Interviu cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României

Interviu cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României

Interviu cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României pentru revista “Sfera politicii”, realizat de Aurora Martin la Palatul Elisabeta, octombrie 2011

1. Alteţă, într-o perioadă decisivă pentru hotărârea locului ţării noastre pe scena internaţională, aţi fost reprezentant special al Guvernului României. Ca să amintesc doar o misiune relevantă, vizita de atunci în Bulgaria (anul 2002), dincolo de aportul la întărirea colaborării economice şi culturale, a reevaluat importanţa creării unui tandem pentru integrare. Care a fost contribuţia Alteței Voastre Regale şi care a fost rolul Casei Regale în integrarea României în structurile Euro-Atlantice?

1. Aş pune întrebarea dumneavoastră într-un context puţin mai amplu, pentru a vorbi despre substanţa diplomaţiei regale, o diplomaţie diferită de cea politică sau de cea culturală. Totul a reînceput în 1997, când Majestatea Sa a fost invitată să pledeze pentru integrarea României în NATO în câteva dintre ţările membre ale Tratatului din Occidentul european. S-au scurs de atunci 14 ani şi diferite echipe de administrare politică a ţării au ajuns între timp la putere, cinci sau şase guvernări, acoperind întreg spectrul doctrinelor politice din democrație. Faptul că membrii Familiei Regale (Regele, Regina, Principesa moştenitoare și cu mine) am continuat să servim interesul românesc cu instrumentul diplomatic regal, fără întrerupere, timp de 14 ani, sub toate guvernările, arată că există un fel de a consolida poziţia României în lume care trece dincolo de alternanţele la putere. Guvernările creştin-democrate, socialiste sau liberale sunt firești în succesiunea lor ideologică, aceasta asigură democraţia. Dar diplomaţia nu este doar o manifestare democratică, ci şi una profesionistă, strict legată de competență și de ierarhie, aşa cum sunt Armata sau Academia. Domenii de acest fel se supun doar parţial regulilor democratice. Avem, în spectrul super democratic al Europei Occidentale de astăzi, omul politic, cel care este în vârful instituţiei, dar el are nevoie să fie înconjurat de o pătură întreagă de specialişti de primă clasă, care duc, de fapt, performanţa mai departe. Omul politic este leader-ul, cel care dă direcţia, profesionștii sunt însă cei care pun în practică şi ajustează, cu competenţă, acţiunea, în fiecare săptămână, lună, an, „ținând mereu pe hartă” ţara lor, cu cea mai înaltă eficacitate.

Coroana este importantă în acţiunea diplomatică a țării, uneori chiar într-o republică, aşa cum este România. Fiindcă țara are vulnerabilităţi, parte rămase din perioada comunistă, parte provocate de perioada post-decembristă. Aşa cum specialistul păstrează memoria instituţională şi îmbracă, în competenţă, autoritate și eficacitate ordinul primit de la politician, tot aşa Coroana este un elelement de continuite în diplomaţia bilaterală, şi multilaterală. Una este să poarte solia țării un om care a bătut acel loc de multe ori în viaţă şi alta este să meargă cineva care vine pentru prima oară. Una este să vină un reprezentant al Coroanei, instituţie cu legitimitate şi o autoritate de aproape o sută cincizeci de ani, şi alta este să vină cineva de la o instituţie creată ieri, despre care nu se ştie nimic, pentru că nu are trecut. Aşa se explică de ce Reprezentantul Special al Guvernului a avut eficacitate, ca instrument. În plus, el nu a fost „al Guvernului”, ci „al Guvernelor”, pentru că poziţia mea a durat şase ani şi a fost în parteneriat cu trei guvernări diferite: cea liberalo-PD-istă, liberală şi cea social-democrată înainte, între 2002 și 2004. Dar totul a început în anul 1997, sub guvernarea Ciorbea, când Preşedintele Constantinescu l-a rugat pe Regele Mihai să meargă în şapte ţări europene şi să susţină intrarea în NATO. Aceasta a fost debutul unei colaborări instituţionale neîntrerupte.

Bulgaria a avut o poziţie similară cu România, datorită sincronizării în intrarea în NATO şi în UE, având, însă, şi o mulţime de diferenţe faţă de noi. Faptul că pe atunci Premierul bulgar era chiar Regele Simeon II a făcut o mai uşoară punte de legătură între noi şi ei. Nu ne adresam doar unui leader politic, ci şi unui văr, unui om pe care îl urmărim de ani de zile în impecabilul lui parcurs public. Simeon al II-lea nu a fost doar premier, timp de patru ani din viaţa lui, ci un redutabil om de afaceri, un fin diplomat, un susţinător al intereselor ţării lui, un om public de primă mărime. Toate cercurile mondiale, de la cele de afaceri, până la cele regale sau diplomatice sau ştiinţifice sunt încântate să-l aibă pe Simeon al II-lea musafir, în orice fel de poziţie s-ar afla: că este un fost monarh, că este premier sau că este pur şi simplu unul dintre marii înţelepţi ai momentului.
Cam aceasta e povestea Reprezentantului Special.

2. De curând, Ambasada SUA îl elogia pe Majestatea Sa Regele Mihai, dând publicităţii discursul fostului preşedinte Harry Truman, rostit cu prilejul decorării monarhului român cu Legiunea de Merit. “Prin judecata lui superioară, prin îndrăzneala acţiunii sale şi prin înaltul caracter al conducerii sale, Regele Mihai I a avut o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”. Totodată, regele a fost invitat la Moscova de către preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. Sunt acestea evidenţe care arată că Majestatea Sa este singura personalitate română recunoscută de la Est la Vest, bucurându-se, în egală măsură, de stimă la Washington, dar şi la Moscova. În ce măsură consideraţi că regele reprezintă un factor de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia?

2.În spectrul puterii politice de la noi, Regele se află într-o poziție importantă, inegalabilă în contextul istoric al relaţiilor cu Rusia. Nu din cauza deficienţelor comportamentale ale unui om sau ale unei instituţii de astăzi. Voi încerca să mă explic.

În mod eronat, România a avut, după 1948 încoace, şefi de Stat eminamente politici. Aici este moștenirea păguboasă și vulnerabilitatea leadership-ului românesc. Începând cu anul 1968, România a avut un șef de Stat care s-a numit Președinte și amuzamentul este că toţi cei patru care au ocupat această funcție până astăzi au numele încheiat cu „escu”. Toţi au fost profund politici în manifestarea lor, deși s-au comportat public foarte diferit unul faţă de celălalt. După 1989, România a devenit o democrație, dar vulnerabilitatea Establishment-ului a rămas şi ea a îmbrăcat două aspecte:

- Un aspect instituţional. După anul 1989 nu s-a schimbat substanţa instituţiilor. A fost pus la loc doar cadrul tabloului, nu şi „opera de artă” propriu-zisă. S-a instaurat democrația, legislația s-a schimbat, în frunte cu Legea fundamentală. Dar rolul profesionistului din Establishment (specialistul în agricultură, în economie, în finanţe, în învăţământ) nu a fost „restaurat”. Înainte de al doilea război mondial, competentul avea autoritate. După 1989, au existat mulți oameni care ştiau să-şi facă treaba, dar ei niciodată nu reprezentat, nici în deciziile puterii, nici în mersul instituțional, o adevărată autoritate. Întotdeauna a fost strivitoare decizia politicianului din vârf.

- Celălalt aspect al vulnerabilității a fost cel constituţional. Ironia soartei este că, după 1990, noi am avut parte de o Constituţie pe care toată lumea a criticat-o, dar puțini s-au obosit să o respecte (vorbesc de mediul puterii și de instituțiile publice, nu de cetățenii României). Aceste două atitudini sunt complet diferite: una este să nu fii de acord cu o Constituţie, pentru că nu e bine scrisă, pentru că nu e forma de guvernământ care îţi place (o manifestare a libertății), dar alta este să nu o respecţi zi de zi în viața instituțională (o abatere de la legalitate). Constituția nu este pusă acolo ca să te sperie sau ca să exercite asupra cetățeanului un caracter coercitiv, ci pentru a da principiile fundamentale ale mersului democrației și libertăților națiunii.

Preşedintele României postdecembriste a fost mereu un jucător politic, în detrimentul poziţiei pe care capitolul din Constituţie i-o dădea. Faptul că „materia primă” pentru Preşedinţie vine mereu din lumea politică (de regulă candidații sunt preşedinţii partidului lor) face ca, indiferent de alegere (socialist, creştin democrat sau liberal), să ajungă la putere „cel mai tare”. Or, acest „cel mai tare dintre politicieni” nu poate, de a doua zi, să se dezică de propria lui condiţie de om politic şi să se adapteze unei poziţii de reprezentativitate statală care îi cere exact contrariul: neutralitate, mediere, toleranţă, încrederea tuturor celorlalţi din spectrul politic. Sunt aspecte pe care nu ai cum să le obţii vreodată de la un politician învingător.

Această evidență obligă pe președinții-politicieni la o permanentă atitudine neconstituţională în activitatea de zi cu zi. În ultimii ani, am asistat la încălcarea flagrantă a literei Legii fundamentale, sub pretextul exercitării binelui în România. Uneori, oamenii care s-au succedat la Cotroceni în ultimii 22 de ani, au vrut binele, dar l-au făcut adesea într-un mod anticonstituţional şi acest lucru nu are cum să meargă la infinit. Dar, deocamdată, probabil, va continua.

Acum, întorcându-ne la povestea cu Rusia, spuneam că Majestatea Sa este omul de Stat aflat într-o poziție inegalabilă în relaţia cu Federaţia Rusă (și cu întreaga Europă orientală).

Federaţia Rusă este o ţară cu o poziţie unică faţă de România, din punct de vedere geografic şi istoric, politic, militar și economic. Istoric vorbind, a fost unul dintre cele trei imperii cu influenţă directă faţă de România medievală şi, pe urmă, modernă. Alături de Imperiul Otoman şi de cel Austro-Ungar, Imperiul rus a fost puterea care a influențat direct sculptarea noastră ca naţiune modernă, ca stat modern; a contribuit în bine, uneori, şi în rău, alteori. Două particularități comune ale celor trei imperii istorice au fost că se aflau foarte aproape de noi şi că au fost disproporționat de puternice față de noi. În secolul trecut, după dispariția Imperiului Otoman și a celui austriac nu a existat, în relaţia Republicilor Turciei și Austriei cu noi, niciun fapt militar, diplomatic sau politic grav, de natură să altereze relațiile noastre. În timp ce Uniunea Sovietică a contribuit direct şi din plin la distrugerea României, timp de patru decenii, după al doilea război mondial. Realitatea tragicei influențe sovietice asupra României urmează, deci, istoric, complexei influenţe pe care Imperiului Ţarist a avut-o faţă de noi.

Anul 1989 ne-a găsit cu o vulnerabilitate instituţională, constituţională și de legitimitate istorică. Fibra naţiunii era afectată, după ani de înfometare, umilire, demoralizare. Toate acestea nu s-au obținut, desigur, decât printr-o intensă influență nefastă a comunismului sovietic, fapt întâlnit în mai toate țările din regiune. Ai nevoie de un un răbdător și complex proces de reconstituire a acestor principii și valori pierdute, ca să poţi merge mai departe.

Iar Federaţia Rusă, urmaşa Unuiunii Sovietice, nu a încetat să existe, din punct de vedere geografic, politic, economic și militar, în aceeaşi proximitate față de noi. Dimpotrivă, ea a evoluat economic și politic, iar influența ei, ca putere regională, continuă să se exercite cu intensitate.

Dacă la aceste două influențe istorice mai adăugi şi existența Republicii Moldova (care cuprinde parte din populaţia şi teritoriul istoric al României), ajungi la una dintre cele mai dificile şi mai complexe relaţii pe care le poate avea o ţară relativ mică, aşa cum este România, cu un mare vecin, nu întotdeauna comod.
În fine, Uniunea Sovietică a fost pentru patru decenii una dintre cele două superputeri ale lumii, unul dintre cei doi poli ai Războiului Rece, fapt ce a influențat statele din întreaga Europă (occidentală, centrală și orientală), dar mai ale cele din imediata vecinătate geografică.

Pentru a putea continua, în beneficiul ţării noastre, o relaţie bună cu Federația Rusă, avem nevoie de un comportament statal caracterizat prin mult tact, răbdare simţ diplomatic, rafinament, disciplină de sine, cunoaştere istorică şi geopolitică remarcabile, de nota 10…, de nota 11, dacă se poate. În plus, ne trebuie o competenţă impecabilă. Adică lucruri care lipsesc establishment-ului postdecembrist, sistem relativ tânăr, cu tradiția sfărâmată, ale cărui modele sunt unele jalnice, altele contestate.

3. Şi pentru că tot suntem în zona de Răsărit, români sunt şi în Republica Moldova, iar Majestatea Sa a fost şi Regele basarabenilor. Care este abordarea, “strategia”Casei Regale faţă de românii din Moldova?

3. Am un răspuns optimist şi altul mai puţin plăcut de auzit. Cel frumos este că Regele Mihai şi, mai devreme, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost şi regii Basarabiei, iar acesta este un adevăr pe care îl poţi regăsi în comportamentul și memoria oamenilor la Chişinău şi la Orhei, la Bălţi, la Soroca, oriunde te-ai duce. Dacă ne-aţi însoţi, de exemplu, într-o vizită la ei, în oricare din aceste locuri, aţi vedea acest fapt. Am fost primiţi frumos de toată lumea. În anul 2005, am avut întâlniri cu guvernarea comunistă, cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, premierul Vasile Tarlev, Ministrul Apărării, Ministrul de Externe, Ministrul Economiei, Şeful Marelui Stat Major. Am vizitat cu mare plăcere Universitatea din Bălţi, vârful de lance al opoziţiei de dreapta, Universitatea din Chişinău, licee, asociații ale minorităţilor, membri ai societății civile.

Am fost primiţi remarcabil, chiar şi în sânul bisericii, să zicem aşa, adversare, pentru că Mânăstirea Curchi, dublă ctitorie regală (Ferdinand I şi Mihai I), este subordonată Mitropoliei Moldovei. Primirea la Curchi a fost impecabilă. Îmi aduc aminte de călugării mânăstirii, mulți tineri, care au intonat cânturi religioase de bun venit, vorbind despre Rege și despre bunicul său. Forţa de coeziune pe care o exercită Coroana între românii de aici şi românii de dincolo de Prut este incontestabilă și de neegalat. Ea poate să îmbrace cele mai eficace şi mai complete forme posibile în viitor, fiindcă se bazează pe identitate și tradiții, nu pe politică sau pe setea de putere și de dominare a celuilalt.

Răspunsul pesimist este acela că, pentru a putea cu adevărat să fii de folos fraţilor tăi, ai nevoie de câteva calităţi pe care noi nu le dovedim în practică. Pe basarabeni nu o să-i aducă aproape de noi poduri demagogice de flori şi lacrimi vărsate de farisei politici, aşa cum s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani, într-un circ de proporţii jenante. Dacă vrei să faci cu adevărat ceva pentru basarabeni, îi ajuţi să aibă investiţii străine (fără zgomot mediatic) și intervii răbdător pentru ca ei să iasă din starea de complex de inferioritate pe care le-a accentuat-o comportamentul nostru superior, din toate timpurile. În anii Regelui Ferdinand, existau, în lumea Establishment-ului, şi în mediul intelectual și academic, oameni care tratau Basarabia ca pe un fel de provincie, un loc de mâna a doua unde trimiţi pe cine-i mai puţin valoros. Or aceasta trebuie să înceteze mai întâi în mintea noastră. Basarabia este o parte tot atât de demnă şi de respectabilă din istoria României, din geografia ei, ca oricare alta. Indiferent care este situaţia administrativă sau politică de astăzi, dacă îi iubeşti cu adevărat, îi ajuţi, nu doar spui că îi ajuţi.

Eu am încercat să promovez economia lor, diplomaţia lor, de-a lungul ultimilor ani, fără declarații sforăitoare și zgomot politic. Atunci când am încercat să sugerez unui cotidian național publicarea unui material amplu privitor la misiunea economică organizată de Casa Regală la Chișinău, în anul 2005, am fost ignorat politicos. Noi mergem la Chişinău exact aşa cum mergem la Iaşi sau la Botoşani, dar nu toată lumea gândeşte aşa.
În anul 2005, am reuşit să pun împreună, cu ajutorul unui colaborator al meu de atunci, 250 de oameni de afaceri din ambele ţări, care s-au aşezat la masă şi au vorbit despre proiecte. Au fost atât de mulţi participanți, încât a trebuit să se deschidă Sala Mare a Palatului Republicii, pentru ca să-i poată primi pe toți cum se cuvine. Gazdele au spus că nu au avut niciodată, de la declararea independenţei, în anul 1991, un număr atât de mare de oameni de afaceri, puşi împreună.

Am încercat să vorbesc cu folos despre ei la Bruxelles, să-i ajut cu adevărat în mediile influente de acolo, fără să încerc să evit subiectele delicate legate de prezentul lor. Nu trebuie să minţi şi să spui lucruri exagerat de pozitive, este suficient să menționezi ceea ce este bun la ei, atâta cât este.
Şi mai ales avem nevoie să încetăm cu declarațiile sforăitoare, bătându-ne cu pumnul în piept. Acest comportament amator nu duce la nimic bun şi, apoi, irită inutil pe cei care nu doresc emanciparea basarabenilor.

În fine, există un lucru care se poate spune în egală măsură despre România și despre Republica Moldova: una este omul din societatea profundă, alta este leaderul. La noi, cel care degradează mai mult imaginea ţării este leaderul României, nu omul de rând. De multe ori, incompetenţa, superficialitatea, iresponsabilitatea leaderilor au făcut României mai mult rău decât au făcut-o infracţiunile de la Gare du Nord de la Paris sau din Italia. Noi nu vorbim despre cât de mult „rău instituţional” a făcut reprezentarea țării, în cadru oficial, economic, politic sau militar, de către politicieni fără autoritate, care se duceau, în mod iresponsabil, nepregătiţi la întâlniri, spuneau ce nu trebuie şi lăsau o imagine deplorabilă despre ţară.

Noi avem în societatea românească oameni competenți în instituțiile Statului, avem peste patru milioane de români în străinătate care fac lucruri bune în profesiile lor, avem patru sute de mii de tineri în universități din România și cincizeci de mii de studenți în străinătate. Aproape douăprezece milioane de români accesează Internetul. Acestea sunt aspecte relevante din prezentul şi viitorul României. Profesorii, inginerii, muzicienii, sportivii, arhitecții României, respectați şi încurajaţi, ar putea să facă miracole.

Ei bine, toți acești oameni amintiți în paragraful de mai sus nu sunt totuna cu conducătorii lor.

4. România trece printr-o perioadă de dezorientare: declinul demografic, emigraţia, statutul de ţară în faliment, aflată în postura de a împrumuta bani pentru salarii şi pensii, decalajele şi izolarea faţă de lumea occidentală (Olanda şi Finlanda s-au opus intrării în Shengen)… sunt realităţi care au distrus conştiinţa naţională. Dat fiind faptul că politica actuală nu pare să ofere prea multe soluţii viabile, cum se implică în salvarea identităţii şi unităţii naţionale Casa Regală?

4. Aici atingeți mai multe chestiuni importante în aceeaşi frază. Sunt obligat să le deosebesc puţin.
Scăderea demografică, criza economică, chiar criza mijloacelor şi criza morală nu sunt realităţi exclusiv româneşti. Suferă de declin demografic şi Occidentul european, poate anumite ţări chiar mai mult decât România.

Un fenomen comun în ţările bogate şi stabile occidentale, este acela că democraţia, dusă până la cele mai profunde consecințe pe care le-a cunoscut vreodată omenirea, are şi efecte secundare. Unul dintre ele este politizarea excesivă. Vedetele secolului actual nu mai sunt Hariclea Darclée, Sarah Bernhard sau Greta Garbo, ci Tony Blair, Nicolas Sarkozy și Silvio Berlusconi. Aceasta aduce un plus de putere individului însuși, nu instituției pe care ei o reprezintă. Astfel mediatizaţi (mai mult comercial decât politico-instituțional), ei sunt celebri în același fel în care sunt Brad Pitt sau Agelina Jolie. Acest tip mercantil de popularitate aduce însă o vulnerabilitate instituţională.

Niciodată, până acum, societatea nu a cunoscut un asemenea grad de demonetizare mediatică a omului politic aflat în funcțiune (președinte, premier, ministru, parlamentar, primar). Eram în timpul unei campanii electorale în SUA și am văzut, cu îngrijorare, în librării şi în magazine de suveniruri, produse de vânzare care înjoseau brutal pe cei doi candidaţi la Preşedinţie. Răul pe care acest fel de publicitate îl face instituţiei publice este imens. Este o realitate pe care o găsești, sub diverse forme, în țările dezvoltate din Occidentul european.

Dar nu atât de mult în ţări cu monarhie.

Pentru că acolo se face în mod natural separarea între şeful Statului, ne-politic, şi puterea politică, deținută constituțional de Parlament şi Guvern. Şi, chiar dacă există anumite dificultăți, ele sunt cumva mai limpede rezolvate de prezența neutră a Coroanei în Establishment.

Întorcându-ne la România, democratizarea excesivă de care vorbeam nu trebuie luată drept o critică; aşa cum Fareed Zakaria spunea într-o carte strălucită, „The future of freedom: illiberal democracy at home and abroad”, singurul tratament al efectelor secundare ale democratizării lumii este mai multă democraţie, mai multă manifestare a libertăţii. Democratizarea în lume se produce şi cantitativ, nu numai calitativ. Astăzi, cea mai mare parte a suprafeţei globului este guvernată democratic, firește, cu forme și grade diferite de democraţie.

În România, la crizele economică, de mijloace, identitară se mai adaugă încă una: criza instituţională. România nu are o problemă politică, la politică suntem destul de harnici. României îi lipsește competenţa instituţională; instituţiile sunt coloana vertebrală a naţiunii şi, aşa cum organismul uman nu poate funcţiona fără coloană vertebrală, nici naţiunea nu stă în picioare fără sistemul de instituţii publice. El este, la noi, complet vulnerabilizat de iresponsabilitatea, de incompetenţa şi de egoismul care se manifestă în printre cârmuitori, formați în spiritul anilor de dinaintea lui 1989, cu fixații comuniste sau, mai recent, securiste. Unii dintre ei, indiferent că se numesc liberali, populari sau socialişti, păstrează în mintea şi în sufletul lor convingerea că singura formă de cârmuire este aceea de a fi satrap, de a-l strivi pe celălalt cu voința ta. Unii strivesc mai cu eleganţă, mai ascuns, alţii strivesc cu brutalitate, la vedere. Ceauşismul este însă modelul de cârmuire care a supraviețuit chiar democrației. Dacă nu aplici bunul plac, nu eşti tare. În practica de zi cu zi, este destul de dificil de scos din mintea oamenilor acest lucru.

Eu văd după felul în care se comportă oamenii cu putere (politică, economică, chiar cei din societatea civilă) la Palatul Elisabeta: ei au un fel de a fi când stau de vorbă cu noi, între patru ochi, și devin “alţii” atunci când ajung sub reflectorul presei sau sunt înconjuraţi “de ai lor”. Sistemul, în practica de zi cu zi, găseşte dificil să pună în aplicare principii despre care noi vorbim atât de uşor în saloanele Palatului Elisabeta. Este lesne să teoretizezi, dar este greu să pui în practică democrația. Gestul de a pune mâna pe telefonul mobil şi de a scurtcircuita sistemul, pentru a obţine mai repede ceea ce ai nevoie, este prea tentant şi e prea adânc înrădăcinat. El produce o încrengătură de consecinţe: tu ai nevoie de mine pentru ceva, eu am nevoie de celalalt pentru altceva şi un altul aşteaptă un răspuns de la încă altcineva… Viteza în societatea de astăzi este imensă, oamenii au nevoie acum, imediat de tot felul decizii, iar românul nu are timp să aştepte lentoarea unui Establishment vulnerabil.

Aici intervine puterea exemplului personal! Lucrurile ar sta altfel, dacă, în tot acest mecanism zăpacit şi deviat de la rosturile lui, s-ar găsi în locuri-cheie câte un om care să spună: “Nu, nu voi scurtcircuita sistemul; am desigur nevoie să fac anumite compromisuri ca să pot să merge mai departe, dar, esenţialmente, eu vreau să respect regula, indiferent cât de greu ar fi”! Aşa cum face Regele. Majestatea Sa, atunci când o revoltă o faptă publică, îşi înfânează pornirea, îşi păstrează demnitatea, pentru că Regele Mihai cunoaște răul pe care l-ar face nesocotind exemplul personal. Aceasta nu înseamnă că Regele tace atunci când poziția îi cere să ia atitudine. Arbitrul ia uneori fluierul și oprește meciul! Puterea exemplului personal nu înseamnă absență, tăcere, ci acea atitunile cu rol de model. Poți fi sever și drept, nu este necesar să fii brutal și mereu “colorat” în faptele publice.

