile care au urmat, nu s-a ţinut cont de faptul că Monarhia nu fusese, de fapt, abolită de drept şi că peste Regatul României nu se putea suprapune altă formă de stat, oricare ar fi fost ea. În concluzie, din punct de vedere pur juridic, Monarhia nefiind abolită realmente, România este până în ziua de azi un Regat, iar Majestatea Sa Regele Mihai I este Suveranul de drept al acestei ţări.”

Mihai FIRICĂ


Editie.ro

Comentarii

  1. Ziua de 30 decembrie 1947,Ziua abdicarii sub presiune a MS regele Mihai I,este ziua cea mai neagra a istoriei neamului romanesc.Romania isi pierdea Suveranul!Poporul isi pierdea lumina ochilor!
    Un adevarat doliu s-a asternut pe sufletele tuturor romanilor,doliu care a tinut nu mai putin de 63 de ani.
    La aceias data,in mod samavolnic si fara ca Monarhia sa fie abolita,s-a declarat cea mai scabroasa si perfida forma guvernamentala-Republica Populara Romana.Pentru noi traitorii acelor nenorocite timpuri,Republica aparea ca o ghionoaie,ca o paparuda besmetica,ca o stafie cu coasa in mana!
    Primul lucru pe care l-a instaurat republica ,a fost teroarea.A fost cumplit.Nu mai aveam Rege,nu mai aveam cine sa ne apere.Tot romanul la orase si sate plangea, pentru plecarea Regelui din tara.
    A aparut frica ,nemaiintalnita pana atunci.Am pierdut si icoana sfanta care, a fost MS Regina Elena!.
    Minciuna a luat instantaneu locul adevarului.
    Puscariile au fost tixite cu cei mai valorosi oameni ai tarii,indiferent de patura sociala.Discriminarea de clasa sociala facea ravagii.Ura de clasa a fost unealta de care se servea puterea.Daca ma credeti,simteai cum ,crapa pietrele de atata jale!Lacrimile romanului erau sterse cu dosul manecii.Tot romanul astepta minunea dumnezeiasca,prin care tanarul,frumosul nostru ,inteleptul ,iubitorul nostru Rege ,sa se intoarca in tara.Cu totii aveam incredere neclintita si simpatie pentru americani.Toti asteptam ,sa vina americanii.Alta vorba nu mai exista ,cand se intalneau doi oameni:" stai linistit,VIN AMERICANII!"
    Asa ne-am amagit 43 de ani.Ori am fost tampiti,ori ne-a luat Dzeu mintile!
    De Dzeu sa mai pomeneasca cineva?Interzis! Toata lumea sa devina atee,pentruca asa doreau muschii lui tatuca stalin.Si uite asa dupa ce criminalii de la putere au carat toate bunurile la rusi,luandu-ne si bucatica de la gura,majoritatea s-a procopsit si cu ateismul.Acum sa vad,pe patul de moarte si in fata lui Dzeu si Isus Hristos,cum se descurca!
    Din atei,era usor sa plamadesti,tradatori,vanzatori de tara,hoti,femei desfranate si tot ce-si doreau.
    Din toata tara ,cei mai zabalosi,mai tampiti, mai inculti si mai lenesi erau pusi,primari,sefi de sindicate,ministri membrii cc,primi secretari etc.
    Este dreptul poporului roman sa-si recapete Monarhia,sa-si recapete Regele
    si Constitutia de la 1923.
    Fie ca anul 2011 sa fie anul dreptatii,care sa fie numit ANUL REGAL!
    Anul REVENIRII MONARHIEI!
    "La MULTI ANI!" Majestate.
    "La MULTI ANI!"Princpesa Mostenitoare!si Principe Nicolae!
    Rugati-va la Dzeu,sa fie dupa gandul meu!
    Niciodata in istorie Romania nu a avut mai multa nevoie de Monarhie ca in prezent!Alt fel,dupa cum a afirmat Tasente Tanase pe blogul sau www.tashy.ro Romania va dispare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu