Ce mai ştiu românii despre rege?

Ce mai ştiu românii despre rege?

O asociaţie studenţească a lansat la Cluj un concurs naţional de istorie pe tema redescoperirii rolului jucat de familia regală în modernizarea României.

Elevii din întreaga ţară au la dispoziţie şase luni pentru a participa la un concurs inedit de istorie modernă, cu premii considerabile, susţinut de nume sonore în domeniu şi care se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. În competiţie vor fi analizate lucrări de cercetare care au ca temă rolul jucat de regii României în modernizarea statului.

Este o iniţiativă deosebită, inedită pentru mesajul pe care această generaţie îl dă. O dată, titlul asociaţiei care organizează concursul - Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României (ITMR) - înseamnă că tinerilor le pasă că România mai are multe de realizat, dar că procesul de modernizare este pe mâini bune. În al doilea rând, regalitatea, una dintre instituţiile cele mai respectabile din societatea românească a fost un factor cheie în modernizarea noastră”, a declarat profesorul Nicolae Păun de la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai, unul dintre susţinătorii proiectului. De altfel, ITMR a luat naştere în sânul Facultăţii de Studii Europene, însă are în prezent membri din cele mai variate specializări universitare.

Concursul naţional de cercetare istorică lansat ieri de ITMR se intitulează “Prezenţe ale regalităţii în comunităţile locale” şi încurajează elevii liceelor din întreaga ţară să studieze arhivele locale pentru a găsi dovezi ale prezenţei membrilor familiei regale în cadrul unor ceremonii, vizite oficiale, vizite diplomatice sau chiar întâlniri private care au schimbat ulterior faţa societăţii româneşti în perioada 1866-2010. Participanţii trebuie să-şi cedeze drepturile de autor în favoarea ITMR, care intenţionează la finalul concursului să publice un volum cu cele mai bune eseuri şi cercetări.

Calendarul competiţiei

În perioada ianuarie-iulie elevii interesaţi îşi elaborează lucrările, urmând ca în iulie-august să fie evaluate de un juriu de specialişti. Rezultatele finale vor fi făcute publice în septembrie 2011, câştigătorii urmând să fie recompensaţi cu premii în bani şi cărţi. Din juriul de experţi vor face parte istoricii Dan Berindei, Nicolae Bocşan, Adrian Cioroianu, Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Toader Nicoară, Nicolae Păun, Zoe Petre şi Şerban Tanaşoca. Informaţii suplimentare despre concurs pot fi aflate pe site-ul www.concurs.itmr.ro

ziuadecj.ro

Comentarii