Casa Regală nu poate rezolva direct crizele (demografică, instituţională, economică), dar poate, prin exemplul pe care îl dă în viaţa publică, să facă mult pentru ţară.

5. Vorbind de valoarea simbolică a monarhiei, în Olanda, după incidentul cu Theo van Gogh, Regina a mers la o moschee, tocmai pentru a detensiona atmosfera de ură şi islamofobie. Chiar dacă olandezilor nu le-a placut pe moment, efectele, la nivel de conştiinţă colectivă, s-au resimţit imediat. Care este rolul monarhiei în asigurarea coeziunii sociale la noi?

5. Coroana este unul dintre puţinele instrumente de coeziune în democrația europeană. Să ne gândim la compoziţia etnică a României. Nu mai avem în țară atât de mulţi cetăţeni de alte etnii, însă avem, în continuare, o diversitate etnică, de tradiții, culturală și religioasă. Banatul sau Nordul Moldovei, Dobrogea, au sate unde coexistă până la 14 minorităţi, ucrainieni, sloveni, cehi, maghiari, evrei, germani, austrieci, italieni, lipoveni, sârbi, armeni, slovaci. În Dobrogea avem sate cu majoritate musulmană. Cum totul la noi este politizat, deci divizat, cum culturile sunt diferite, tot așa cum diferite sunt tradiţiile, religia, unul dintre lianturile naturale pe care oamenii le au este Coroana. Întotdeanua am fost primit cu speranță și cu încredere, cu Majestăţile Lor și Alteţa Sa Regală, în astfel de comunităţi; la Constanţa şi Mangalia, la musulmani, Familia Regală se bucură de o simpatie extraordinară.

Coroana are şi un rol inspirator, care nu are nicio legătură cu interesul politic sau administrativ de moment. Regele și membrii Familiei Regale merg într-o comunitate pentru a încuraja învăţământul (de exemplu, liceul din localitate) sau spitalul, companiile private sau administraţia locală. Mersul nostru îi face să se simtă mândri, acțiunea noastră încearcă să le facă viaţa mai eficientă, toate acestea sunt lucruri care nu au o conotaţie politică. Când Regina Olandei s-a dus într-o moschee, evenimentul nu are nicio semnificație politică. Chiar dacă Majestatea Sa a fost rugată de guvernul olandez să facă acest gest, pentru a repara o rană a societăţii, localnicii nu o percep ca pe o manevră politică, ci drept o garanţie, o punte de legătură între oameni.

Acţiunea Coroanei, astăzi, este dincolo de formele de guvernământ. Familia Regală poate să facă bine în orice fel de condiţii (vezi jumătatea de secol de exil a Regelui Mihai și cei douăzeci de ani de tranziție).

6. Vorbind tot de valoarea simbolică a monarhiei, Belgia ne oferă un exemplu singular de creştere economică în timp de criză, în condiţiile în care guvernul s-a dizolvat de aproape un an; conştiinţa existenţei monarhiei şi autoritatea ei, atât pentru valoni, cât şi pentru flamanzi, a facut ca stabilitatea ţării să nu fie afectată. În Romania, ce model monarhic ar fi mai potrivit şi care ar fi principalul obstacol în cazul unui astfel de proiect monarhic: societatea sau clasa politică?

6. La prima întrebare, modelul ar trebui să fie cel românesc. Noi avem Constituţia din 1923, de influenţă belgiană, care a dat rezultate excepţionale în România. Ea astăzi n-ar avea nevoie decât de mici modificări cerute de realitatea Uniunii Europene.

Ca o paranteză, Constituţia republicană din 1991, crează președintelui un rol apropiat de monarhul constituțional european de astăzi. Aceasta este ironia soartei, fiindcă Legea fundamentală din 1991 a fost creată de cei mai apropiaţi oameni ai sistemului căzut. Ea are o aură monarhică mult mai mare decât credeţi. Precum monarhul constituțional european, președintele român postdecembrist este chemat să medieze, să garanteze, să protejeze, să apere, să vegheze. În textul Constituţiei scrie că puterea politică este exercitată de guvern şi de Premier, atât cea internă cât şi cea externă.

La a doua întrebare: se opune astăzi proiectului monarhic omul cu putere, nu România profundă. Când spun “omul cu putere”, nu mă gândesc de o anumită familie politică și nici de totalitatea oamenilor puterii.
Influenţă în România exercită o întreagă elită cuprinzând oameni politici, de afaceri, de cultură, de presă. Marea parte a vârfurilor româneşti, ea este cea care nu se simte confortabil la ideea trimiterii la Cotroceni a Familiei Regale.

