Istoria conflictelor dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern

Istoria conflictelor dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern

Procesele din Germania ale familei regale a României pe tema atribuirii titlul "de Hohenzollern-Sigmaringen" şi principelui Radu reprezintă doar ultimul dintre conflictele dintre aceasta şi Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen.

Disensiunile au apărut chiar din timpul Primului Război Mondial. Motivul principal fiind acela că Regele Ferdinand, respectând interesul şi voinţa statului pe care îl reprezenta la acel moment, a trecut peste legăturile de sânge şi a intrat în conflict împotriva Germaniei.

Cum a ajuns o parte a casei de Hohenzollern-Sigmaringen să guverneze România

În 1866 guvernul României a cerut prinţului Karl Anton, şeful casei Hohenzollern-Sigmaringen, de ca al doilea fiu al său, Carol să devină principe al tânărului stat român. Pe 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului României. La început relaţiile între casa din care principele provenea şi acesta au fost extreme de bune. Pe acest fond Carol I a devenit o garanţie pentru investitorii germani ai vremii.

Carol I nu a avut urmaşi. Singura sa fiică Măriuca a decedat al numai 4 ani de scarlatină. Pentru ca dinastia regală românească să îşi păstreze apartenenţa la Hohenzollerni, Carol I a apelat la casa din care provenea pentru a găsi un succesor.

Potrivit succesiunii din interiorul casei, pe tronul românesc trebuia să urce Leopold, fratele mai mare al lui Carol I, însă acesta a renunţat în favoarea fiilor săi – în ordine Wilhelm, Ferdinand, Karol Anton. În 1886 printr-o scrisoare oficială, Wilhelm renunţa la drepturile succesorale, tronul României revenind lui Ferdinand.

Stricarea relaţiilor

Primul Război Mondial şi moartea regelui Carol I, cel care amenţinut bunele relaţii dintre regalitatea românească şi casa din care regii proveneau, avea să ducă la alterarea acestei legături.

Chiar dacă prima mare conflagraţie mondială începuse şi chiar dacă regele Carol I dorea ca România să intre în război de partea Germaniei, ţara nostră a rămas neutră până în 1916.

În 1914, Carol I moare, iar coroana revine lui Ferdinand, care căsătorit cu o descendentă a monarhiei britanice, Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, decide intrarea în război împotriva Imperiului German, condus de Împăratul Wilhem al II-lea şi împotriva familiei sale, condusă la acel moment de fratele său mai mare Wilhelm, cel care renunţase la drepturile succesorale.

Drept urmare, regele Ferdinand a fost exclus din casa de Hohenzollern împreună cu toţi urmaşii săi. Ulterior s-a revenit asupra deciziei şi urmaşii regelui Mihai I au recăpătat titlul de Hohenzollern-Sigmaringen.

Alte cazuri de monarhi care şi-au renegat originile

Hotărârea luată de Majestatea Sa Regele Mihai în momentul în care se împlinesc 175 de ani de când Carol de Hohenzollern a depus jurământul ca principe de a renunţa la numele de "Hohenzollern-Sigmaringen" nu este una singulară. De-a lungul vremii au mai existat monarhi care şi-au renegat originile.

Un caz celebru este cel al regelui britanic George al V-lea, care ,în 1917, renunţă la titlul de Saxe-Coburg şi Gotha, moştenit de la prinţul consort al Reginei Victoria, Albert, şi îl schimbă în englezescul Windsor.

Adevărul

Comentarii

  1. Cand MS Regele Mihai I a fost obligat ca prin presiune sa abdice fortat, la data de 30 .12 .1947,Casa Princiara de Hohenzollern nu i-a oferit nici un sprijin.Impresia pe care ne-a lasat-o oamenilor din popor dea-lungul evenimentelor, a fost mai degraba de hartuire.MS regele Mihai I in mod constant a dovedit poporului roman credinta desavarsita si ajutor neconditionat timp 64 de ani ,in situatiile grele,cu toateca a fost dat afara din tara fara nici un motiv.MS Regele Mihai,constient pe deplin si responsabil,a acordat titlul de Alteta Regala dlui Radu Duda ,un roman provenit din strabuni de viteji - hatman.
    Vreau sa se stie ca intreg poporul roman este alcatuit din nobili recunoscuti sau uitati.Poporul roman este un popor alcatuit din eroi si martiri care si-au inchinat viata Regilor nostrii ilustrii si Patriei.Hotararile MS Regelui Mihai sunt lege pentru noi.Viata lunga uram MS Regelui Mihai si cu ocazia aniversarii din data de 07 o6 a ASR Principele Radu ii spunem "LA MULTI ANI!"

    RăspundețiȘtergere
  2. Hotararile MS Regelui Mihai nu le judecam ci le respectam. Cred ca e atitudinea cea mai potrivita a tuturor romanilor. In ceea ce ma priveste sunt alaturi de Majestatea Voastra, va urez si eu viata lunga, de asemenea ASR Principelui Radu Duda La Multi Ani, putere, curaj, intelepciune, izbanda in tot ceea ce intreprindeti si sa dea bunul Dumnezeu sa-mi vad tara condusa de Casa Regala a unei Romanii, infloritoare, puternica si respectata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Jos bolsevicii kgb-isti cu titluri nobiliare

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu