Cele patru anotimpuri de la Casa Regală, reunite în “Anul Regelui”

La Curtea Veche Publishing este în pregătire volumul Anul Regelui – o prezentare amplă şi fascinantă a vieţii Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi. Cartea este scrisă de Principele Radu al României cu pasiune şi dăruire ca un omagiu Regelui Mihai I, cu ocazia aniversării celei de-a 90-a aniversări.

Despre regalitate se spune că este o lume aparte. Casele sunt castele, numele sunt precedate de Majestate sau Alteţă, zilele sunt pline cu întâlniri oficiale şi vizite, acte de caritate şi protocol. Nu este o viaţă uşoară, dar este una extrem de fascinantă. Anul Regelui se referă, pe de o parte, la cum se desfăşoară un an în Familia Regală, pe parcursul fiecare anotimp, iar pe de-altă parte este un omagiu adus Regelui Mihai I cu ocazia celei de-a 90-a aniversări. Curtea Veche Publishing continuă să dezvăluie astfel de fragmente din viaţa Familiei Regale, prin publicarea acestui volum scris de Principele Radu al României, zugrăvind, în detaliu: viaţa de la Palatul Elisabeta şi de la Palatul Săvârşin, sărbătorile din jurul Majestăţii Sale, activităţile de zi cu zi ale membrilor Casei Regale, personalul din jurul Majestăţii Sale, protocolul de la Casa Regală – toate însoţite de fotografii în exclusivitate.

Volumul încearcă să dărâme barierele de protocol şi rigoare impuse de statutul regal şi să pătrundă în profunzime, arătând lumea ascunsă între copertine şi perdele grele. Cartea încearcă să răspundă curiozităţii oricărui om care doreşte să afle mai multe despre Familia Regală. Sunt descrise în amănunt diferitele evenimente la care iau parte membri ai Familiei Regale a României, de la vizite externe, oficiale sau nu, până la întâlniri economice sau de lucru, de la jubilee, aniversări şi ceremonii, la momente intime, petrecute între prieteni şi rude. În finalul cărţii există de asemenea şi alte câteva secţiuni de interes pentru publicul larg, precum un arbore genealogic, o listă a persoanelor care au primit decoraţii regale, sau o prezentare amănunţită a etichetei ce se cuvine a fi respectată în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

ASR Principele Radu al României scrie într-un stil cald şi apropiat, volumul având astfel nu numai valoare documentară şi istorică, ci şi un stil accesibil şi uşor de parcurs. Anul Regelui dovedeşte între coperţile sale că Familia Regală nu numai că nu a stat în loc, ci dimpotrivă, este foarte actuală şi prezentă în vieţile noastre şi în istoria de zi cu zi a României.

curteaveche.wordpress.com

Comentarii