Acești oameni își explică atitudinea prin faptul că România nu este capabilă de aşa ceva, adică, respectiv de a performa cu adevărat democratic, prin performarea puterii în mod complementar (șeful de Stat reprezintă și garantează, Parlamentul face legi, Guvernul administrează). Suntem cu toții de acord că este foarte bine că ne-am ales un cadru democratic, că ne-am deschis către NATO şi UE, considerăm benefic faptul că suntem capitalişti şi că avem alternanţe la putere, dar, în sinea noastră, credem că ne trebuie un fel de autocrat, pentru a putea funcţiona; aceasta este vulnerabilitatea noastră, păguboşenia noastră. Nu credem despre noi că merităm ceea ce pretindem că am fi, de fapt. Este o ipocrizie venită din complex de inferioritate. Un solid complex de inferioritate, pe care am fost și ajutaţi să-l avem. Au existat manevre, în ultimii zeci de ani, care să ne ajute să ne simțim în continuare umiliţi. De aceea Regele este uneori atât de violent atacat, pentru că este o sursă de mândrie.

Luați exemplul statuii Regelui Carol I: credeţi că a fost atât de greu de pus la loc din motive “sculpturale” sau culturale? Pusă la loc, statuia înseamnă o anumită victorie a identității noastre. Ea aduce aminte românului că este independent, suveran şi că are un rost, are continuitate.

7. Trăim într-o perioadă în care imaginea contează, imaginea mişcă bursele (cum s-a întîmpat în Italia, când indicele ei a scăzut la bursă nu atât din considerente economice, cât din cauza scandalul mediatic provocat de desfrâul sexual al lui Berlusconi cu o minoră). Este ecvident că monarhia reprezintă un proiect mediatic de succes, din moment ce nunţile regale, de exemplu,au reuşit să strângă, în această vară, în faţa micilor ecrane, milioane de telespectatori. Luând în considerare aceste beneficii de reprezentare, cum valorifică, la noi, la nivel concret, Casa Regală, statutul său privilegiat? S-ar putea face mai mult pentru conştientizarea rolului său în societate?

7. Prezenţa noastră în ţară este acum proeminentă și de intensă, unul dintre noi este în fiecare săptămână în vizită în comunităţi, avem cele mai diverse proiecte în cu societatea românească: sport, educaţie, cultură, economie, societate civilă, proiecte militare, proiecte sociale, atât cât ne stă în puteri. Vizitele externe merg bine, deşi sunt mult mai greu de organizat, din cauza lipsurilor financiare şi a timpului foarte strâns. Singurul lucru care s-ar putea face mai bine este reflectarea mediatică a acţiunilor regale; suntem insuficient de prezenți la ştiri, atât în presa scrisă, cât şi în cea video şi audio.

Atunci când Regele, Regina sau Principesa Moştenitoare apar, ei adună în faţa televizoarelor sute de mii de oameni. Nu numai din România. Aceasta dovedeşte nevoia românului de informaţia care îl face mândru, îi dă confort identitar, încredere și sentimentul că nu este singur.

Familia Regală nu face lucruri pentru a părtini pe cineva sau pentru a servi o altă cauză decât cea a naţiunii. Şi aceasta nu numai din conştiinţă sau din iubire de ţară, din loialitate, ci și din pragmatism. Coroana nu poate să reziste, dacă nu este egal benefică tuturor; ea dispare, dacă părtineşte pe cineva.

A nu confunda aceasta, desigur, cu ideea că Regele nu poate critica un aspect din societate. Uneori, această critică este privită drept părtinitoare. Regele nu ia atitudine pentru a părtini pe cineva sau pentru a dezavantaja pe altcineva, ci pentru că găsește important să susțină public un anume principiu, să atragă atenția asupra unei deficiențe. Regele a vorbit, în ultimii patru ani, despre deficiențele instituționale. El nu a părtinit o anume doctrină politică și nici nu a criticat o anume guvernare.

8. Consideraţi ca a fost perceput corect în societate demersul Alteţei Voastre de a candida? În condiţiile în care intenţia nu a fost nea părat de a câştiga sau de a deveni preşedinte, ci de a lansa un semnal către societate, credeţi că mesajul a ajuns la oameni? Aţi dori să mai incercaţi o data să daţi acest mesaj?

Nu voi mai candida la președinția României, pentru că nimic din realitatea anului 2009 nu s-a schimbat. De aceea, îmi face plăcere să reamintesc ce am spus atunci.

Nu am nicio îndoială că mesajul meu din 2009 a ajuns la oameni. Acest lucru poate fi dovedit în două feluri: în vizitele pe care le-am făcut în toate colţurile ţării, nu am găsit niciodată un singur om care să spună că nu a înţeles ce vreau eu să propun ca model de cârmuire la Cotroceni. Cine nu a înţeles au fost dintre căpeteniile locului, nu dintre oamenii locului. Apoi, sondajele de opinie, altele decât cele neruşinat falsificate, în acele cinci luni. Am început campania cu 12% şi au fost momente în timpul campaniei când procentajul a fost mai ridicat decât atât. Nu am putut impune aceste rezultate pe piaţă, pentru că sistemul mass-media a fost bine imunizat la mesajele noastre.

Regele - este un aspect important – mi-a dat voie să candidez, probabil pentru că a crezut că este momentul de a arăta societății românești că locul de la Palatul Cotroceni nu este al unui politician. Această decizie nu trebuie confundată cu instaurarea Monarhiei. Dacă România ar redeveni regat, după Regele Mihai ar veni Principesa Moștenitoare Margareta, nu altcineva.

În ultimii doi ani se înregistrează o creştere mare a simpatiei faţă de Casa Regală, o încredere, un respect şi o atitudine frumoase faţă de noi. Cred că momentul 2009 a ajutat la deschiderea porţilor societăţii româneşti către noi, nicidecum la închiderea lor.

9. Este generaţia tânară, lipsită de prejudecăţi istorice, mai receptivă la mesajele Casei Regale?

9. Da. La toate categoriile de tineri, de la copii de clasa a cincea, până la liceenii de nouăsprezece ani, apoi studenţii și ceilalți tineri, este o deschidere extraordinară. În țară și în afara ei. Am vizitat sute de comunităţi româneşti în lume, în Italia, în Franţa, în Spania, în Germania, Belgia, Anglia, Irlanda, Finlanda, Canada şi peste tot am găsit o deschidere extraordinară faţă de Casa Regală. Cea mai mare parte a acestor oameni sunt tineri, unii foarte tineri.

De altfel, dacă oamenii aceştia ar fi înapoi în România, vă asigur că multe dintre vulnerabilităţile noastre ar dispărea, pentru că ei sunt o altfel de Românie.

princeradublog.ro

Comentarii

  1. Pragmatic si politic vorbind, dupa ce am incercat toate coloraturile politice la putere, nu ar fi timpul sa incercam si Monarhia? Ce rau ar putea sa ni se intample? Asteptam sa ne impliniti si visul (eliberarea)asta!!! Succes!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Monarhia de doar "albia" unui rau. Ea da posibilitatea apei sa curga lin la vale. Daca apa nu e, nu are ce sa curga, daca e prea multa inunda... Monarhia nu o face Regele. Nu neaparat. Nu singur. Pentru ca Monarhia sa "functioneze" cum trebuie e nevoie de noi toti. Ori noi suntem divizati. Ce ar aduce in plus Monarhia societatii romanesti in ziua de azi? Cel mai important- stabilitate, o tehnica de a conduce o tara si un popor care nu se invata in 4 ani, o societate civila bine dezvoltata, o conducere nepartinitoare (Regele e al tuturor romanilor), o administrare mai cu cap a resurselor tarii, care iarasi nu se deprinde in 4 ani...etc. Pentru asta e nevoie de unitate, toleranta dar mai ales credinta.

    RăspundețiȘtergere
  3. REGALITATEA IN ROMANIA A FOST SI ESTE UN FACTOR DE STABILITATE SI COEZIUNE IN TOATE MOMENTELE ISTORIEI SALE, UN AJUTOR DAT DEMOCRATIEI CORECT INTELEASA SI APLICATA. DACA CEVA A MERS BINE CONFORM LEGILOR UNIVERSALE TREBUIA LASAT SA CONTINUIE, S-A VAZUT CE SE INTAMPLA CAND INTERVINE DICTATUL, SCHIMBAREA DEVINE PAGUBOASA!

    RăspundețiȘtergere
  4. Constat cu bucurie ca, in numai cateva ore, numarul cititorilor carora le-a placut interviul a crescut de la 10 la 80. Revelatia de a-ti regasi ideile si simtirile in cuvintele unei personalitati iti pot aduce o nebanuita stare de plenitudine. Cand aceste idei si simtiri fac referire la tara si poporul tau, starea impartasita se apropie de ceea ce s-ar putea numi simplu si nepervertit de vremuri apuse: patriotism.

    RăspundețiȘtergere
  5. Din 1990 am considerat,cei din familia mea, ca Monarhia ar fi echivalentul "arbitrului elegantei", in sensul de a aduce balanta statului in echilibru.
    Am considerat si consider ca este unica institutie care ar avea echidistanta fata de toate partidele politice,care ,pana acum ,s-au dovedit deloc iubitoare de tara si popor, deci fara caracter.
    Monarhia cred ca ar reusi sa creeze ceea ce Majestatea Sa Regele Ferdinand visa pentru Romania : CARACTERE !
    La multi cu sanatate Majestatilor Voastre, in fata carora fac o adanca reverenta ! La multi ani Altetelor Regale !
    ElisabetaBlaga-Smigelschi ,crescuta in spiritul imnului regal in miez de comunism fierbinte.

    RăspundețiȘtergere
  6. LA MULTI ANI ! Multa sanatate, prosperitate, si puterea de a rezista tuturor greutatilor vietii! Ginduri bune si multa dragoste va trimite o pensionara care mai spera in trezirea natiunii romane. Bunul Dumnezeu sa ajute Casa Regala si pe bunul nostru Rege, alaturi de intreaga Familie Regala. NIHIL SINE DEO !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu